duminică, 24 septembrie 2017

Kosem episodul 31 tr rezumat




Kosem episodul 31 tr rezumatIstanbul 1631. Kosem a domnit ca regentă timp de 10 ani. Murad este mare acum şi poate prelua tronul, dar Kosem n-ar renunţa la putere de bună voie. Murad se aşează pe tron în faţa ienicerilor, dar trădătorii sunt în interior şi se iscă o revoltă iar oamenii loiali lui Murad sunt ucişi. Imperiul este pe marginea dezastrului din cauza luptei pentru putere. Sultanul nu are decât două opţiuni - ori cedează tronul, ori luptă până în ultima clipă pentru dreptul său.

Pe mare o corabie pe care se află printesa maghiară Farya însoţită de mama sa de lapte, Margareta, se îndreaptă către Istanbul. Între timp, la Roma, papa este informat că nepotul său, cardinalul Marcus, a fost asasinat de către Farya Bethlen, care a plecat apoi spre Imperiul Otoman. În palatul Topkapî ordinea de altă dată nu mai există. La bucătărie se bârfeşte fără teamă, în harem fetele se distrează pe seama odaliscei şefe, doar în camera lui Kosem servitoarele o slujesc supuse. Murad se confruntă cu noi rebeliuni. Trădătorii ajung până în camera lui, dar el se aşteaptă la asta şi îi primeşte după cum merită. Când află şi cine îi comandă, nici numele acelui trădător, Topal, nu este o surpriză pentru el. Însă Topal este soţul lui Gerverhan, sora lui Murad. A doua zi, când se reîntoarce la palat, Murad face o adunare în curte şi acolo, de faţă cu toată lumea îl judecă pe Topal şi îl execută cu un buzdugan, deşi acesta înşiră o grămadă de minciuni cum că voia să-l protejeze şi că el este loial dinastiei. Haci, când aude, se repede să o informeze pe Kosem, al cărui om era Topal. Murad îl înlocuieşte pe Marele vizir cu un alt paşă, şi îl îndepărtează şi pe locţiitorul lui Topal, care era la fel de trădător ca şi acesta. Geverhan îl acuză pe fratele ei, sultanul, că nu are inimă şi că a lăsat-o văduvă.

Kosem episodul 31 tr rezumatDouă corăbii otomane se apropie de cea în care se află Farya şi ea porunceşte comandantului să scoată steagul alb, pentru că nu vrea vărsare de sânge. Apoi Farya vorbeşte cu cei de pe una din corăbii şi le spune cine este şi că vrea să meargă la sultanul Murad pentru că are să-i transmită ceva important. La palat, Kosem îl ceartă pe Murad că l-a omorât pe Topal, pentru că ea voia să afle pentru cine lucra şi cine era în umbra lui cel care-i dădea ordinele. Murad conchide că dacă ea nu se teme de nimeni, aşa cum afirmă, atunci să-l susţină necondiţionat.

Când Farya coboară de pe corabie în port, are parte de o primire surpriză. Câţiva ieniceri scot săbiile, dar şi ea ştie să lupte şi îşi omoară adversarii. La un moment dat, e cât pe ce să îl atingă şi pe Murad, sosit acolo, dar iataganul lui se află la gâtul ei. După ce ea pricepe că acesta este sultanul şi îngenunchează, prezentându-se, îi spune că avenit să-i ceară ajutorul, pentru că tatăl ei, regele Ungariei a fost asasinat şi locul său a fost luat de Katerina, mama acestuia. După ce îi spune povestea ei, pleacă înapoi pe corabie şi aşteaptă, întrebându-se dacă sultanul a crezut-o sau nu. Mai târziu Murad este contactat de 2 soli din partea Papei care-i spun să le-o predea pe Farya, pentru că este o criminală, dar sultanul preferă să investigheze mai întâi.

Kosem episodul 31 tr rezumatDupă aceea, cu prima ocazie se duce pe corabie şi o ia la întrebări pe prinţesă, iar ea recunoaşte că l-a omorât pe cardinal, dar pretinde că era în legitimă apărare şi că i-a luat acestuia o scrisoare secretă care era destinată lui, sultanului. Apoi spune că ea n-a reuşit s-o înţeleagă, pentru că este cifrată, dar dacă i-o dă, îi cere protecţie pentru ea şi pentru mama ei. Murad dă scrisoarea pentru a fi decodificată, dar are grijă să le spună celor care cunosc cifrul să nu dezvăluie nimănui ce scrie acolo pentru că sunt secrete de stat. După aceea Murad află că din nou Kosem unelteşte împotriva lui, să-l detroneze şi să-l pună pe Baiazid în loc, care este mai uşor de manipulat. Murad organizează o vânătoare de noapte şi reuşeşte să-i omoare pe toţi cei care doreau să-l învrăjbească cu familia lui şi să-l ucidă pe Baiazid. La sfârşitul luptei îi spune fratelui său că el nu va mai permite niciodată ca unui membru al dinastiei să i se întâmple ce i s-a întâmplat lui Osman.

Peste câteva zile, Haci citeşte în harem, în faţa sultanei Kosem, decretul semnat de Murad prin care regenţa ei se încheie. Apoi, sultanul singur, spune monologul prin care jură credinţă dinastiei şi Imperiului, şi că dacă nu îi va nimici pe opresori să fie distrus sultanatul său.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Kosem, episodul 30 turcesc                                     urmează: Kosem, episodul 32 turcesc

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.








5 comentarii:

  1. Multumim frumos Oana ca iti umparti timpul cu noi.
    Sunt tare curioasa ce se va mai intimpla.Sti cumva cate episoade turcesti mai are acest serial ?
    Iti multumesc mult de tot pentru tot ce faci pentru noi !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu drag, Sidy! Stiu ca este si sezonul 2, nu stiu daca si 3. Dupa amiaza ma interesez si vin cu completari.

      Ștergere
  2. Are 30 de episoade turcesti

    RăspundețiȘtergere
  3. In total filmul are 60 de episoade. Nu mai este si sezonul 3.

    RăspundețiȘtergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.