
Leyla nu se bucură deloc de revederea cu Onder, ba dimpotrivă, deşi el o avertizează că se află în mijlocul unui pericol din cauza lui Kemal care răscoleşte trecutul, ea îl dă afară. Vildan îşi dă seama unde s-a dus soţul ei şi din această întâmplare, ea se va hotărî s-o dea în judecată pe Leyla, să obţină vila şi s-o vândă la licitaţie, la sfatul unui avocat. După câteva zile Leyla primește citația și se decide să nu se dea bătută, deși vila în care locuiește este de drept a soră-sii.
Acasă la Kemal are loc o limpezire a lucrurilor. Emir, ştiind că părinţii lui nu au habar despre munca la agenţie a lui Zeynep, ca să agite lucrurile, îi spune asta, ca din întâmplare, lui Tarik, dându-i şi telefonul mobil al lui Zeynep, care acum este rămas fără baterie. Cum tot nu se întâmplă nimic, trimite contractul fetei acasă, printr-un curier, astfel că Fehime şi Husein află ce face fata lor. Imediat are loc un fel de consiliu de familie, Zeynep este pedepsită să stea în casă, cu toţii află despre toate legăturile dintre familia lor şi cea a lui Emir şi Nihan, dar ajung la concluzia că dacă Kemal nu s-ar fi decis să rămână acasă nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat. Atunci, el îşi face bagajele şi pleacă la debarcader unde stă de vorbă cu Salih. Fără să ştie că el o iubeşte pe Zeynep, îi spune ce are pe suflet, inclusiv despre furtuna iscată în familie când s-a aflat că sora lui lucrează la o agenţie de actriţe şi că a intrat într-o idilă cu Ozan. Salih, care nu avea habar de toate astea și avea de gând să vină s-o ceară de nevastă, acceptă tacit să-l sprijine pe Kemal ca un fel de răzbunare pe Zeynep.
Ozan şi-ar dori să continue relaţia cu Zeynep, cu toate că familia lui nu este de acord, motivând că el s-a îndrăgostit de ea, şi nu ştia cine este, aşa că el nu e implicat în conflictul dintre Nihan, Kemal şi Emir. Văzând aşa, Vildan îl pune la punct şi îi spune că aşa cum sora lui s-a sacrificat pentru el, ca să nu fie închis, tot aşa el acum trebuie să renunţe la Zeynep. La companie, din cauza fricţiunilor permanente dintre Asu şi Nihan, pictoriţa ar vrea să plece, însă Kemal i-o ia înainte şi o concediază. Această situaţie are darul de a adânci prăpastia dintre ei.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!
a fost: Dragoste infinita ep. 5 urmează: Dragoste infinita ep. 7
sursa foto: capturi video de pe youtube
Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.