Nihan este uluită să audă asta despre Asu, apoi amândoi văd cum cei doi fraţi pun ceva la cale. Kemal conchide că îl lucrează pe la spate, ca de obicei. Apoi spune că se va însura cu Asu, şi că o să se joace şi el cu fraţii Kozcuoglu, de-a şoarecele şi pisica, aşa cum au făcut şi ei până acum. După aceea Nihan va trece la acţiune pe cont propriu şi, cu ajutorul micuţei ei prietene, va avea posibilitatea să ia o amprentă după cheile lui Asu de la apartament. Astfel, intră în casa ei şi începe să cotrobăie prin sertare, deschide laptopul, caută peste tot după fel de fel de indicii, însă la un moment dat Asu vine acasă şi Nihan e obligată să se ascundă sub pat, apoi în baie.
Kemal şi Zehir o cheamă pe contabila care recunoaşte că i s-a cerut să scoată rapoartele financiare ale companiei, dar femeia nu-i spune cine a pus-o să facă asta. Kemal se înfurie, pentru că acum Emir are un atu foarte important, şi acesta chiar apare în biroul lui şantajandu-l pe Kemal că dacă nu-i predă lui terenul şi compania nou înfiinţată, toată lumea o să afle de ilegalităţile pe care le-a făcut. Kemal este constrâns să accepte oferta lui Emir, cu ocazia asta putând să verifice dacă Tarik sau Asu sunt în spatele acestor scurgeri de informaţii.
Zeynep este foarte speriată de faptul că Nihan ştie acum că ea a fost la Ozan la spital în ziua morţii lui. În episodul 48 ni se arată cum Tarik şi Tufan erau pregătiţi să-l omoare pe Ozan, dar întâmplarea face ca Ozan şi Zeynep să înceapă să se certe şi Zeynep să-l sufoce cu perna ca să nu mai țipe la ea că este o curvă. Însă crima este văzută de Tarik care intră în salon exact când Zeynep acționa. Acum Zeynep îşi sună fratele ca să se sfătuiască cu el crezând că totul e terminat pentru ea, însă Tarik o linişteşte amintindu-i că Ozan putea avea duşmani redutabili care-i doreau moartea. Mai târziu Zeynep va afla de la Hakan că şi Emir voia să-l ucidă pe Ozan. După ce se desparte de Zeynep, Tarik este chemat de Zehir care vrea să verifice dacă el este cel care a oferit informaţii despre compania lui Kemal către Emir şi îl pune să-i ducă fratelui său un plic. Tarik, în loc să se ducă direct la Kemal, îl contactează pe Emir şi îi arată plicul. Zehir îl urmăreşte discret şi filmează totul cu smartphone-ul.
Kemal merge la Tarik să-i reproşeze trădarea, dar acesta neagă că i-ar fi spus lui Emir ceva despre afacerile din noua companie, sub pretextul că el nu se pricepe la lucrurile astea. Kemal înclină să-l creadă şi acum urmează s-o verifice pe Asu. Ia o pizza şi se înfiinţează la uşa ei, în timp ce Nihan încă era în baie, disperată că nu avea cum să iasă din casă. Drept urmare Nihan ascultă fără să vrea discuţia celor doi în care Kemal îi spune viitoarei lui soţii că a fost nevoit să predea compania şi terenul lui Emir care l-a şantajat. Asu este stânjenită, simţindu-se vinovată. Kemal o întreabă dacă în aceste condiţii nu ar vrea să amâne nunta, dar Asu răspunde că nu. Cei doi se pregătesc să mănânce pizza, iar Kemal se duce la baie să se spele pe mâini. Acolo dă peste Nihan într-un dulap şi se amuză pe seama ei, apoi face în aşa fel încât să poată ieşi din casă.
Următoarea mişcare a lui Kemal este să se intereseze şi el de anumite afaceri de-ale lui Galip dintr-o anumită perioadă. După ce primeşte documentele cerute, legate de licitaţii trucate, contactează persoanele implicate şi îi atrage de partea lui. După ce-l avertizează pe Galip că-i va lua toate acţiunile, bătrânul Kozcuoglu cere sfatul avocaţilor care-i spun că nu are ce să mai facă decât să vândă acţiunile pentru ca numele lui să nu mai apară legat de afacerile ilegale. El transferă acţiunile pe care le deține pe numele lui Asu, fără să ştie Emir, care nu e de acord cu această mutare. La şedinţa boardului companiei, Galip afirmă că vrea să se pensioneze dar nu menţionează cui i-a dat acţiunile sale. Kemal îşi face apariţia anunţând că el este noul asociat al companiei. În episodul 48 vedem cum Kemal şi Asu s-au cununat civil de urgenţă, însă semnând un contract prenupţial care face parte din planul lui Kemal de a distruge familia Kozcuoglu.
