Ziua in care la capatul celalalt al iubirii n-a mai fost nimeni, de Ioana Chicet-Macoveiciuc. Recenzie.

Titlu - Ziua în care la capătul celălalt al iubirii n-a mai fost nimeni
Autor - Ioana Chicet-Macoveiciuc
Editura - Univers
Preţ - 34,90 / 235 pagini
Anul apariţiei - 2017
ISBN - 978‐606‐771‐101‐1

Am citit această carte în două zile. Este a doua carte pe care o citesc pe nerăsuflate, curioasă de a afla ce se întâmplă mai departe, deși unele lucruri erau previzibile, dar altele nu. Ziua în care la capătul celălalt al iubirii n-a mai fost nimeni este un roman de dragoste, totuși roman e mult spus, pentru că după canoanele literaturii, nu corespunde întrutotul unui roman, în afară de lungimea scrierii și de secvența mare de timp în care se desfășoară acțiunea. Textul acesta lung, după cum îl descrie însăși autoarea, este doar despre viață și iubire, despre viața Oanei și a celor din jurul ei, până într-o zi, când la capătul celălalt al iubirii nu mai era nimeni de niște ani.

N-am văzut niciun context social, niciun fundal al poveștii Oanei, ci doar câteva mențiuni necesare textului. Cartea începe în tinerețea Oanei, după terminarea facultății, probabil spre sfârșitul anilor '90, când încă mai locuia în căminul studențesc. Ea este o fată cuminte, liniștită, care preferă o plimbare în parc sau o după amiază în compania unei cărți bune decât să stea în zgomotul și hărmălaia de la club. Și totuși cea mai bună prietenă a ei, temperamentala Lola, este exact opusul. Dar pentru că sunt prietene, Oana merge cu Lola la club, de fiecare dată. După idila cu un tip care o părăsește cu prima ocazie, Oana îl cunoaște în club pe Andrei. Pentru ea se naște o iubire imensă, cu fluturi în stomac la fiecare întâlnire. Se mută la el în scurt timp, în casa domnului Emil, unde Andrei locuia cu chirie.

Însă Andrei este un tip tăcut, calm, răbdător, care ascunde multe secrete. Față de el, Oana e exuberantă și vorbăreață. Periodic, diferențele dintre ei îi determină să se certe, dar nu pot sta mai mult de două zile unul fără celălalt și se împacă. După aproape un an, timp în care Oana a neglijat-o pe Lola (mi s-a părut puțin expediată această parte a prieteniei profunde dintre ele), se întâmplă ceva și relația se rupe. Fără explicații din partea lui Andrei. Cu sufletul spart în bucăți, Oana merge mai departe prin viață, sperând că timpul va vindeca rana, dar amintirea lui Andrei și iubirea pe care i-a purtat-o n-o lasă să trăiască normal. Se simte moartă pe dinăuntru, deși i se întâmplă lucruri frumoase, ca un bonus al sorții. Și, când credea că a reușit să uite trecutul și să meargă mai departe, Andrei apare brusc, și odată cu el, năvălește prin toți porii trupului Oanei pasiunea reaprinsă.

În romanul Ziua în care la capătul celălalt al iubirii n-a mai fost nimeni totul este scris prin prisma a ceea ce crede, simte și vede Oana. Ea este personajul cel mai complex, celelalte sunt doar schițate, mai mult sau mai puțin. Oana nu află niciodată răspunsul la frământarea ei interioară, dacă Andrei a iubit-o. Există la un moment dat un soi de explicație pentru despărțirea lor din tinerețe, dar e mai mult o dezvăluire a secretelor vieții lui, o justificare a indiferenței afișate atunci, decât un mod de a-i spune te iubesc.

Capitolele de final par (dez)lipite cumva, de restul cărții. Pentru că există o zi în care la capătul celălalt al iubirii n-a mai fost nimeni, iar după această zi nimic nu mai avea importanță și cartea se putea încheia așa. Totuși Ioana Chicet-Macoveiciuc a forțat finișul și a făcut ca soarele să apară din nou în viața Oanei. O Oană matură, fericită, vindecată de iubirea obsesivă care poate n-a fost decât în mintea ei, o Oană rămasă întreagă, lângă cei care o iubeau cu adevărat și pentru care a meritat să devină alt om.

Romanul place, prinde la public, în special la cel feminin, căruia i se adresează. Fiecare femeie se regăsește cumva în carte. Iubirea Oanei pentru Andrei e acea iubire pe care cu toatele am simțit-o la un moment dat, e unică, e pasiunea însăși. Frământările ei sunt ale noastre, întrebările ei au fost și ale noastre, trăirile ei le-am trăit și multe dintre noi, aievea. Însă spre deosebire de Oana din roman, Oanele cuminți din viață n-au întotdeauna parte de fericirea descrisă, dimpotrivă, Lolele de lângă noi trag întotdeauna lozul câștigător. Mi-ar fi plăcut ca Lola din carte, temperamentala, frivola și nonconformista Lola, aceea care o susține necondiționat pe Oana până la capăt și rămâne fidelă prieteniei lor, să fie ceva mai pe larg creionată în această carte, care, până la urmă, are un singur personaj principal: sufletul de femeie.

Dacă ați citit cartea, mi-ar plăcea să comentăm împreună despre ea.

Mulțumesc editurii Univers pentru oportunitatea de a citi acest best-seller și de a scrie această recenzie pentru voi.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!