duminică, 31 ianuarie 2016

Drumul lui Emir episodul 2 rezumat





Drumul lui Emir episodul 2 rezumat
Emir îi povesteşte lui Koray ceea ce are de gând să facă, dar acesta îl avertizează că poate nu este în regulă să-şi bată joc de o persoană nevinovată. Yavuz îi dăruieşte lui Guneș o maşină, aşa că acum, ea se poate întâlni singură cu Emir. Cei doi încep să devină tot mai apropiaţi, se văd în oraş, apoi la sală, unde Yavuz i-a cumpărat surorii lui un abonament, îşi petrec mult timp împreună şi ajung să fie destul de intimi în scurtă vreme. Zulal îi vede pe cei doi întâmplător, dar nu mai are cum să se gândească la Emir o vreme pentru că Rîza este sunat că tatăl lui Zulal a avut un accident şi fata se întoarce pentru o vreme în satul ei.

Gulsum, care acum stă la demisol la Rîza, o vede pe Pînar plecând şi venind cu Koray din oraş, apoi îl ia pe Khan la plimbare şi îi bagă în cap copilului că bona lui este o vrăjitoare şi din cauza vrăjilor ei, ea, mama lui, nu poate veni să stea cu el acasă. Astfel speriindu-l, ori de câte ori Pînar este cu el, Khan plânge şi ea nu mai ştie cum să-l liniştească, aşa că o va chema în cele din urmă pe Gulsum. Koray o vede pe stradă pe Hande, care acum s-a vopsit brunetă, dar nu e sigur dacă era ea sau nu şi merge la Lara s-o întrebe dacă mai ştie ceva de ea. Lara nu are să-i spună mare lucru, dar spre sfârşitul episodului, Hande vine pe la ea, la vechiul apartament în care acum stă Koray, şi sună la uşă. Koray şi Pînar sunt uimiţi s-o vadă pe Hande la uşa lui.

Drumul lui Emir episodul 2 rezumat
Poliţista Can este dată afară din serviciu datorită unor maşinaţiuni ale lui Yavuz. Selim o sfătuieşte să-l întrebe pe Emir dacă n-o poate ajuta, dar ea, care îl văzuse pe acesta prin oraş cu Guneș, nu vrea să-i ceară ajutorul. Emir îi dă de înţeles lui Guneș că vrea mai mult de la ea şi că Yavuz şi Saliha i-ar sta în cale. Gunes se întristează şi în aceste condiţii, întâmplător, face cunoştinţă cu Sanem care începe să-l viziteze pe Yavuz. Sanem se apropie de Guneș şi încearcă s-o ajute, dar Yavuz ar vrea ca ea să stea deoparte, însă femeia îl convinge că este bine ca Gunes să aibă pe cineva apropiat, o femeie, dar nu pe Saliha care este prea bătrână.

Emir, care începe să o iubească pe Gunes, îi cere acesteia o întâlnire la o cină romantică, dar în acelaşi timp îi spune lui Koray că jocul pe care l-a început cu nişte zile în urmă se va termina foarte curând. Ea se descurcă să ajungă la restaurant cu ajutorul lui Sanem care-l reţine pe Yavuz la apartamentul ei. Cina decurge excelent, numai că Guneș, neobişnuită cu vinul, bea până se ameţeşte bine de tot. Emir o aduce acasă la el şi începe s-o dezbrace. Gunes este răvăşită, şi de dorinţă dar şi pentru că e confuză şi se teme. Îi spune că ea nu a mai făcut asta până acum, dar Emir continuă jocul ...







vineri, 29 ianuarie 2016

Lupta rozelor - prezentare si distributie





Lupta rozelor - prezentare si distributie
Titlul original: Güllerin Savaşı
Gen: dramă, romantic
Nr. episoade: 68, 2 sezoane (1-48, 49-68)
Producție: MED Yapim Turcia, 2014
Regizor: Merve Girgin
Scenariul: Melis Civelek, Sirma Burns
Traducere: Războiul rozelor


Serialul se difuzează pe Acasă TV sub numele de Lupta rozelor, zilnic de la ora 18.00 începând de marți, 2 februarie 2016.

