Acum câteva zile stăteam de vorbă într-un Starbucks din Shanghai cu un somelier, iubitor de călătorii, ca şi mine. Eu şi colega mea de cameră intrasem la aer condiţionat şi la un frappe mai rece decât gheaţa, pe o căldură insuportabilă cu care nu eram obişnuite. Domnul Titi avea în faţă o bere chinezească, slabă, mai slabă decât aceea europeană, iar dna Carmen a scos din geantă o sticluţă mică de whisky, adusă de acasă, despre a cărei provenienţă nu ne-a povestit nimic. Era învelită într-un gen de săculeţ de pânză, şi dl Titi a făcut o glumă, întrebând-o dacă mai primeşte o duşcă în caz că ghiceşte culoarea etichetei acelei băuturi alcoolice.
Noi n-am înţeles la ce se referă domnul somelier când a zis de culoarea etichetei. Apoi dânsul ne-a povestit că whisky-ul nu este de un singur tip şi nu se distilează dintr-un singur fel de materie primă. De exemplu, whisky-ul Johnnie Walker are nu mai puţin de 15 variante diferite, cu tot atâtea etichete diferit colorate.
Conţinutul unei sticle cu etichetă roşie, Red Label, cel mai cunoscut din lume, este distilat dintr-un amestec de băuturi alcoolice din 35 de mixuri de cereale şi malţ şi poate fi folosit şi pentru cocktailuri. Se spune că era băutura favorită a lui Winston Churchill care obișnuia să deguste câte un pahar, cu sifon. Acest whisky are o culoare caldă de chihlimbar, si are un anume gust de piper şi rom. Alcoolul din el se simte în nări odată ce ai apropiat paharul de nas.
Eticheta neagră, Black label, este un whisky provenit din 75 de mixuri de cereale diferite, apoi ţinut la maturare în butoaie din lemn timp de 12 ani. Dacă butoaiele sunt din stejar vechi, ceea ce-i împrumută băuturii o aromă de fum, de scoarţă de stejar şi de vanilie, atunci avem în faţa noastră un Double Black label. Culoarea acestuia este mai închisă, un gen de caramel, iar gustul e aromat, echilibrat, satinat, cu note de scorţişoară. E mai dens decât Red Label şi mai dulce, datorită adaosului de zahăr caramelizat.
Dacă până acum am vorbit despre whisky-ul de serie, de acum înainte vin la rând etichetele ediţiilor limitate. Johnnie Walker cu etichetă aurie, Gold label a fost produs prima dată la sărbătorirea centenarului şi reprezintă un whisky maturat timp de 18 ani. Însă în 2013 eticheta aurie a fost înlocuită cu un fel de certificat de garanţie a vârstei conţinutului acestor sticle. Același whisky, dar cu etichetă Platinum, se vinde mai ales în ţările asiatice.
Eticheta albastră este aplicată pe sticlele cu whisky distilat după primele formule originale de amestecuri de cereale şi malţ maturate timp de 15 ani, formule rămase secrete. Este cel mai scump tip de Johnnie Walker (costă cca 500 de dolari americani) şi e făcut din cele mai rare materii prime. Sticla se ambalează într-o cutie elegantă, neagră sau belumarin, capitonată cu mătase albă, fiecare fiind înseriată şi însoţită de un certificat de autenticitate. Michael Jackson ar fi gustat acest whisky şi l-a evaluat cu 9 din maxim 10. Este o băutură aromată, fructată, cu iz de fum, dar foarte satinată şi uşor dulceagă.
Nouă ne-a făcut plăcere să-l ascultăm pe domnul Titi şi să aflăm ceea ce v-am împărtăşit şi vouă. Iar dacă nu-mi permit să cumpăr o sticlă de Johnnie Walker blue label, sper ca într-o zi poate să primesc una drept cadou :)
sursa foto: 1+2 - pixabay.com, 3 - wikipedia
Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!
Eu am incercat doar Black si Red, nu stiam ca mai este si albastru. Cel negru nu e pentru mine, mi s-a parut cam tare (e probabil si de la faptul ca este tinut la macerat). Cel rosu in schimb mi s-a parut interesant :)
RăspundețiȘtergereEu nu pot sa spun ce-mi place, alcoolurile tari imi produc un fel de arsura in gura si pe gat, in asa fel incat nu le disting niciodata gustul. Orice ar fi, coniac, tuica, whisky, pentru mine toate sunt la fel. In schimb lichior pot sa beau, sau cocktail, ca alea sunt chiar slab alcoolizate.
Ștergereeu nu consum bauturi de obicei,insa daca gust ceva sa stiti ca bauturile tari cu multe grade sunt preferatele mele!
RăspundețiȘtergereCa orice femeie, Brindusa, nici eu nu am un obicei din a consuma alcool, nici vin nu beau in mod obisdnuit, desi am in casa facut de taica-meu, adica deja vechi de vreo 4-5 ani, chiar unul vechi de mai multi ani care s-a sampanizat... Dar la o ocazie, nu pot sa nu gust si eu, dupa ca dau noroc cu lumea.
ȘtergereCum nu sunt bautoare, de niciun fel, nici nu ma pricep si nici nu as stii sa fac o alegere, dar daca ar fi cazul as apela la cunoscatori.
RăspundețiȘtergereDe priceput, se pricep domnii, ei sunt mult mai cunoscatori in materie de alcohol :DDD
ȘtergereAm avut odata in mana o sticla Black Label si am si baut-o cu prietenii. Nu pot spune ca m-a dat pe spate. Tot cel cu eticheta rosie e mai bun. Pori sunt prea obsinuit cu el? Totusi un Ballantines zic ca e mai bun. Parere de cunoscator :DD
RăspundețiȘtergereGreu te mai vede lumea, măi, omule! :) Zău? Păi dacă zici tu că nu e bun, că Ballantines... că rața-mpunge, vezi pe site, la bauturi.ro, au si ce vrei tu si poate si altele, pe care ai vrea sa le incerci de ti s-a uscat gatul... :)
ȘtergereNu stiu nimic despre bauturi. Pentru mine alcoolul e coniacul pe care il pun in prajituri sau vinul pentru fripturi. Am citit articolul cu sete :)). O sa incerc si eu cu prima ocazie.
RăspundețiȘtergereLa prajituri prefer rom, coniacul e cumva amarui. Da, vinul pentru fripturi... si după aia are carnea gust de vin, de aia mie nu-mi place la friptura. Doar un strop, nu mai mult.
ȘtergereInteresanta aceasta poveste a culorilor etichetelor, eu, n-o cunoasteam. Imi place whisky-ul, dar nu prea simt mari diferente intre diferite branduri si mai ales nu le pot deosebi. Am zis sa ne extindem proiectul nostru de degustari de vinuri si branzeturi spre coniac, ciocolata, etc, si cu timpul vom face aceasta.
RăspundețiȘtergere