vineri, 28 septembrie 2018

De ce ai vrea sa folosesti o pompa de san?

De ce ai vrea sa folosesti o pompa de san?

Când devii mamă ai de luat multe decizii. Una dintre cele mai importante este cum să vă hrăniți copilul, cu laptele matern sau cu cel de la farmacie? Cel mai bun din toate punctele de vedere este laptele matern, și, doar dacă nu aveți o lactație potrivită, laptele praf este alternativa. Laptele matern poate fi primit de copil în două moduri: prin alăptare directă, sau prin intermediul unei pompe de sân electrice cu ajutorul căreia laptele este pompat, apoi păstrat la rece și administrat copilului la nevoie.

De ce ai vrea să folosești o pompă de sân?

Este adevărat că un concediu de maternitate poate dura până la doi ani în țara noastră, dar de multe ori mamele aleg să se întoarcă la serviciu mai repede din diverse motive. În acest caz, alăptatul natural nu poate fi o opțiune, iar mama trebuie să găsească soluția cea mai convenabilă. Pe de altă parte, nopțile unei proaspete mămici nu sunt întotdeauna odihnitoare, și dacă partenerul sau o bonă vă pot da o mână de ajutor, copilul va fi hrănit cu laptele deja stors cu pompa de sân, iar dv. vă veți bucura de odihna atât de necesară.

Avantajele folosirii unei pompe de sân sunt următoarele:

De ce ai vrea sa folosesti o pompa de san?- economie de timp. Cu o pompă de sân electrică de calitate stoarcerea laptelui din ambii sâni durează cam un sfert de oră. Astfel, aveți hrană pentru bebelușul dv. pentru mai multe mese. Pe de altă parte, copilul suge mai repede laptele de la biberon decât direct de la piept, hrănitul natural fiind mai îndelungat decât cel de la sticlă.
- pompele de sân bune imită suptul unui copil și nu provoacă durere. Asigurați-vă că utilizați piesele de mărimea potrivită pentru mameloanele dvs. și că le poziționați în așa fel încât să nu vă ciupiți sau să vă iritați.
- dacă la dv. laptele vine mai greu, stoarcerea acestuia cu o pompă și stocarea lui pentru folosirea ulterioară este opțiunea cea mai potrivită, până depistați și rezolvați problema. Uneori o hidratare necorespunzătoare sau anumite medicamente pe bază de hormoni inhibă temporar lactația.
- monitorizare mai ușoară. Prin pompare și hrănirea copilului cu biberonul este mai ușor să monitorizați cât mănâncă bebelușul dv. deoarece știți exact cât lapte consumă la fiecare hrănire.
- când sunteți în public nu aveți de ce să vă jenați, așa cum probabil s-ar întâmpla dacă ați alăpta natural. Hrănitul de la biberon se poate face oriunde și oricând, spre deosebire de alăptatul natural care, cu toată susținerea de care se bucură în ultimul timp, nu poate fi o opțiune validă chiar în orice locație.
- există pompe de sân și în varianta mini, de luat în călătorii sau în vizite. Pentru mai multe detalii puteți intra pe site-ul kidscare să vedeți oferta.

Cu toate acestea, folosirea unei pompe de sân are dezavantajele ei.
 - mai întâi, contactul direct dintre mamă și bebeluș, ca în cazul hrănitului la piept, nu mai există, și acesta e un factor necesar pentru micuț.
- curățarea pieselor pompei de sân trebuie făcută foarte des. Sticlele și biberoanele trebuie și ele dezinfectate frecvent.
- laptele nu ajunge direct de la piept la copilul dvs. și există posibilitatea contaminării de la piesele pompei, de la sticle ori de la biberon. Această problemă se rezolvă cu sterilizatoare biberoane și oricum, la un moment dat bebelușul are nevoie de mai multă hrană decât îi puteți dv. da de la piept, și veți apela la hrana suplimentară, administrată cu biberonul.
- laptele pompat trebuie stocat în congelator, iar dezghețarea acestuia necesită timp.
- pompa de sân este relativ grea și la început poate fi mai greoi de folosit, până vă obișnuiți.

Însă indiferent de ce decideți, ar trebui să faceți așa cum este mai bine pentru dvs. și pentru copilul dumneavoastră. Nu lăsăți social-media, prietenii sau rudele care știu mereu totul să vă preseze în a lua o decizie pe care n-o doriți. Indiferent dacă alăptați natural sau folosiți o pompă de sân, asigurați-vă că sunteți bine informată și bucurați-vă de timpul petrecut cu copilul dv.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin











8 comentarii:

  1. Un articol foarte util pentru mamici!

    RăspundețiȘtergere
  2. Interesant articol! Nu sunt in tema cu subiectul dar pentru mamici cred ca e un articol excelent.

    RăspundețiȘtergere
  3. Este de mare ajutor pentru tinerele mamici.

    RăspundețiȘtergere
  4. Știam cateva detalii despre pompa de sân însă mi-ai elucidat multe întrebări. 😘😘 Merci!!

    RăspundețiȘtergere
  5. O pompa de san este un fel de necesitate. De multe ori copilul cu trage toata cantitatea de lapte si acel laptic acumulat poate crea adevarate neplaceri. Cu ajutorul unei pompe de genul poti sa detensionezi situatia. Mie la asta mi-a folosit

    RăspundețiȘtergere
  6. Din foarte multe motive trebuie folosita o pompa de san electrica, mai ales sa previna intrarea in depresie a noii mamici ca nu are lapte destul, ca o dor sanii sau ca are canalele infundate. Pe mine m-a ajutat enorm cand am iesit din maternitate.

    RăspundețiȘtergere
  7. Mi se pare o alternativa utila, pacat ca nu prea este popularizata si utilizata totodata la noi! Si eu as apela cu incredere la aceasta pompa, e de mare ajutor.

    RăspundețiȘtergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.