Serialul ne introduce într-o altă poveste dintre două personaje aparținând a două lumi diferite: Gulru, o tânără frumoasă dar săracă, locuiește cu familia pe domeniul unui bogătaș. Tatăl ei este grădinarul familiei, iar sora ei este bucătăreasă. Gulru a visat dintotdeauna să devină precum Gulfem, fiica stăpânilor ei, care acum locuiește în străinătate și este designer de modă. Gulfem Sipahi joacă rolul de model pentru frumoasa Gulru, fără să știe aceasta, iar Gulru nu-și dă seama că Gulfem habar nu are de admirația ei și nu bănuiește că fata își dorește să devină designer și să lucreze împreună cu ea într-o zi.

Gulru chiar obține o bursă la universitate și își urmează visul. Într-o zi bogătașul moare împreună cu Cahide, mama doctorului Omer. Gulfem vine să ia parte la înmormântarea tatălui ei. După aceea află că acesta își dorise ca toți copiii lui să fie împreună la Istanbul, așa că Gulfem rămâne în casa părintească alături de fratele ei, Cihan. Gulru este bucuroasă că acum poate să-și vadă idolul în fiecare zi, dar pe măsură ce timpul trece, planurile ei se spulberă rând pe rând și nimic nu se mai întâmplă așa cum își dorise.

Deranjată de atitudinea insistentă a lui Gulru, într-o zi, fără vreo explicație, Gulfem îi concediază pe grădinar şi pe bucătăreasă, adică pe tatăl și sora lui Gulru, lăsându-le doar 5 zile ca să se mute în altă parte. În plus, lui Gulfem îi dispare o bijuterie şi o acuză pe Gulru că i-ar fi furat-o. Acum, dezamăgită de femeia pe care o admira necondiționat, Gulru dorește să se răzbune și jură să-i ia acesteia tot ceea ce are. Povestea se complică odată cu apariția lui Omer Hekimoglu (actorul este cel care l-a jucat pe Levent în Feriha), care va deveni singura iubire a lui Gulru, și pe care îl întâlnește din pură coincidentă. Omer, revenit și el din străinătate, se revede cu Gulfem, cu care mai demult a avut o relație. Acum sunt doar niște vechi prieteni, încă foarte apropiați inclusiv fizic, dar Omer după ce o vede pe Gulru se va arăta interesat de ea.

În ce fel își va vedea Gulru împlinit visul de a deveni la fel ca Gulfem, cum va trece ea peste jocurile acesteia și peste faptul că Gulfem se va căsători cu Omer, iubirea vieții ei, vom vedea urmărind la Acasă TV serialul Lupta rozelor.

Distribuția

Damla Sönmez - Gülru Çelik, fiica grădinarului Salih, a crescut în anexele pentru servitori. Deși îl iubește pe Omer, se va căsători cu Cihan, fratele lui Gulfem, iar când acesta va muri îi moștenește averea.

Barıs Kılıç - Ömer Hekimoğlu, medic. O iubeşte pe Gulru, dar Gulfem reușește să se căsătorească cu el ca să se răzbune pe fiica grădinarului. Ulterior divorțează.

Canan Ergüder - Gülfem Sipahi, celebră creatoare de modă. Este bună prietenă cu Omer, cu care a avut o relație când era mai tânără. O urăște pe Gulru în principal din cauza iubirii dintre ea și Omer.

Şercan Badur - Cihan Sipahi, o iubește pe Gulru din copilărie. Se va căsători cu ea dar se sinucide și astfel averea lui îi revine lui Gulru.

Feyza Civelek - Çiçek Çelik, fratele lui Gulru
Zeynep Köse - Yonca Çelik, sora lui Gulru
Yiğit Kirazcı - Mert Gencer, logodnicul lui Gulru
Atilla Şendil- Salih Çelik, tatăl lui Gulru, grădinarul familiei Sipahi
Meltem Pamirtan - Mesude Çelik Yıldırım
Berk Yaygın - Yener Yıldırım
Turgay Tanülkü - Recep Gencer
Pınar Afsar - Ayla Sipahi
Aslı İçözü - Halide Demir
Serap Aksoy - Cahide Hekimoglu, mama lui Omer, care moare odată cu bătrânul Sipahi.
Arif Pişkin - Şevket
Münire Apaydın - Mebrure
Uğur Kıral - Taner
Güzin Akın - Naciye


sursele acestui rezumat sunt site-ul de limbă engleză turkishdrama.com si pagina de wikipedia a serialului.






