vineri, 19 mai 2017

Consideratii personale la campania Vegeta




Consideratii personale la campania VegetaAm intrat bucuroasă în campania Vegeta de pe Buzzstore şi am fost şi mai bucuroasă de accept. Dar n-am rămas la fel de încântată pe parcursul testării, ba chiar de la primirea coletului am simțit revenirea la normal față de această campanie. Să vedem care au fost avantajele şi dezavantajele ei.

Ce mi-a plăcut:
- gustul condimentelor lichide Vegeta, da, sunt ok, produsele sunt naturale după cum scrie pe verso-ul pliculețelor, cu excepţia unuia sau două ingrediente chimice, ceea ce nu prea întâlneşti în produsele de market, care altfel sunt pline de chimicale.
- faptul că nu am fost obligată să postez pe facebook pozele persoanelor care au primit cadou de la Vegeta câte două pliculeţe de condimente, prin intermediul meu. Nu toată lumea acceptă acest fel de expunere, mai ales de la o vârstă încolo. Ba chiar nici toţi tinerii nu mai acceptă să fie expuşi pe facebook şi etichetaţi public.

Consideratii personale la campania VegetaCe nu mi-a plăcut şi pot remedia pe viitor:
- faptul că, practic, ale mele au fost doar cele 5 pliculeţe de condimente, care însumează vreo 12 lei. Și o carte de bucate care.....
- ... nu este deloc pe gustul meu. Nu mă atrage ca stil de a scrie o reţetă, iar dacă aş fi pusă în situaţia de a-mi alege nişte cărţi de bucate dintre mai multe, aceea de la Podravka ar fi cea pe care n-aş cumpăra-o niciodată. Are coperți cartonate și hârtie de cea mai bună calitate, fotografiile sunt foarte reușite, ansamblul este foarte bun, dar eu prefer stilul clasic de abordare în redactarea unei reţete, fără înflorituri absolut inutile, enervante şi care te fac să te gândeşti oare ce-o fi trebuind să fac acum? De exemplu, ce înseamnă în opinia redactorilor acestei cărţi că întindem regeşte carnea de pui? Oare regeşte, împărăteşte şi "cât China" înseamnă acelaşi lucru, ori sunt grade de mărime diferite? Pentru mine regatul e mai mic decât imperiul iar imperiul e mai mic decât China, sau mama Rusia, depinde de expresia folosită.

Consideratii personale la campania Vegeta

Mă rog... ce să mai zic de imaginea de violenţă, carne umană şi sânge, organe şi membre împrăştiate şi aburi de război, cruzime şi moarte când vorbeşti de un măcel. Chiar dacă e vorba despre a toca ceapa sau roşiile cubuleţe. Că una am în minte când citesc că trebuie să toc ceapă, şi altă când mi se spune că e vorba de un măcel. Despre sintaxa frazei care începe cu "Luăm ruloul..." şi se încheie cu "săritura de graţie", mă abţin, e de toată jena. Despre care săritură de graţie e vorba, nu pricep, însă chiar nu înţeleg ce piele să-şi bătucească bietul piept de pui, să înţeleg că la această mâncare se foloseşte piept de pui cu piele cu tot?!!?!
Iar despre sintagma "simpatic de grăsuţ", numai de bine. Mă bucur că noi cei supraponderali, ca să mă exprim frumos, suntem simpatici. Eu mă gândeam că nu ne suportăm nici noi pe noi înşine, darămite alţii...
Aşadar, cartea asta, o fi având reţete faine prin ea, dar eu n-aş sta să le rescriu ca să pot să fac mâncărurile de acolo în linişte şi cu calm.

