Mai ţineţi minte moda oracolelor când eram noi elevi? Cred că toţi copiii când terminau un ciclu de şcoală îşi făceau aşa ceva. În clasa a VIII-a am avut un caiet oracol, în care fiecare coleg sau colegă preferată - păi, da, că nu dădeam caietul acela să-mi scrie oricine în el! :) - avea pagina lui. Şi chiar menţiona aşa, ca un fel de proprietate personală, "aici este pagina mea...". Apoi fiecare lăsa câteva gânduri de despărţire după nişte ani de şcoală, pentru că drumurile aveau să ne fie separate şi cine ştie când aveam să ne mai vedem cu toţii. Pe atunci nu erau telefoane mobile, iar despre internet, email sau facebook nici nu putea fi vorba.
Unii colegi scriau şi nişte vorbe de duh, citate celebre din autori, romane studiate în şcoală sau auzite pe la televizor. Alţii împodobeau pagina lor cu floricele desenate, cu poze de actori celebri, cântăreţi, ba chiar şi maşini, la care pe vremea aceea nu puteam decât să visăm. Fiecare voia să aibă o pagină cât mai frumoasă. Asta se întâmpla într-una din zilele ultimei săptămâni de şcoală. Chiar dacă urma un examen de admitere, asta era singura distracţie pe care ne-o permiteam. Pe atunci nu exista noţiunea de banchet decât la terminarea liceului. Cel mult ne dădea voie diriginta să facem un fel de discotecă de după amiază, câteva ore.
Apoi, la clasa a zecea, am avut alt oracol. Eu fac parte din generaţia care a cunoscut examenul de treaptă. Însă de data asta nu ne despărţeam numai de clasă, pentru că dacă majoritatea rămâneam în acelaşi liceu, dar alegeam profiluri diferite, vreo câţiva plecau la alte licee. Acum oracolul era simplu, o agendă personalizată prin cele câteva vorbe lăsate de prieteni. Fraze scurte, aruncate în grabă, într-o pauză, sau mesaje standard, din partea celor cu mai puţină imaginaţie. Lipsesc copilăroasele floricele colorate sau poze decupate din reviste şi lipite de "pagina mea". Iar îndrăzneala supremă, o colegă foarte emancipată, scrie ceva despre adolescenţa ca un pat răvăşit după o noapte de iubire...
La terminarea liceului oracolul nu mai există. În schimb se inventează o formă prescurtată a lui: cocarda de la piept, pe care fiecare elev, şi dirigul sau profii cei mai de treabă, ne-au lăsat scrise cu pixul câteva urări pentru viaţă. Iar eu, şi alţii mai sentimentali, am scos de la naftalină oracolul dintr-a zecea şi l-am reactualizat, punând câţiva colegi să ne lase o amintire la pagina aniversării lor.
Tu mai ai oracolul din anii de şcoală?
Dacă ți-a fost util, dă mai departe!
Cu toate ca am terminat scoala acum....vreo suta de ani :)))), sa stii ca am oracolul, imi e drag si-l pastrez :)
RăspundețiȘtergereDupa cum vezi, am si eu carnetelul de amintiri dintr-a zecea si a douaș'pea..
ȘtergereAm avut doua...si unul inca mai exista ! Si ma leaga de el amintiri de neuitat !Exista cel in care fiecare colega-coleg aveau pagina lor, cu toate gandurile frumoase de atunci. Dar eu am mai avut un oracol cu...intrebari. Ce culoare iti place mai mult, care floare, care este numele baiatului pe care il iubesti, ce culorea au ochii lui...etc. Foarte frumos a fost, dar din pacate, l-am ratacit...
RăspundețiȘtergereSi mai era ceva minunat , la vremea terminarii liceului. Mergeam cu serenadele ! Fiecare clasa aveam serenada clasei, Gaudeamus si alte nenumarate serenade frumoase , pe care le cantam seara, profesorilor nostri. Rasunau strazile de acele serenade pe care nu le voi uita niciodata. A fost tare frumos...Pacat ca nu se mai respecta acea traditie !
Eu intr-a opta n-am avut oracol din acela, ca nu mi-a dat voie taica-meu :) dar stiu, asa erau, insa in liceu se schimbase moda. Traditia serenadelor la noi n-a existat, acum aud pentru prima oara de asa ceva, sunt sigura ca era ceva tare frumos..!
ȘtergereNu mai stiu cate am avut ca e tare mult de atunci, iar prin cate am scris, nici atat nu mi mai aduc aminte. As fi curioasa sa revad unul sa vad ce debitam pe vremea aceea.
RăspundețiȘtergereZilele acestea ma gandeam exact la asta! Daria termina clasa a IV-a si unii copii vor pleca spre alte scoli asa ca ma gandeam ca ar fi fost interesant un oracol ca pe vremuri ;)
RăspundețiȘtergereVaaaai, ce amintiri! Aveam si eu oracol, bineinteles, dar nu il mai am din pacate... Imi placea la nebunie sa completez altor persoane, dar si sa il primesc pe al meu si sa citesc ce a scris fiecare.
RăspundețiȘtergereDragut! Si eu aveam un asemenea oracol, insa chiar nu mai am idee pe unde l-am pus.
RăspundețiȘtergereAiiii, da stiu ca aveam unul, dar din generala :))) O sa-l caut.
RăspundețiȘtergereAm si eu unul pitit pe undeva pe la mama, nu l-am mai vazut de ani buni si tare mult m-as bucura sa-l recitesc.
RăspundețiȘtergereNu-l mai am. Ar fi fost interesant sa vad ce gandire aveam eu in acea perioada si ce preocupari aveau copii. cred ca atunci cand m-am mutat, mi-a aruncat tata o parte din caiete si acolo erau si aceste oracole
RăspundețiȘtergere