marți, 26 ianuarie 2016

Kosem episodul 11 rezumat





Kosem episodul 11 rezumat
Safiye intră în panică după ce află că fata ei, Fahriye, a dispărut. În vreme ce încearcă să ascundă acest secret, Kosem află datorită lui Cennet, care acum este de partea ei şi lucrurile se complică. Ahmet este furios pe dispariţia sultanei şi porunceşte să fie căutată şi adusă înapoi. Derviş la rândul său face şi el propriile investigaţii. Mehmet îl scoate pe Şahin din închisoare iar acesta din urmă ia o hotărâre care va afecta vieţile tuturor. Fahriye se va întoarce de bună voie, dar într-o stare de depresie majoră. Derviş îi este alături. Kosem, văzând că Ahmet este interesat de Katerina, o alungă de la palat în timp ce anunţă pe sultan că este însărcinată. Când sultanul află despre alungarea Katerinei, el şi cu Kosem au o ceartă pe această temă. Kosem continuă jocul început şi face mişcarea care va arunca vina pe Safiye, dar capcana întinsă o determină pe Fahriye să joace neaşteptat şi aceasta îşi recunoaşte vina. Acum Kosem o pune pe Safiye să aleagă: ori se recunoaşte înfrântă, ori asistă neputincioasă, la execuţia fiicei ei.

Versiune detaliată:

Toată lumea începe s-o caute pe Fahriye, care se află pe un vapor cu Mehmet Giray. Derviș urlă de furie la gărzile palatului când aude că soția sa a fugit cu Mehmet și pune mai întâi să se afle pe cine a mituit acesta ca să poată pleca. Kosem își dă seama că fără dovezi, degeaba deține informația despre infectarea cu variolă a sultanului și a prințului Mustafa, că nu va fi crezută, și are nevoie de prezența fizică a sultanei pentru jocul pe care-l plănuiește. Iar în ce o privește pe Safiye, Kosem își dorește ca aceasta să mintă, pentru că fiecare minciună va însemna un pas către înfrângerea ei.

Lui Ahmet aproape că nu-i vine a crede că mătușa sa, sultana Fahriye, a fugit de la palat și pune aceasta pe seama vreunei neînțelegeri cu Derviș. In acest timp sultana și Mehmet se ceartă din cauza lui Șahin. Mehmet îl așteaptă și pe el, să fugă toți trei la noapte, spunând că nu-l poate lăsa de izbeliște, mai ales că Derviș a vrut să-l omoare. Pe de altă parte Fahryie îi reproșează iubitului ei că ea s-a mânjit de sânge atentând la viața sultanului pentru el, și că ar trebui să-l lase în urmă pe Șahin ca să fie cu ea.

Kosem episodul 11 rezumat
Kosem se enervează când o găsește pe Katerina în camera ei și întreabă de ce nu i s-a dat o altă cameră pentru favorite, că doar sunt destule? Zulfikar, care a dat ordinul, răspunde că el a făcut ceea ce i s-a cerut de către sultan, Atunci Kosem intră la Ahmet, dar imediat Murat Pasa vine să-i aducă acestuia drept cadou sabia purtată de Suleyman în ultima sa luptă în asaltul asupra Sighetvarului. In acest timp se consumă o scenă tensionată între Handan și Halime la căpătâiul micuțului Osman. Halime a venit să aducă un talisman, dar Handan o bănuie că vrea să-i facă vreun rău bebelușului imperial. După aceea sultanul îi atrage atenția lui Zulfikar că nimeni nu poate să intre la el fără permisiune (aluzie la Kosem).

Reyhan îl ajută pe Șahin să iasă din închisoare țipând că acesta este mort. Gardienii intră să vadă dacă așa este iar Șahin îi omoară, dar când să iasă, dă peste Derviș. Acesta îl amenință că dacă nu-i spune unde se află Fahriye, îl omoară cu mâinile lui. In acest timp Reyhan merge la vapor și îl cheamă pe Mehmet să-l ajute pe fratele său care ar fi rănit. Fahriye îl avertizează să nu se ducă pentru că poate fi o capcană dar Mehmet nu o ascultă. Până la urmă se dovedește că ea are dreptate, pentru că în locul lui Mehmet, care acum e închis în palat împreună cu Șahin, vine Derviș pe vapor, care o minte că Mehmet a trădat-o și a dat-o la schimb pentru fratele său. Fahriye vine acasă de bună voie și se întâlnește cu Kosem și cu Ahmet așa cum era planificat, pretextând că o durere de cap a ținut-o în casă toată ziua aceea. Handan devine geloasă că Derviș a adus-o înapoi pe Fahriye.

