duminică, 7 octombrie 2018

Cronicile lui Magnus Bane. Recenzie



Cronicile lui Magnus Bane. RecenzieTitlu - Cronicile lui Magnus Bane
Titlul original - The Bane Chronicles
Autori - Cassandra Clare, Sarah Rees Brennan, Maureen Johnson
Traducerea - Ofelia și Shauki Al-Gareeb
Editura - Leda - Corint
Colecția - Leda Edge
Preţ - cca 32 lei pe Libris, 448 pagini
Anul apariţiei - 2017
ISBN - 978-606-793-113-6
Gen - fantasy, aventură, thriller, young adult
Comercializată pe Libris

Asta primăvară am urmărit pe internet aventurile acelor Shadowhunters, cu sufletul la gură. Apoi am auzit vestea proastă că serialul s-ar fi anulat din lipsă de fonduri. Într-un avânt nemaivăzut la mine - zic asta pentru că stilul young adult nu e chiar ceva după care să mă dau în vânt - mi-am cumpărat toate cele 6 volume ale seriei Instrumente mortale de Cassandra Clare, decisă să nu pierd șirul aventurilor lui Jace, Clary și Alec. Am trecut peste stilul foarte subțirel de scriitură, pe care nu prea îl agreez, de dragul eroilor mei preferați. Apoi, acum ceva timp, am văzut pe Libris cartea Cronicile lui Magnus Bane. Am pus-o imediat în coș și pe aceasta, pentru că așa-i stă bine unei pasionate de lecturi într-ale ocultismului și magiei ca mine, și de personajul atât de controversat și de complex al vrăjitorului Magnus, fiu al celebrului demon, prinț al întunericului, Asmodeu.

Cronicile lui Magnus Bane. Recenzie

Cronicile lui Magnus Bane este structurată pe 11 povestiri din viața vrăjitorului. De fapt, povestirile sunt 10 la număr, iar ultima parte conține versiunea printată, dacă pot spune așa, a căsuței vocale a telefonului lui Magnus din perioada în care acesta se certase cu Alec. Această ultimă parte, este inedită în sine, deși mie mi se pare inutilă în economia antologiei. Nu-i văd rostul, deși este relaxant și amuzant să o citeșți.

Povestirile încep cu o întâmplare în Peru, în anul 1791, unde Magnus Bane duce o viață dezordonată alături de Ragnor Fell. Pe măsură ce firul poveștilor se apropie de prezent, Magnus devine mai responsabil, dar are drame sentimentale, se însingurează ori se afundă în cărțile sale de magie. În ansamblu, colecția urmărește evoluția lui Magnus de la playboy-ul cu inimă de aur care flirtează cu oricine-i place, până când se maturizează și ajunge Înalt Vrăjitor de Brooklyn. Volumul vine în completarea seriei de Cassandra Clare, Instrumente Mortale și prezintă mai multe povești care se întrepătrund, fără să aibă o legătură anume - ele pot fi citite așa cum vă vine la îndemână.

Cronicile lui Magnus Bane. Recenzie

Cartea nu este o continuare sau un prequel la seria Instrumentelor, dar are aceleași personaje și face parte din aceeași lume. Dar dacă nu cunoști seria, nu înseamnă că nu înțelegi povestirile din Cronicile lui Magnus Bane. Universul său este același, nu lipsesc vrăjitorii, vampirii, sirenele, vânătorii de umbre, Conclavul și regulile lor. Cu toate acestea nu lipsesc nici aparițiile lui Valentine, Alec Lightwood, Isabella ori Jocelyn Fray.

Fiecare poveste se concentrează pe o anumită perioadă istorică, ce a avut un impact asupra vieții lui Magnus Bane. Pe parcursul povestirilor, personaje precum Catarina Loss și Ragnor Fell, care au apărut sporadic în seria Instrumente Mortale, sunt ceva mai pe larg dezvoltate în Cronici.

Cronicile lui Magnus Bane. Recenzie

Este o lectură plăcută, ușoară, de vacanță sau de intermezzo între două cărți de mare calibru. Dacă-ți place genul fantasy și îndrăgești serialul ShadowHunters, vei citi cartea pe nerăsuflate. Sau, poate vei reveni din când în când la ea, ca să mai întorci o filă din povestea vieții lui Magnus Bane, vrăjitorul cu ochii aurii, care este adesea numitorul comun al lumii nevăzute, dezbinate de intrigi mărunte. "Nu e ușor să fii Magnus Bane. Ca magician, este adeseori chemat să rezolve probleme altora. Viața lui a fost lungă și iubirile numeroase. Iar Magnus are întotdeauna grijă să se afle în locul potrivit la momentul potrivit ....."




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin











15 comentarii:

  1. De când a apărut mi s-a părut foarte interesantă, dar apoi am auzit că ar fi continuare a seriei și mi s-a domolit entuziasmul. Mă bucur că se poate citi și individual, o trec înapoi pe lista de dorințe.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu, nu e o continuare a seriei, doar dezvolta anumite personaje si teme ale ei, din perspectiva lui Magnus.

      Ștergere
  2. stiam eu ca am auzit de el undeva... dar nu mai tineam minte unde. nu sunt exact genul meu aceste carti, dar vorba ta, intre doua de mare calibru, merge ceva mai usurel

    RăspundețiȘtergere
  3. da, imi place genul si am mai vazut o recenzie la cineva, o trec neaparat pe lista, multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu pot sa spun ca e neaparat genul meu de carte, dar nici nu spun niciodata, niciodata!

    RăspundețiȘtergere
  5. Aceasta carte sigur i-ar placea sotului sa o citeasca. Pentru mine nu e genul, dar el e fascinat

    RăspundețiȘtergere
  6. Coperta m-a fascinat de la prima vedere, iar acum si povestea.

    RăspundețiȘtergere
  7. De obicei ma feresc de cartile serie dar bine ca ai specificat ca poate fi citita asa cum nimersti si ca nu au legatura intre ele.Ma tenteaza cartea.

    RăspundețiȘtergere
  8. Ce faina e coperata, chiar m-ai facut curioasa, trebuie sa o caut si eu.

    RăspundețiȘtergere
  9. Sunt curioasa cum a iesit aceasta carte avand trei autori. O fi scris fiecare cate un capitol? Se simte stilul fiecaruia? Nu se simte? Trebuie s-o citesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt povestiri separate, nu e roman. Si da, unele povestiri sunt scrise de doi autori. :)

      Ștergere
  10. Nu prea sunt pasionata de genul fantasy, dar judecand dupa coperta, cumva ma atrage! ��

    RăspundețiȘtergere
  11. Nu sunt eu genul fantasy insa pe Libris.ro si noi am gasit carti pe gustul nostru:)

    RăspundețiȘtergere
  12. Mi se pare o carte tentanta. O voi trece pe lista mea

    RăspundețiȘtergere
  13. Nu stiam ca e carte de povestiri. M-ar interesa sa o citesc, chiar daca nu am citit seria.

    RăspundețiȘtergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.