Zeynep este sunată de Emir şi seara pleacă să se întâlnească cu el. Banu o stârneşte din nou pe Fehime care se duce să-şi urmărească fata şi încremeneşte văzând că de data asta se întâlneşte cu duşmanul lor. După ce Emir pleacă, Fehime o bruschează pe Zeynep şi aproape că o târâie până acasă, unde totuşi minte faţă de Husein că discutau despre Hakan care ar urma să vină s-o ceară de nevastă. În urma acestui fapt, Fehime îi va pune în vedere fetei ei că ori se va mărita, ori va fi alungată de acasă pentru că a făcut de ruşine familia. Zeynep va încerca să-l convingă pe Hakan să vină acasă la părinţii ei o dată, apoi să spună că s-au despărţit, dar comisarul nu acceptă să între în acest joc.
Emir îi cere lui Asu să-i transfere acţiunile lui, şantajând-o că altfel Kemal o să afle că ei doi sunt fraţi. Asu parează ameninţarea lui Emir demonstrându-i că ştie despre secretele morţii lui Ozan. Kemal stă de vorbă cu Nihan susţinând că de-acum înainte, ca asociaţi în afaceri, pot fi văzuţi împreună, apoi îi dezvăluie că după ce va distruge familia lui Emir, va divorţa de Asu. Galip şi Emir se sfătuiesc cum să iasă din această situaţie neplăcută pentru ei şi Emir îşi promite că va face tot posibilul să-i ia acţiunile lui Asu.
Tarik încearcă să-şi ia revanşa faţă de Kemal şi vrea să-l scoată pe Zehir mincinos arătându-i că se întâlneşte cu Zehra, însă toată povestea este o altă înscenare marca Emir Kozcuoglu. Mai apoi Emir îi cere din nou lui Tarik să-şi trădeze fratele, însă apar elemente noi. Kemal se află acasă şi le spune tuturor că s-a cununat cu Asu, iar drept răspuns Husein îl informează că şi Zeynep se va mărita cu Hakan. Vildan se bagă între Ayhan şi Leyla şi îi promite surorii ei că o poate ajuta să afle trecutul lui Ayhan, crezând că în acest fel o va despărţi de el. Kemal face următoarea mişcare în războiul cu Emir şi Asu şi anunţă presa că cei doi sunt fraţi. Emir se trezeşte la poartă cu o cohortă de paparazzi care-l iau la întrebări despre Asu. Pe canalele de ştiri se reia mereu această bombă media, iar Fahime, Husein, Zeynep şi Banu rămân consternaţi de vestea care cade ca un trăznet asupra lor. Kemal o forţează pe Asu să recunoască adevărul, apoi ea leşină. Ulterior, părinţii lui Kemal n-o mai lasă pe Asu să le calce pragul, cel puţin o vreme. Emir, înfuriat, îl trimite pe Tufan să afle cine a dat informaţii presei, dar pentru că Zehir şi Kemal au aranjat şi această problemă, apare că totul a fost trimis de undeva din afara ţării.
Ulterior, Kemal ajunge la concluzia că Asu l-a ajutat pe Emir cu orice probă împotriva lui, ca să-l despartă de Nihan şi într-o discuţie cu ea, o avertizează că aşa ceva este de neiertat. Pe parcurs consideră că Zehir l-a trădat mergând acasă la Zehra iar prietenul lui se întristează pentru că n-a avut intenţia asta, ci a crezut că Zehra e sinceră şi că s-a depărtat de Emir. Tufan dă foc maşinii lui Ayhan şi găseşte dovezi că el şi Leyla au fost la Zonguldak. Bănuind de ce, caută să investigheze acest fir şi găseşte copia faxului trimis către Kemal. Drept urmare, Emir poate acum să-i dovedească lui Asu că soţul ei ştia cine este ea dinainte de a se căsători şi că tot ce s-a întâmplat a fost premediat, ca să-i distrugă. Nihan şi Kemal sunt şi ei pe urmele criminalului lui Ozan, însă îl suspectează în mod eronat pe Emir. Kemal găseşte unele dovezi care ar putea face lumină în această crimă, dar nu poate da peste ceva indubitabil de concludent.
Leyla începe să caute singură informaţii despre Ayhan şi află că el a participat la un jaf asupra bunurilor patronului său din tinereţe, nimeni altul decât tatăl Leylei. Cu prima ocazie, când Ayhan vine în vizită, Leyla nu-l primeşte în casă, reproşându-i a doua zi de ce i-a ascuns că nu o cunoaşte.
