duminică, 29 iulie 2018

Pressure Down de la Ayurmed mentine tensiunea arteriala



Pressure Down de la Ayurmed mentine tensiunea arteriala Vara este anotimpul vacanțelor și al drumețiilor, dar, în zilele caniculare, efortul și excesele de tot felul ne pot pune la grea încercare inima și vasele de sânge. În plus, nu trebuie să uităm că mulți dintre noi suferim de boli cardiovasculare fără că măcar să știm acest lucru. Și în acest caz, prevenția joacă un rol important. Eu fac parte dintre persoanele care au hipertensiune și știu acest lucru, fiind sub tratament cu medicație specifică de 8 ani. Însă, deși în toată această perioadă medicul curant mi-a prescris mereu același produs, pe care am fost nevoită să-l iau în dozaj mărit de la un moment dat încolo, aș prefera să pot să-mi controlez tensiunea, care nu este foarte mare, dar depășește limitele considerate normale, prin altceva decât prin ingerarea zilnică a unui produs de sinteză chimică.

Și așa cum spuneam, vara tensiunea crește doar datorită factorilor de mediu, fără să avem vreo problemă cardiacă. Hidratarea, alimentația ușoară, limitarea expunerii la soare sunt, așa cum bine știm, esențiale. Dar există și remedii naturale care ne pot ajuta aparatul cardiovascular, remedii utile mai ales în aceste perioade caniculare, care ajută sistemul nostru cardiovascular să se adapteze mult mai bine la variațiile de temperatură și tensiune care apar foarte frecvent în perioada anotimpului cald. Suplimentul alimentar Pressure Down de la Ayurmed menține valorile normale ale tensiunii arteriale, păstrând elasticitatea și structura vaselor sanguine, susține funcționarea inimii, precum și sănătatea vaselor de sânge și ajută la eliminarea excesului de apă din organism. În plus, ajută organismul să se adapteze la efort, reducând riscul de hipertensiune arterială, aritmie, insomnie, oboseală.

Pressure Down de la Ayurmed mentine tensiunea arteriala

Am început să iau Pressure Down de la Ayurmed mai întâi ca să-l testez (mulțumesc, Brander și Ayurmed !), dar deja am o lună de când iau zilnic acest supliment alimentar și pot să spun că, în cazul meu, înlocuiește cu succes pastilele de prestarium pe care le luam înainte. Pressure Down vine într-o cutie cu 100 de tablete de mărime medie, adică ușor de înghițit, și conține în special ginseng indian și usturoi, completat de colții babei și jivanti (leptadenia reticulata) toate fiind plante recunoscute pentru proprietățile lor antihipertensive și nu numai. Dozajul mi l-am ajustat în prima săptămână. Am luat inițial 3 tablete pe zi, la o oră după fiecare masă principală a zilei, apoi după masa de prânz am început să iau 2 tablete. Așadar, pentru mine doza uzuală este de 4 tablete de Pressure Down pe zi.

Pressure Down de la Ayurmed mentine tensiunea arteriala Pressure Down de la Ayurmed mentine tensiunea arteriala

Mi-am controlat tensiunea cu un tensiometru de încheietură pe care îl am în casă, și tensiunea a fost constantă, ca și înainte de a lua Pressure Down, adică în jurul valorii de 140 cu 80. În afară de aceasta, m-am hidratat corect și am evitat să ies din casă la orele prânzului în zilele în care era foarte cald afară și presiune atmosferică ridicată.

Pressure Down de la Ayurmed este potrivit celor care au hipertensiune ocazională, datorată factorilor de mediu sau care suferă de hipertensiune într-un stadiu incipient. În celelalte cazuri, acest supliment nu înlocuiește medicația, dar poate fi luat ca adjuvant. Se recomandă precauții la utilizarea Pressure Down, deoarece ginsengul indian nu se asociază cu medicație sedativă, iar extractul de colții babei nu este indicat femeilor care au exces de testosteron.

Pressure Down de la Ayurmed mentine tensiunea arteriala


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin











11 comentarii:

  1. Eu am hipotensiune, eu zic mersi când mai creste putin! 😁😁

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu nua m incercat inca astfeld e suplimente dar daca ar fi cazul chiar le-as testa.

    RăspundețiȘtergere
  3. De la Ayurmed nu am testat inca produse, insa am vazut ca multe persoane le folosesc si ii ajuta foarte mult.

    RăspundețiȘtergere
  4. Am noroc ca nu sunt si nici nu am hipertensivi in familie. E bine de stiut de acest supliment, mai bine previi decat sa tratezi

    RăspundețiȘtergere
  5. Din fericire nu am probleme de genul, dar imi place sa ma documentez ca sa stiu ce sa recomand.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ayurmed are produse bune care ne ajută să ne menținem sănătoși.

    RăspundețiȘtergere
  7. Ador produsele Ayurmed. La mine in casa toata familia le foloseste.

    RăspundețiȘtergere
  8. Eu sunt la polul opus. Am tensiunea enorm de mica. Sora mea ia acest supliment, in schimb si e foarte multumita de el.

    RăspundețiȘtergere
  9. Pare a fi un produs bun. Pana acum nu am luat medicamente pentru tensiune

    RăspundețiȘtergere
  10. Odata cu cresterea temperaturilor am vazut ca si bunici mei se plang de tensiune crescuta insa nu i l-am dat s ail ia. Cred ca oricum ar trebui sa se duca cu flaconul la medic si sa intrebe daca i-l poate recomanda pentru afectiunea lui.

    RăspundețiȘtergere
  11. Nu le-am incercat, dar produsele de la ayurmed m-au convins.

    RăspundețiȘtergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.