Să revin la ideea iniţială - ale mele sunt cele 5 pliculeţe cu condimente care sunt egale cu cca 12 lei. Noi. Şi o carte de bucate care nu-mi place. Iar pentru asta trebuie să avem 5 schimbări de stare pe facebook, să dăm mese prietenilor noştri (până la urmă nici conţinutul pliculeţelor nu ne rămâne nouă integral, îl dăm la alţii, şi mai şi cheltuim pe mese întinse ...), să le dăm tag unora, dacă vor (!), să postăm pe blog reţetele mâncărurilor făcute (apropo, ştiţi cât costă un advertorial pe un blog cu trafic bun şi cu mulţi followeri pe reţelele de socializare? Aţi ghicit, de minim zece ori mai mult decât pliculeţele Vegeta rămase nouă, testatorilor :) ), şi să distribuim postările fb şi de pe blog şi pe twitter, instagram, google plus, pinterest ori ce-o mai fi, başca să facem şi o reţeta video cu unul din condimentele folosite, distribuind-o pe youtube.

Însă nu e vina nimănui, totul s-a întâmplat din vina mea. Altă dată n-am decât să casc ochii bine la regulament, în secţiunea unde scrie ce conţine kitul de testare, să socotesc ce am de dat şi ce-mi rămâne mie. Cu alte cuvinte să ştiu pentru ce am de îndeplinit condiţiile impuse.

De data asta am înţeles de ce unele colege bloggerite nu participă la campaniile buzzstore. Una dintre ele mi-a spus într-o conversaţie pe facebook că sunt prea multe cerinţe pentru ceea ce se oferă şi cu ce rămâi. Nu i-am dat dreptate atunci, eram la campania cu pasta de dinţi Splat, şi aveam pentru mine 3 paste valorând cca 75 de lei pe care le foloseam integral. Am participat la mai multe campanii până acum, însă asta e deocamdată singura care nu mi-a convenit. Repet, condimentele sunt foarte bune şi le voi cumpără în continuare, doar că mi s-a părut prea puţin folos pentru o campanie de testare la care ni se cer atâtea de făcut.

sursa foto: albumul personal



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!








7 comentarii:

  1. Foarte bine punctat!
    Ce vreau eu să adaug este faptul că şi timpul este prețios. Pentru a participa la o astfel de campanie investeşti mult mai mult decât primeşti. Dacă făceai altceva în timpul alocat campanie (un advertorial) satisfacerea era mult mai mare, decât o experiență cu regrete. Din punctul meu de vedere cei care organizează astfel de campanii ar trebui să se gândească şi la satisfacția bloggerilor, nu doar la satisfacția advertiserilor.
    Regula de aur: Trebuie să găsească un echilibru între satisfacția advertiserilor şi a bloggerilor.
    Nu am dreptul să judec pe nimeni, dar apreciez corectitudinea şi consider că o părere sinceră nu afectează pe nimeni,ci, dimpotrivă, este folositoare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da... nu stiu, Flory, eu am spus doar punctul meu de vedere, probabil ca organizatorii au in vedere advertiserii, ca de bloggeri nu poate fi vorba cand ai o campanie cu 1000 de testatori; din aceia, putini au si blog.

      Insa din motive diverse, eu nu-mi permit sa scriu pe bani multi, asta o fac bloggerii foarte cunoscuti, arhi, manafu, chez mazilique, chinezu, etc, persoane cu greutate in media si in organizarile de evenimente de tot felul. Nu regret campania si nici nu ma inghesui sa scriu advertoriale, nu-mi doresc asa ceva, ca mie chiar nu-mi plac reclamele, la modul general. Era vorba ca de data asta chiar am simtit ca ni se cer prea multe de facut in schimbul a 5 pliculete de condimente. Din punctul meu de vedere, asta e singurul folos ce mi-a ramas (pana l-am mancat :))) ), cartea aia nu ma intereseaza.

      Ștergere
    2. P.S. imi pare rau ca stilul meu de a spune lucrurile te-a indus in eroare. Nu, n-am regrete, ci doar mi-e perfect paralel, asa cum am scris in primul paragraf, am revenit la normal din starea de, hai sa-i zic euforie. Greseala a fost a mea, am asteptat mai mult, iar eu de obicei n-am asteptari de la altii, ci numai de la mine insami. De data asta am avut o scapare :) mi se mai intampla, nimeni nu este perfect..

