Hazal minte că este nevinovată şi prezintă faptele în aşa fel încât Dilara şi Cihan o cred. Hazal e dusă la psihiatru, un medic bătrân, la şedinţa stabilită deja, ca să primească terapie şi datorită ultimului incident. Pacienta lui Ayșe, Merve, este pe o clădire şi vrea să se sinucidă. Până la urmă Ayse îşi face curaj şi merge pe acoperiş alături de aceasta reuşind s-o facă să se răzgândească. Cihan se duce la magazinul de instrumente muzicale şi, dându-i totală crezare fiicei lui, îl ia la bătaie pe vânzător.
Maide o aduce pe Candan din spital la o casă închiriată iar Harun nu ştie nimic, pentru că perfida Maide are de gând s-o folosească pe Candan în jocul ei împotriva lui Cihan. Harun află că acela care a pătruns deghizat în casă pentru a-i lua pistolul este Ozkan Gurpînar şi aşa îşi dă seama că Cihan îşi dorea pistolul înapoi. Mai târziu dezbate cu Maide această chestiune şi îi povesteşte întâmplarea care a făcut ca acel pistol să ajungă la el.
Engin se interesează de Ozkan la Keriman, însă ea nu ştie unde se află fratele ei. Când aude că este la închisoare, Keriman, neavând resurse financiare ca să-l crească pe Can se va duce la Dilara s-o roage să-i primească pe amândoi la ea în casă.
Rahmi şi Ozan îi povestesc lui Cihan ce s-a întâmplat, cum au vrut să ia pistolul din casa lui Harun. Acesta se înfurie, dar deocamdată nu poate face nimic pentru Ozkan aflat după gratii, deși merge la el și îl pune pe Yîldîrîm să-i fie avocat. Înainte de a fi dus la celulă, Ozkan îl văzuse pe Cagatay care vorbea la telefon cu Harun şi înţelesese ceva din jocul acestora de-a compania care avea nevoie de mecanici auto, dar nu vorbise nimic și nu dăduse nici o declarație. Lui Cihan îi spune tot ceea ce s-a întâmplat iar acesta își dă seama că Harun este cu ochii pe el. Știind că Harun este asociat ascuns la firma de mașini cu care a semnat contract Ozkan, îl sfătuiește pe acesta să nu rezilieze contractul acum, ci să lase totul să decurgă normal, ca să poată Cihan să mai facă niște investigații.
Deniz încearcă să facă rost de cei 80.000 de lire care-i lipsesc și cere un avans de la locul de muncă, dar o sumă așa de mare nu i se acordă. Apoi merge la o bancă să facă un împrumut ca să adune suma de bani despre care ştie că ar fi primit-o Nergis de la Rahmi, după care merge împreună cu Cansu la un restaurant, ea dorind să-l determine să-i spună de ce are nevoie de bani. Însă o minte pe Cansu că e vorba despre un prieten îndatorat la cămătari, dar pe de altă parte își dă seama că Cansu a stat de vorbă cu mama lui. Deniz se ceartă în continuare cu Nergis din cauza manipulărilor acesteia pentru a-l despărţi de Cansu, dar el o asigură că aşa ceva nu se va întâmpla niciodată.
Ayșe se întâlneşte cu Cihan şi Yildirim la un club şi mai discută despre organizarea seminarului de psihiatrie în sala cu care Cihan s-a oferit să o ajute pe tânăra psihiatră. A doua zi Ayse caută pe net informaţii şi articole despre Cihan aflând povestea încurcăturii copiilor la maternitate.
Cansu aude o discuție în casă despre tatăl ei şi se duce la el la vorbitor. Dilara merge la ecograf ca să afle sexul copilului apoi comandă mobilă bleu, care este adusă a doua zi la vila pentru camera băieţelului. Suat găsește într-o librărie un afiș vechi cu chipul lui Nergis pe când era damă de consumație într-un bar și îl cumpără pentru Rahmi, căruia i-l dă. Acesta apreciază foarte mult "găselnița" prietenului său.
Ayșe, care se cunoaşte de mult cu Maide și Harun, este invitată la ei la masă, cu toţii bucurându-se de revedere. Dar "reactivarea" lui Ayse s-ar putea să facă parte din marele joc pus la cale de Maide contra lui Cihan.
În ziua în care urmează să aibă loc seminarul psihiatric la hotel, Cihan este chemat de Yîldîrîm și de un polițist la secție, unde se află vânzătorul de la magazinul de instrumente muzicale care a adus cu el înregistrarea de pe camera de supraveghere din interior. Cihan rămâne uimit să vadă că şi de data asta Hazal a minţit ...
urmează: Furtună pe Bosfor, ep. 58
sursa foto: capturi video de pe youtube
Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.