marți, 16 ianuarie 2018

Cel mai bun aspirator pe care-l poti cumpara





Cel mai bun aspirator pe care-l poti cumparaSună interesant, așa, la prima vedere acest titlu, nu? Ar fi bine dacă ar exista cel mai bun aspirator pe care-l poți cumpăra. Dar fiecare are în vedere anumite caracteristici. De exemplu, am cumpărat la viața mea mai multe tipuri de aspiratoare și am folosit și mai multe. Aspiratorul fără sac nu-mi place pentru că trebuie golit deseori, iar eu prefer să golesc sacul când este plin-plin. Am o problemă respiratorie și cu toate precauțiile, mă apucă o criză de tuse când golesc acel săculeț.




Mai demult voiam, și aveam, un aspirator ușor, care să tragă bine scamele de pe jos. Dar s-a dus vremea aceluia. Apoi am vrut unul cu apă. E bun, dar e mare, greoi, mai pui și 10 litri de apă în el, ți se îndoaie coloana doar trăgându-l după tine. Iar apa cu detergent intră în covor și când e să tragi mizeria înapoi, nici pe sfert nu aspiri, deci apa aia murdară, rămâne în covor bine-mersi. Aspiratorul cu apă stă abandonat, undeva sub o masă. Doarme o pisică pe el, din când în când.

După aceea a venit vremea să vreau un aspirator micuț și puternic. Acela a fost bun, până s-a stricat. L-am luat la reducere, așa că nu mi-am bătut capul să-l repar. A ajuns la lada de gunoi. După el, am vrut unul puternic, de 2000 de watți. Deja nu se mai fabricau cu așa vataj, și când l-am găsit, l-am înșfăcat. Aspiratorul ideal. Asta timp de 3 luni, după care parcă n-a mai mers la fel de bine și nu mai trăgea toată scamele și toate ațele de pe jos. Nu l-am înlocuit, mi-am zis că doar n-o să schimb aspiratorul la 3 luni, acuma asta este. Și nici să-l duc la reparat, nu l-am dus - ce să fi spus? Ce avea? Nu știam decât că nu mai aspira la fel de bine ca la început, altfel, era ca nou.

Așa, ca un intermezzo, mi-am luat și un aspirator mini la un moment dat, o jucărie superbă care stă cu praful pe el. Da... e bunicel pentru firimituri și alte alea, dar în zece minute se duce bateria, și trebuie să-l ții 4-5 ore la încărcat. Nu este eficient.

Acum vreau un aspirator bun, la un preț mediu, cu tot felul de accesorii, cu turbo, inclusiv cu perie specială pentru părul de animale. Dar mă tem că la experiența pe care o am, de a cumpăra tot aspiratoare pe care constat că am dat banii de pomană, am o reținere să mă duc să caut ceva înainte să mă documentez bine. Acum pe internet există și un ghid util pe care cred că îl voi studia mai îndeaproape înainte să mă avânt în supermarket cu cardul plin. Chiar. Poate de data asta o să știu exact ce vreau și ce trebuie să iau ca să mă țină mult și să aspire bine.

Dar voi, care credeți că este cel mai bun aspirator pe care-l poți cumpăra?


Dacă ți-a fost util, dă mai departe!










20 de comentarii:

  1. Pt mine momentan cel mai bun aspirator este cel pe care il detin, un samsung cu filtrare prin apa, fara sac.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, eu nu vreau nici fara sac - urasc sa curat praful din aspirator de fiecare data cand il folosesc, si nici cu apa, am si nu mi se pare ok, ca ramane apa aia murdara in covor, in cea mai mare parte a ei.

      Ștergere
    2. Mai nu stiu ce sa zic cu apa murdara in covor, pt ca apa nu intra in contact cu suprafata aspirata, nu e din acela cu vapori de apa. Acum poate vorbim de tipuri diferite de ustensile

      Ștergere
    3. Nu am aspirator cu aburi ci cu apa - imprastie, printr-o duza, apa cu detergent pe covor, ca si un spray. Apoi, dupa 10 minute, aspiri covorul si apa aceea ar trebui sa revina, murdara, in bazinul colector, dar daca folosesti 3 litri de apa, abia daca mai aspiri inapoi 1 litru de apa murdara. Covorul ramane foarte umed, si evident, ca tot cu praful si mizeria in el, ca unde sunt ceilalti doi litri de apa cu detergent este si mizerie, nu?