Kosem află că Ahmet o cheamă pe Katerina la halvet adeseori, ceea ce dăunează planurilor ei de a deveni tot mai puternică. Atunci când are ocazia, îl constrânge pe Derviș s-o alunge pe Katerina, sau dacă nu, va spune tuturor despre ceea ce a făcut Fahriye. Atunci, Derviș neavând încotro, îl convinge pe Ahmet că fata este spioana sultanei Safiye și o trimite pe Katerina la palatul vechi.

Ahmet află foarte repede ce a făcut Kosem şi îi atrage atenţia că el este capul familiei imperiale şi că haremul are reguli pe care toată lumea trebuie să le respecte. Kosem ia aminte şi până la urmă Katerina este adusă înapoi. Una dintre femeile care au fost moaşe o vede pe Kosem şi îi spune că precis este însărcinată pentru că îi radiază ochii şi pielea. Kosem se duce la doctoriţa haremului care îi confirmă că are o sarcină în două luni. De acum înainte, fetele află că ei i se vor adresa cu apelativul de sultană, deşi n-a născut încă.

Kosem "fabrică" o scrisoare în care se vorbeşte despre faptul că Fahriye l-a infectat pe Ahmet şi pe Mustafa cu variolă. Sfetnicii îi spun că fără dovezi hârtia nu are nici o valoare, dar ea crede că indoiala se poate strecura în inima lui Ahmet dacă citeşte mesajul. După aceea se sfătuieşte cu Murat Paşa care o avertizează că Safiye este foarte vicleană şi că bunica sultanului de mult timp a jurat că ea va conduce totul din umbră. Murat o îndeamnă pe Kosem să termine cu sultanatul lui Safiye ca să nu mai fie Ahmet lucrat pe la spate.

Kosem îi arată scrisoarea lui Derviş, atentionandu-l că nu Fahriye este ţinta, ci mama ei. Apoi se duce la Safiye avertizând-o că ştie un secret care, dacă va fi împărtăşit sultanului, ea, Safiye, va fi nevoită să plece dacă nu vrea că fata ei să fie executată. Sultana n-o ascultă pe Kosem până când aceasta nu-i spune despre ce este vorba, dar chiar şi aşa, Safiye o face pe Kosem nebună şi se arată foarte stăpână pe sine însăşi. În acest timp Derviş stă de vorbă cu soţia lui şi îi spune că o înţelege, că asta nu e viaţă ce a trăit ea până acum, şi îi întinde pumnalul, dar Fahriye îi dă deoparte mâna soţului ei şi îi spune că nu vrea să moară. Derviş se apropie şi o sărută, surprins şi el de faptul că probabil s-a îndrăgostit de ea.

Kosem episodul 11 rezumat
A doua zi totuşi, Safiye vine singură la Ahmet şi cere să fie exilată la palatul vechi. Vestea se răspândeşte în palat şi toată lumea se miră, dar înţelege că jocul lui Kosem a fost magistral. Haci îi dă scrisoarea lui Bulbul - aşa fusese înţelegerea - şi sultana pleacă împreună cu eunucul şi cu Cennet. Dar pe drum, Bulbul constată că hârtia dată de Haci era goală - adevărata scrisoare rămâne la Kosem. Atunci Cennet îi spune sultanei că asta este răzbunarea şi că acum urmează şi răzbunarea ei. Îi spune că ştie totul, cum a ars-o cu acid când era tânără ca să nu devină favorită. Iar acum o lasă singură pentru că nu merită să stea lângă aşa o scorpie. Cennet opreşte şareta, şi se dă jos, spunându-i lui Safiye că se duce s-o slujească pe sultana Kosem.