      Au fost doua avantaje si doua dezavantaje, deci, scor egal :)

      Ștergere
    3. Eu te înțeleg. Tocmai de aceea mi-am permis să spun și punctul meu de vedere. Iar despre advertoriale, da, ai dreptate, există bloggeri foarte cunoscuți pe care îi apreciez și eu. Dar mă gândesc la toți bloggerii, pentru că toți alocam timp, iar cei începători au nevoie de susținere și nu este plăcut să experimenteze descurajări, mai ales la început. Nici eu nu sunt fan reclame, dar un advertorial focusat pe un subiect de interes este util pentru mulți dintre noi.
      Un advertorial de calitate este folositor atât pentru advertiser, cât și pentru cititor. Și eu m-am înscris la Buzzstore, îmi place ideea de a testa diverse produse, apreciez conceptul lor de business și ocazia minunată pe care o oferă bloggerilor, însă consider că dacă și bloggeri sunt mulțumiți, vor avea mult mai mult de câștigat. Eu m-am înscris într-o campanie și nu am fost acceptată, iar la alte campanii nu m-am înscris din cauza condițiilor impuse. Dar intenționez să mai particip...

      Ștergere
    4. Nu m-ai indus în eroare. Îmi place stilul tău de a scrie și sinceritatea. De altfel, noi am specificat punctul nostru de vedere și nu am jignit pe nimeni, ba din contră, cred că am spus lucruri constructive.

      Ștergere
    5. Eu am participat la vreo 6 campanii pana acum, si nu mi s-a parut ca ar fi diferite conditiile, de obicei sunt aceleasi, cu mici diferente. Si voi participa si in continuare, adica ma voi inscrie cand o sa-mi placa ceea ce am de testat.

      Sigur ca advertorialele sunt utile si folositoare, insa de fiecare data ma intreb daca eu as fi in locul advertiserului, as plati pe cineva sa-mi scrie pe blog despre dezavantajele unui produs? Daca advertorialul este o forma de publicitate, ma gandesc ca n-am vazut pana acum reclama care sa spuna ceva despre ce nu e ok la produsul respectiv. Insa de multe ori e suficient sa-ti dai seama de neajunsuri gandindu-te la ceea ce nu s-a spus :)

      Da, advertorial de calitate, toata lumea foloseste expresia asta, fie bloggeri fie advertiseri, doar ca fiecare percepe in alt fel, poate nu foarte diferit, acest lucru. De exemplu mie imi place sa scriu advertoriale de tip schita/povestire literara, dar advertiserilor nu prea... in fine, nu ma bag in acest subiect, nu consider ca sunt in masura sa fac clasificari sau sa spun ca un articol de un fel e mai bun/slab decat alt gen.

      Intr-adevar, n-am jignit pe nimeni, desi felul meu de a spune ca nu-mi place sau nu mi se potriveste ceva, e luat drept jignire, si nu prea-mi dau seama de ce. Aic asta pt ca asa mi s-a spus in viata reala, si uneori pe blog. Ca jignesc fara sa folosesc cuvinte urate. Mno... nu-mi doresc asta, poate a un fel de defect profesional. Nu jignesc elevii in nici un fel, dar ironica si sarcastica sunt. Poate ca exprimarea asta e considerata de unii drept jignire, dar nu mi-am propus asa ceva, n-am nimic de castigat din asta.

      Ștergere
  2. Contează mult cum este interpretată informația de persoanele care o citesc sau o aud. Dacă unele persoane nu consideră ceea ce am spus noi, doar a fi punctul nostru de vedere, atunci cu sigurantă totul va fi luat drept o jignire.

    RăspundețiȘtergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.