      Ștergere
    4. Aaaha, acum mi-am dat seama, tu nu ai spus despre felul in care aspira, ci despre cum se colecteaza/goleste praful din el.

      Ștergere
  2. Am vazut la cineva un aspirator in care gunoiul se strangea intr-un recipient de plastic, era foarte usor de curatat. De atunci tot visez la el��

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am si eu un aspirator micut, in care gunoiul se aduna in interiorul de plastic, dar nu este eficient din mai multe puncte de vedere. Poate unul marisor ar fi altfel. Eu as prefera cu sac de unica folosinta, dar nu stiu daca asemenea saci, ieftini, exista.

      Ștergere
  3. Cel mai bun aspirator este cel de la Kirby, dar costa de te rupe. Dar jur ca am ramas socata cand am vazut demonstratiile cu ce poate face!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :))) asa si mie mi-a recomandat cineva un aspirator Zepter, dar costa mai mult decat un salariu de-al meu, ceea ce nu cred ca as da, orice ar putea face el. Eu n-am nevoie decat sa aspir covoarele, niciodata nu am sters praful de pe biblioteca, de exemplu, cu aspiratorul si niciodata nu am folosit alta perie decat aceea obisnuita. Asa ca... as da banii degeaba pe unul cu n-șpe functii pe care nu le-as folosi.

      Ștergere
  4. Eu am avut un Philips Performer Active de care am fost mulțumită, acum încerc totuși să mă orientez spre altceva, mai ușor de preferat.

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu folosesc aspirator, dar vreau sa-mi cumpăr în curând.

    RăspundețiȘtergere
  6. Cunosc problema asta cu aspiratoarele. Deşi nu am schimbat chiar atâtea ca tine, nici noi nu stăm mai bine la acest capitol. Avem un aspirator cu saci de unică folosinţă. Sincer, eu nu îl suport. Trebuie să schimbi de fiecare dată şi ori te trezeşti că nu mai ai în casă, ori stai pe gânduri dacă să le mai cumperi pentru că nu sunt tocmai ieftine.
    Acum folosim cu drag şi spor un aspirator de la Philips, l-am primit ca premiu şi rezistă de vreo 6 ani, cu brio. Are sac ce trebuie golit. Dar merge bine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stiu ca sacii de unica folosinta sunt scumpi, tocmai de aceea nu mi-am cumparat. Un Philips am si eu, insa exact dupa 3 luni a inceput sa dea rateuri, dar il am deja de peste doi ani. Ma chinui cu el, trebuie sa insist mult ca sa fie curat covorul.

      Ștergere
  7. Rectific. Nu am experiență în ale aspiratoarelor, deoarece nu le-am schimbat foarte des. Totuși, parcă aș avea nevoie de unul care să aibă o putere de trage mai mare. Nu știu dacă ai pățit, dar ca fiind fată eu pățesc des și mereu trebuie să mă confrunt cu părul de pe covor.
    Eu zic să te informezi, să întrebi apropiații, poate au ei o idee despre care este cel mai bun aspirator.

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu am un aspirator dar mi-ar trebui unul că acesta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu n-am facut nicio reclama, Vio, am scris despre ce nu mi-a convenit la aspiratoarele deja folosite la viata mea. Fara denumiri, fara nimic. Util este ghidul peste care dai daca accesezi linkul din articol.

      Ștergere
  9. De Craciun am primit si noi un aspirator bun si inca nu am reusit sa il incercam :D. Articolul tau e foarte util pentru persoanele care cauta un aspirator bun.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-as avea rabdare atata vreme sa nu-l folosesc, fie si o singura data! :D

      Ștergere
  10. Am un aspirator gen industrial, dar nu il folosesc :) mătura și mopul sunt baza !

    RăspundețiȘtergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.