În palat, Ahmet îi dă lui Kosem camera sultanei Handan şi coroana lui Hurrem, apoi ea îi spune că Fahriye l-a infectat pe el şi pe Mustafa cu variolă. Îi povesteşte jocul făcut ca s-o determine pe Safiye să plece, şi adaugă că promisese să nu-i spună lui, sultanului, despre acest lucru, dar nu poate şi nu trebuie să-i ascundă aşa ceva.

Apoi o vedem pe Kosem cu coroana pe cap, privind de sus haremul, în stilul sultanei Hurrem.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!




sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.






Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 25







Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 25
Cansu intră în restaurant şi rămâne cu Gulseren la masă, în timp ce chelnerul îşi cere scuze. Solmaz şi Melek se ridică, ultima bodogănind că ea nu poate să stea în acelaşi restaurant cu amanta cu Gurpinar, iar Cansu auzind-o se bagă în vorbă şi îşi apară mama de jignirile ei. Până la urmă şi Gulseren cu Cansu pleacă acasă, Cihan află totul şi vine la vilă, dar Gulseren de data asta e foarte hotărâtă să plece. Îşi face în grabă bagajele şi abia abţinându-se să nu plângă, pleacă, condusă de cei doi. Înainte de a ieşi din casă, Cansu este sunată de Seyda care îi spune să deschidă televizorul, unde se dă pe post o înregistrare în care apar Cihan şi Gulseren, spunându-se că această femeie este în spatele divorţului dintre Dilara şi Cihan şi că cei doi locuiesc acum împreună. La vila Gurpinar, Rahmi şi Dilara se ceartă cu Ozan şi ea dă vina pe reporteri că l-au urmărit pe Cihan şi au dat pe post povestea, amândoi minţindu-l pe Ozan că nu sunt vinovaţi şi n-au legătură cu cele de la televizor.

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 25
Fatih, soţul lui Melek, o îndeamnă pe aceasta să-şi ceară scuze de la Gulseren pentru că ceea ce a făcut ea nu se face şi după ceva timp merg amândoi la vilă, unde nu-i găsesc decât pe Cihan cu Cansu. Gulseren se duce la Derya şi împreună găsesc o soluţie pentru locuit. A doua zi Derya o ajută pe prietena ei să-şi organizeze noua locuinţă şi să facă curat. Laptopul lui Ozan are o defecţiune şi atunci el cere voie de la Rahmi să folosească calculatorul lui. Astfel, Ozan dă peste înregistrarea cu Cihan şi Alev. Nervos, Ozan îi cere socoteală că ce înseamnă asta şi ia laptopul ducând-se la Cihan să-i arate ce şi cum. În acest timp, Suat, omul pus de Rahmi să supravegheze vila, îl informează pe bătrân că Gulseren s-a mutat de acolo.

Ozkan se duce din nou la Candan să mai vadă ce şanse are s-o recupereze pe Cansu, dar avocata îi spune că face greşeli prea mari şi şansele lui se diminuează. Însă pe de altă parte, cele apărute la televizor pot atârnă greu în balanţă şi Cansu probabil nu va fi încredinţată mamei ei. Ozkan se enervează când aude iar de povestea dintre Gulseren şi Cihan dar se bucură dacă prin asta Cansu i-ar putea fi dată lui. Rahmi şi Cihan au o discuţie în birou la firmă iar Cihan îi aminteşte tatălui său de întâmplări mai vechi, de faptul că la moartea soţiei lui nici măcar nu s-a prezentat la înmormântare şi că în atâţia ani, caracterul său a rămas acelaşi. Rahmi îi explică despre cele pe care le ştie Cihan că n-au fost în totalitate aşa, că avea o amantă şi a vrut să-i cumpere o casă şi să-i ofere stabilitate financiară pentru că nu erau căsătoriţi şi de aceea a pierdut afacerea cu restaurantul, pentru că ea l-a excrocat de bani şi dusă a fost, că aşa sunt valurile tinereţii, că pe atunci era tânăr şi nu gândea limpede. Dar în acelaşi timp, acum ar vrea foarte mult ca Cihan să nu repete aceeaşi greşeală pe care a făcut-o el, Rahmi, la tinereţe.