În seara în care Zeynep mințise acasă că va veni Hakan în vizită, apare Kemal şi îi sugerează surorii lui că n-are ce relaţie să fie între ei doi, comisarul ştiindu-se că este omul lui Emir. Până una-alta, Hakan, având remuşcări că n-a ajutat-o pe Zeynep, se răzgândeşte şi vine la uşa familiei Soydere. În urma discuţiei Zeynep va recunoaşte că s-a iubit cu Emir, iar Husein se înfurie şi o alungă din casă. Drept consecinţă, Zeynep se mută la hotel. Emir o contactează pe Asu, îi dovedeşte că Kemal ştia că ei sunt fraţi şi pe această bază, îi cere acţiunile lui Galip, dar ea i le-a dat deja lui Kemal.
Nihan se află în cameră la Mujgan şi la un moment dat vede că femeia îşi mişcă mâna. Îl anunţă pe Emir care începe să spere că ea se va însănătoşi. Nihan şi Kemal stabilesc să se întâlnească şi să meargă la o angajată din spitalul unde a murit Ozan despre care au aflat că a primit bani de la Emir în ziua crimei. Cei doi pleacă dar sunt urmăriţi de Emir care vrea să le zădărnicească acţiunea. Însă ceva neprevăzut îl determină pe Kemal să-şi îndrepte atenţia către doctorul care l-a minţit că Deniz nu este fiica lui şi începe din nou să se ocupe de acest aspect. Întâmplător în acea zi Deniz face febră şi Vildan o aduce la acelaşi spital. Emir, care îşi dă seama la un moment dat că Kemal a aflat despre donaţia lui către spital şi că din nou caută să afle dacă Deniz nu e fata lui, îl trimite pe Tufan să-l împiedice să afle adevărul.
Galip, care continuă să nutrească gânduri de răzbunare pe Ayhan, îi trimite un control financiar despre care el va crede că e jocul lui Emir. Kemal găseşte cu ajutorul unui prieten informatician arhivele electronice ale spitalului şi află că şi în documente grupa de sânge a micuţei Deniz este tot 01 şi nu AB4, dar presupune că patronul a putut face modificarea necesară. Drept urmare, verifică la farmacia unde îşi face cumpărăturile de medicamente Nihan şi află că nu s-a eliberat medicaţie împotriva anemiei pe numele fetiţei. După aceea se duce la Leyla să-i solicite ajutorul în această chestiune. Emir, informat de Banu că Zeynep a fost dată în stradă de Husein, se duce şi o ia de la hotel, aducând-o într-o vilă de-a lui. Zeynep refuză cadoul, pe motiv că deşi îl iubeşte, acceptă că a fost o proastă şi nu vrea să fie amanta lui.
Emir, căruia nu-i convine că Nihan tot se mai vede cu Kemal dar mai ales că o preocupă moartea lui Ozan, hotărăşte de unul singur s-o trimită în America împreună cu Deniz şi cu Vildan, dar ele două se aliază şi nu acceptă îndepărtarea lor din casă, apoi rup biletele de avion cumpărate. După asta Emir o întreabă direct pe Nihan ce-o mai interesează cum a muritm Ozan dacă dosarul a fost clasat. În acel moment intervine Tarik care tocmai îl făcea pe Emir albie de porci, însă acesta îi reaminteşte că el a făcut o crimă şi că orice ar face va fi un pion în mâinile lui.
Leyla află amănunte despre condamnarea la închisoare pentru furt suferită de Ayhan în tinereţe. Vildan o determină pe Nihan să-i promită că îi va spune lui Kemal adevărul despre Deniz, pentru că Emir începe să-şi dorească să o crească ca şi cum ar fi fata lui. Asu îl vinde pe Kemal lui Emir încă odată, modificându-i softul smartphone-ului în aşa fel încât toate apelurile să ajungă şi la Emir. Mai târziu Emir modifică numărul de telefon al lui Kemal pentru ca cei doi îndrăgostiți să nu se mai poată întâlni şi din nou o constrânge pe Nihan să nu cumva să-i spună lui Kemal cine este tatăl fetiţei. Dar deja el s-a hotărât să facă un test ADN ...
Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!
a fost: Dragoste infinita ep. 45-46-47 urmează: Dragoste infinita ep. 50-51-52
sursa foto: capturi video de pe youtube
Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.
Cel mai bun serial turcesc dragoste infinita pe lingă actori frumoși, multa acțiune inteligenta, f educativ,poți învață multe la modul cel mai constructiv,bravo vouă
RăspundețiȘtergere