Trece un an. Cihan este pe mare, lăsând în urmă viaţa de om de afaceri. Amintirile îl bântuie mereu, considerându-se vinovat de moartea lui Ayșe. Vila de pe Bosfor a rămas Dilarei (aflăm ceva mai încolo că de fapt e moștenirea ei de pe tată), care i-a vândut-o lui Harun. Cansu face un test de sarcină care iese pozitiv. Keriman lucrează cu Dilara, care conduce o afacere în domeniul modei şi al designului interior şi are parteneri din Germania. Hazal conduce împreună cu Ozan afacerile lui Cihan. Într-o zi, el copiază din telefonul lui Hazal agenda şi sună la ultimul număr apelat. Era Hatice, care a rămas în casă la Maide (Sema s-a întors la vila de pe Bosfor), dar el se miră că Hazal o sună pe Maide și intuiește că este spioana ei. Yildîrîm nu crede că lucrurile ar putea ajunge atât de departe.
Seara, la vilă se dă o petrecere, Harun este gelos pe un anume Ahmet care pare că-i face curte Dilarei, iar ea se poartă prea familiar cu el. Keriman ajunge acasă, unde Ozkan se joacă cu Can, pentru că a venit mai devreme de la atelier. Cihan e cufundat în gânduri şi comunică foarte puţin cu pescarii din sătucul în care locuieşte acum. Petrecerea este întreruptă de venirea, direct de la aeroport, a frumoasei Asuman, sora Dilarei, care nu a anunţat pe nimeni că revine din America. Dilara şi Harun au făcut anunţul schimbării proprietarului vilei lor și a aniversării unui an de la căsătorie. Musafirii încă se distrează, dar Asuman intră în vilă, spune față de toată lumea că sora ei i-a luat ce-i era destinat și cu asta îi uluiește pe toți. Harun pune muzica să cânte iar Dilara intră în casă. Cele două surori încep să se certe. Asuman pretinde că Dilara i-a luat dreptul ei, iar Dilara îi amintește că tatăl lor i-a lăsat ei, lui Asuman, cea mai mare parte a averii, pe care probabil a tocat-o cu bărbați nepotriviți. Dilara îşi dă seama ca sora ei a revenit în căutare de bani, pentru că și-a risipit toată averea. Asuman începe să se prefacă iubitoare și tensionată din cauza morții relativ recente a mamei lor. Ea caută febril ceva, până la urmă dovedindu-se că ea caută nişte pastile, însă a două zi continuă să cotrobăie, de data asta printre lucrurile Dilarei, prin bijuterii. După câteva zile, începe s-o "curteze" pe Hazal, în care vede o aliată.
Candan se întâlneşte la un club select cu un anume Messur şi îi dă toate bijuteriile pe care le are pe ea, bărbatul examinându-le cu o lupă. După aceea el îi dă avocatei trei teancuri cu bani, și reiese că Candan se ocupă cu traficul de bijuterii. A doua zi Deniz găseşte la baie testul de sarcină al lui Cansu şi se duce după ea la spital, unde primesc amândoi buletinul de analiză care confirmă sarcina. Apoi Cansu se duce să-i spună Dilarei, la magazin, despre noutate.
Un client aduce o maşină foarte scumpă la atelier iar Ozkan nu se poate stăpâni să n-o încerce puţin, deşi Engin insistă să nu se urce la volan. Ghinionul lui, pierde controlul volanului şi maşina se izbeşte violent de un copac. Burhan, care întâmplător era prin zonă, vede cum Ozkan e disperat că maşina s-a stricat rău, iar el nu poate să plătească reparaţia. Burhan se oferă să-l ajute și plătește el, integral, mașina mafiotului Rîza. Hazal e mereu agitată la firmă şi are impresia că Ozan se implică foarte puţin în treburile comaniei. Ea ascultă întâmplător o convorbire telefonică de-a lui despre o clădire istorică pe care vrea s-o cumpere la licitație (Ozan special vorbește tare, ca să vadă dacă va afla Maide despre discuția lui), şi Hazal reţine o adresă și tranzacția din care Ozan ar urma să scoată un profit de 5 milioane de dolari, dar conversația e doar un pretext. După aceea îl pune pe Emrah să verifice, Emrah fiind acolo mâna ei dreaptă. Ni se arată cum după ce, în trecut, l-a înjunghiat pe Ozgur, a apelat la ajutorul lui Maide, care cu mare îngăduinţă a acceptat asta, probabil gândind că astfel o să se răzbune, indirect, pe Cihan. Dar Maide îi spune calmă lui Hazal că Ozgur a murit și că ea nu este decât o criminală.
Deniz şi Cansu i-au invitat la masă la ei acasă pe Ozkan, Keriman şi Burhan. Keriman rămâne cu dumicatul în gură când îl vede pe Burhan, de care se îndrăgostește pe loc, şiinsistă să se așeze pe scaunul de lângă el ca să poată să converseze.
Ozan se află într-o sală de licitaţii, la fel și Cagatay, trimis de Maide. Cagatay licitează până la 20 de milioane și câștigă conacul. Ozan zâmbește satisfăcut că au picat în plasa lui. Presa scrie a doua zi despre tranzacția șocantă, pentru un conac care nu merita mai mult de 2 milioane, cumpărat cu douăzeci, ceea ce o înfurie la maxim pe Maide când citeşte articolul pe internet. Ea trimite un cuplu din sat să pună explozibil pe ambarcaţiunea lui Cihan, şi numai un noroc face ca un băiat din sat să se urce pe vaporaş, iar un altul să sară în apă. Cihan crede că băiatul nu ştie să înoate şi sare după el să-l salveze, astfel că iahtul lui explodează după câteva secunde. Cihan scapă cu viaţă, însă moare în explozie băiatul ascuns în cabină.
Ozan este chemat să recunoască pe cineva la morgă despre care se crede că este Rahmi (de când a murit Ayșe, el este de negăsit), apoi, răvăşit, îl sună pe Cihan. Acesta se întoarce în Istanbul cu un avion particular şi merge şi el la morgă, unde medicii ridică pânza de pe chipul celui decedat ...
sursa foto: capturi video de pe youtube
Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.
Aoleu...iar se complica lucrurile...!
RăspundețiȘtergereDupa Gunes...cred ca apare noul serial "Ziua in care mi s-a scris destinul" si "Furtuna ..." cand va fi ? O fi in paralel ? Sti ceva Oana Durican ?
Ziua in care mi s-a scris destinul are 50 de episoade(daca le redimensioneaza cei de la Kanal D serialul se poate incheia pe 30 decembrie).Cel mai probabil,din ianuarie o sa revina Bahar si Furtuna pe Bosfor cu cate un episod pe saptamana,iar in celelalte zile o sa fie Kosem.
ȘtergereMultumim mult pentru amanuntele astea, draga Anonim! :) (Y)
ȘtergereSi eu m-am gandit ca Furtuna pe Bosfor, ca si Bahar, vor reveni in 2017, desi sunt sigura ca multi am vrea sa le vedem cat mai curand... le asteptam cu drag!
Furtuna pe Bosfer dacā puteti traduceti ep73 si în continuare vā multumim asteptām cu nerrābdare
RăspundețiȘtergereDar este linkul urmatorului episod la sfarsitul articolului de fata. Acest serial are toate episoadele in rezumat la mine pe blog. https://www.pulbere-de-stele.com/2016/09/furtuna-pe-bosfor-episodul-74-73.html
Ștergere