Osman încearcă să dea de Keriman şi să mai facă rost de ceva bani de la ea, dar Keriman găseşte mereu portiţe de scăpare şi nu îi răspunde la telefon. Însă când Osman o aşteaptă să iasă din bloc, Keriman nu are încotro dar minte că i s-a stricat telefonul. Atunci Osman îi propune să-i cumpere el unul nou, şi împreună cu matahala blondă, merg la magazin. După aceea Keriman îl trimite pe Osman la atelier, la Ozkan.

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 25
Cansu ajunge şi ea cu bagajele la noul apartament închiriat de Gulseren şi cu toate că acesta nu e nici pe departe precum vila pe care au părăsit-o, cele două sunt fericite că sunt împreună. Dilara se întâlneşte cu Candan la un restaurant şi au o discuţie tranşantă despre prietenia lor care a ajuns într-un impas. Candan îi spune că n-a fost niciodată prietenie adevărată pentru că ea, Dilara, mereu s-a simţit mai importantă şi mai presus de alţii, inclusiv de Candan. Dilara îi cere avocatei să nu-l mai reprezinte pe Ozkan pentru că va pierde procesul. Solmaz, de după un perete, ascultă totul apoi îi relatează conversaţia lui Alper, bucurându-se de necazul Dilarei.

Hazal din nou îşi aduce două prietene acasă fără să ceară permisiunea şi îi iese în cale Semei astfel încât ea scapă o farfurie pe jos. Hazal ţipă ca de obicei şi o face proastă, dar Sema nu se mai poate stăpâni şi îi dă replica. Dilara intră în casă şi auzind discuţia, vine să vadă despre ce este vorba. Sema spune că nu mai poate sta în această casă. Fetele pleacă, Dilara o ia deoparte pe Hazal şi o obligă să-i ceară iertare Semei. Hazal de nevoie face asta, nervoasă la culme că trebuie să se plece în faţa unei servitoare.

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 25
La vila Gurpinar se discută din nou despre procesul lui Ozkan şi custodia lui Cansu. Fata află de la Dilara despre ceea ce doreşte tatăl ei natural şi surprinsă, merge la el la atelier ca să-i spună că ea nu vrea să stea cu el şi să fie luată de lângă tatăl ei, Cihan, şi îi pune în vedere să n-o mai caute. În ziua următoare Candan îi aduce pe Ozkan şi pe o prietenă de-a ei la un fotograf să facă poze împreună ca şi cum ar fi căsătoriţi, ca să poată influenţa şi mai mult procesul în favoarea lui, apoi le dă verighete să le poarte şi să se prefacă a fi un cuplu o vreme, pentru că se aşteaptă ca Yildirim să le dea de furcă. Ozkan vine cu un tablouaş acasă şi îl pune la vedere în sufragerie. În acest timp Cansu se duce la patiserie dar nu ştie că este urmărită de trei zdrahoni tocmiţi de Ozkan, care apoi intră înăuntru şi încep să spargă totul şi să dea mesele şi scaunele peste cap. Ca din întâmplare Ozkan era prin zonă şi vine să-i pună la punct pe "derbedei", spunându-i lui Cansu că o iubeşte mai mult decât poate ea să-şi dea seama. Apoi Ozkan pleacă la service, dar şi Cansu se ia după el. Când ajunge acolo, el scoate banii aşa cum s-a înţeles cu "derbedeii" ca să-i plătească pentru treaba făcută, dar Cansu vede totul şi înţelege ce a făcut tatăl ei. Ozkan, atenţionat de amicul său mecanic, o vede pe Cansu şi rămâne înmărmurit ...


sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv








luni, 25 ianuarie 2016

Bahar-viata furata episoadele 31, 32, 33, 34, 35 rezumate





Bahar-viata furata episodul 31

Bahar-viata furata episoadele 31, 32, 33, 34, 35 rezumate
Bahar şi Ateș sunt de nedespărțit, iar viața îi oferă lui Bahar şansa de a se regăsi şi cu mama ei. Însă nu mai are răbdare, aşa că se mută împreună cu Hasret, care este în stare să sacrifice totul pentru fata ei. Dar, pe de altă parte, aceasta observă diferențele dintre cele două surori şi începe să devină suspicioasă şi să se întrebe dacă Efsun este cu adevărat fata ei. Hulia nu are de gând să renunțe din cauza amenințărilor lui Efsun. Urmează să vină şi timpul ca aceia care au mințit să plătească, iar şeful departamentului de investigații criminale, Ismail Demirkan dă viețile tuturor peste cap. Drumul lui Efsun pare să ducă spre închisoare, la fel şi cele ale lui Ilyas, Nuran şi Sakine.

