Elif si Omer se tachineaza in fața restaurantului dacă ea să participe la acțiunea de salvare a lui Nilufer sau nu. În scurt timp apar Hussein (în locul lui Arda) și Pelo. În casa de pe insulă, Metin stă de vorbă cu Nilufer și își povestesc viața. El recunoaște că, de fapt, îl cheamă Fatih și că a avut o copilărie grea, că tatăl său i-a tăiat limba mamei sale, doar ca să tacă din gură. Cei doi devin foarte apropiați, Nilufer este impresionată și îndrăgostită de Metin și se sărută pasional, dar el nu vrea să înceapă relația dintre ei în acest fel, preferând să aștepte un moment mai prielnic. Acest fapt o cucerește definitiv pe Nilu. Văzând că îl poate manevra, ea îi cere s-o lase să stea de vorbă puțin cu Elif la telefon. Metin acceptă și Elif îi spune surorii sale că în acea noapte vor veni s-o salveze.
La debarcader, pentru că Elif insistă să vină cu polițiștii pe insulă, Omer imagineaza un plan și o încuie pe Elif în toaleta restaurantului, apoi pune pe cineva de pază la ușă ca să nu iasă până nu apar ei înapoi. Echipa astfel formată pleacă spre insulă cu un vaporaș turistic gol. Între timp, Nilufer nu rezistă și îi spune lui Metin ce a aflat de la sora ei. Acesta face pregătiri ca să plece amândoi în jumătate de oră la o altă casă, dar polițiștii apar mai repede și are loc un schimb de focuri cu cei care păzeau afară. Hussein este rănit la umăr. Metin este nevoit să plece singur, pentru că are de gând să sară în mare de pe stânci. Se desparte de Nilufer asigurând-o că o va căuta cât va putea de repede și iese pe geamul din spate care dă către faleză, sărind de la mare înălțime în apă.
Omer o găsește pe Nilufer sub masă și o scoate afară. Între timp s-a făcut dimineață, salvarea a venit după Hussein iar Nilu este adusă pe mal, la restaurantul unde Elif se află încă în toaletă. Cele două surori se îmbrățișează apoi se îndreaptă către casă. Zerrin, care aflase de la Mert că Nilufer ar fi la San Francisco, tocmai voia să plece la aeroport să-și caute fata, când mașina în care se află cele două surori oprește și din ea iese Nilufer. Zerrin și Aslî sunt șocate de felul în care arată ea, și merg înapoi în casă, unde Elif este nevoită să spună adevărul despre cele întâmplate. La această scenă este martor și Taner, care imediat observă o anume oportunitate.
Zerrin mai ales, dar și Aslî, se supără foarte tare când aud că Elif a mințit în legătură cu Nilufer, deși ea le explică faptul că i-ar fi pus viața în pericol dacă spunea adevărul de la bun început. Tayyar află de la cel care urmărește vila familiei lui Elif că Nilufer a revenit acasă iar Metin e de negăsit. Atunci Tayyar se duce acasă la Nevin, mama lui Metin, și o amenință că o omoară dacă nu-i spune unde e băiatul. Însă femeia nu are cum să știe unde este acesta. Metin e adus inconștient la același spital unde se află Hussein, știindu-se despre el că a fost găsit pe plajă de niște pescari.
Când își revine, Metin minte pe medici și pe polițistul care îi ia o declarație că a vrut să se sinucidă din dragoste. După aceea, contactează pe un cunoscut de-al lui care vine la spital și îi dă un mesaj pentru Nilufer. Hussein este operat și totul decurge bine. Mama lui Omer se duce la companie la Bahar cu un ziar în mână și îi spune că fiul ei și Elif, de fapt, nu au o relație, ci au contribuit la salvarea lui Nilufer, dar ea nu are liniște până nu se află dacă Sibel, logodnica lui Omer, avea vreo legătură cu Ahmet. Bahar este foarte încântată de ceea ce a auzit și se duce la Levent să-i transmită noutatea, sperând că planul ei în care Levent o seduce pe Elif va putea da roade.
La vilă, Nilufer începe să-și revină, dar se gândește mereu la Metin, când primește mesajul lui că este bine și că o iubește. Tayyar se mai liniștește când află că fiul lui nelegitim este în viață, deși e în spital. Nilufer găsește o ocazie să meargă la spital la Metin să-l vadă, chiar dacă acesta este sedat și monitorizat pe aparate. Taner îi povestește lui Pînar despre povestea cu diamantele lui Ahmet și încearcă s-o convingă că dacă va pune el mâna pe diamante primul, va deveni extrem de bogat. Arda îl informează pe Omer că la un bijutier dintre cei contactați de ei, a venit un individ să schimbe un diamant roz fără acte de proveniență. Deodată, se pune din nou pe tapet povestea diamantelor lui Ahmet. Elif și Omer se pregătesc să le spună celor din familia ei că relația lor n-a existat, dar amândoi parcă n-ar vrea să facă asta.
Înainte de a intra în vilă, cei doi se află peste drum față în față. Elif îndrăznește și îl sărută. Omer zâmbește și îi spune că acum nu-i mai urmărește nimeni, de ce l-a sărutat? Elif îi spune că de data asta nu s-a prefăcut ....

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame și corespunde aproximativ episoadelor 20-21 Pro 2.
a fost: Dragoste de contrabanda ep. 7/15-16 urmează: Dragoste de contrabanda ep. 9/21-22
sursa foto: capturi video de pe youtube
Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.
Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.