Ce-a mai ramas din mine de Monique Proulx, recenzie

Titlu - Ce-a mai rămas din mine
Autor - Monique Proulx (volum apărut în Canada, ed. Boreal, 2015)
Traducerea - Diana Crupenschi
Editura - Univers
Colecția - Romanul sec. XXI
Preţ - cca 40 lei, 338 pagini
Anul apariţiei - 2017
ISBN - 9786067710861

Romanul social Ce-a mai rămas din mine (titlul original Ce qu'il reste de moi) prezintă epopeea unui oraș. Personajul principal este orașul în sine, la modul general, exemplificat prin metropola canadiană Montreal. Astfel, acolo locuiesc în armonie și Hasid de pe strada Durocher, care se grăbește zilnic să ajungă la sinagogă, și artistul care dă un spectacol în studioul său din cartierul de divertisment și mulțimea adunată în Bell Center. Deși oamenii care umplu acest oraș sunt atât de diferiți, ei au totuși ceva în comun: fervoarea metropolitană, freamătul marelui oraș, transcendența istoriei îngropate adânc sub asfaltul pe care îl calcă ceas de ceas. Potrivit autoarei Monique Proulx, un depozit mistic se ascunde sub picioarele montrealezilor, contaminându-i, dându-le energie, și acesta este cel mai mare avantaj al lor. Monique Proulx propune aici un mare roman al metropolei, și revenind la originea orașului, ea descrie visul, aparent lipsit de sens, care i-a dat naștere. Arată modul în care viziunea incredibil de îndrăzneață a fondatorilor lui continuă să se manifeste și azi, în concentrarea umană care a devenit Montreal-ul de astăzi.

Laurel, un căutător al adevărului ne ghidează prin această carte a aventurilor multiple și a trăirilor intense. De la el, ajungem la Thomas, tatăl său, scenarist renumit, la tânăra sa mătușă Gaby, care predă franceză imigranților, la bunica Francoise, recent decedată, care-i amintește lui Laurel neîncetat despre descendența lor franceză și despre Folle Entreprise. Plonjând în trecut, descoperim că la începuturi a fost un anume Paul de Chomedey, care pune piciorul pe o insulă ce avea să devină foarte importantă în viitor. Poate că adevăratul protagonist al acestui roman este de fapt Jeanne Mance, care descoperă, ca și ceilalți care au părăsit Europa pentru America, o altă viață. De-a lungul timpului, toți cei care au devenit locuitori ai marelui oraș, au descoperit o altă viață și și-au croit un destin nou prin ea.

Revenind în prezent, o cunoaștem pe Maya, iubita lui Laurel, care este mult prea frumoasă pentru a-i rămâne fidelă. Maya locuiește într-o casă bântuită, crede ea, și îl cheamă pe Guillaume, preotul, contactat printr-o aplicație pe smartphone și angajat ca s-o exorcizeze. Dar dincolo de fantomele propriei conștiințe, Maya e o femeie decăzută moral, inconștientă de mocirla în care se zbate să supraviețuiască. Prin Guillaume ajungem la afganul Zahir Ramish, care se refugiază în biserica pentru a face greva foamei.

Așadar, prin multitudinea de personaje umane, schițate în tușe puternice, prin vâltoarea unei vieți care pune laolaltă episcopi, comercianți, artiști, oameni din toate categoriile sociale, autoarea găsește armonia sonoră care face din toate aceste destine separate un întreg. Mai mult, paralelismul poveștilor din trecut și din prezent nu este deranjant, nu reprezintă un hiatus și nu te face să crezi că citești niște nuvele separate, dimpotrivă, același filon mistic traversează timpul și sălășluiește atât în primii coloniști francezi cât și în urmașii lor de azi.

Deși la început mi-a fost greu să intru în poveste, mă bucur că am perseverat. Personajele sunt bogate, complexe și ating o varietate de teme actuale fără a fi dezvoltate redundant și obositor. Cartea se citește ușor, fluid, paginile curg una după alta, adâncindu-te și pe tine în misterul marelui oraș. Este remarcabil faptul că, prin această faună foarte diversă, autoarea ne invită într-o metropolă reală, chiar dacă este o ficțiune. Persoanele fără adăpost, aborigenii, comunitățile culturale sunt bine reprezentate, fără a se intra în detalii inutile. Totul reprezintă un mare tablou al unei societăți unite, vii, pe care chiar așa am vedea-o și noi, potențiali vizitatori ai Montreal-ului. Însă în carte, lucrurile evoluează diferit, către ceva amenințător și negru.

În final, cititorul nu poate decât să aprecieze munca depusă de Monique Proulx care semnează un roman scris cu un stil aparte: dialoguri animate, demne de claritatea cu care scriu mari romancieri, bogăție în alegerea cuvintelor, precum și originalitate în firul narațiunii. Astfel, Monique Proulx își confirmă locul pe podiumul marilor scriitori ai literaturii universale contemporane.

Am avut plăcerea să citesc această carte prin bunăvoința editurii Univers.
Cine dorește, poate cumpăra cartea direct de aici sau de la librăriile partenere.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!