Bahar-viata furata episodul 32

Brațul lung al dreptății se încolăceşte în jurul lui Efsun, Nuran şi Ilyas. Sakine are aceeaşi soartă şi va fi şi ea închisă. Nuran şi Efsun habar nu au ce le aşteaptă. Acum, toată familia lui Bahar este la închisoare, iar ea găseşte susținere din partea lui Ateș, dar legal, se află în mijlocul unei bătălii uriaşe. La conacul Atahan, Hulia are parte de o bucurie de scurtă durată. Va învăța lecția pierderii cuiva drag iar asta îi va întoarce viața pe dos.

Bahar-viata furata episodul 33

Ateș, care de mulți ani așteaptă să se răzbune, crede că în sfârșit ziua cea mare a sosit. Edibe Atahan așteaptă o soartă implacabilă. Ilyas împărtășește totul cu sora lui ca să-și salveze familia, fără să se gândească dacă el are vreo vină sau nu. Mucella acum a aflat adevărul despre Bahar şi nu are de gând să joace în echipa lui Nuran şi Efsun. Adevărul începe să iasă încet la iveală. Pe zi ce trece Bahar e copleşită de probleme. Ateș tânjeşte după dreptate şi ca să-şi țină cuvântul dat, va ajunge să se implice în acțiuni foarte periculoase.

Bahar-viata furata episodul 34

Mucella vrea să facă un denunț telefonic despre moartea lui Yusuf. Acum toate secretele depind de ea, dacă vorbeşte sau nu. La celălalt capăt al firului se află poliția. Dacă nu se opreşte, le va târî pe Nuran şi pe Efsun într-un punct de unde nu mai există cale de întoarcere. Aşa că ele două nu au de ales, trebuie s-o oprească. Ateș, care vrea să-l salveze pe tatăl lui Bahar, se implică într-o situație în care dă peste un pericol de moarte şi țeava unui pistol e îndreptată către el. Glonțul porneşte... Acum timpul s-a oprit în loc pentru Bahar. Hulia află ceva de la Bayaz cu care o poate înfrânge definitiv pe Efsun. Acțiunile ei au un impact mai mare ca niciodată. Efsun rămâne fără speranță, în timp ce mama ei se îndreaptă către un sfârşit tragic.

Bahar-viata furata episodul 35

Nuran luptă pentru viața ei în timp ce Mucella şi ceilalți se roagă ca ea să fie bine. Efsun o acuză pe Hulia că a vrut să-i omoare mama şi promite să se răzbune pe ea. Hulia, ca să fie iertată, deschide larg poarta conacului. Ateș şi Bahar vor s-o ajute pe Sinem care este abuzată de soț, dar nici unul nici celălalt nu observă că acest bine îi va atrage pe un drum întunecat. La conacul Atahan un adevăr ținut secret multă vreme iese la iveală. Mehmet Emir este uluit de ceea ce află şi se mută din casă. Între Efsun şi Ismail se naște o iubire, iar ea simte această emoție pentru prima oară, fiindu-i oarecum dificil să creadă că cineva ar putea-o iubi.








vineri, 22 ianuarie 2016

Bijuterii de comanda la preturi mici





Bijuterii de comanda la preturi mici
De mult nu mai puteam purta un inel pe deget din cauza formei mâinilor mele (stați liniștiți, nu-s extraterestră, dar nu toată lumea are degete de pianistă). De ziua mea, anul trecut, am vrut să-mi fac un astfel de cadou și am constatat, dezamăgită, că nu găsesc nicăieri în magazinele din urbea mea natală un inel de aur, de damă, pe măsură mea. De obicei, ceea ce se aduce în magazinele de bijuterii este de mărime medie, de la 15 la 17, rareori vreun 18. Iar mie îmi trebuie mărimea 20 sau chiar 21. Am rămas cu dorul de a avea un inel frumos și pentru că nici unul dintre bijutierii de pe la noi nu s-a oferit să-mi lucreze un inel pe comandă, mi-am zis că probabil nici nu mai există artiști bijutieri în orașul meu. De altfel, din câte știu, mai toate magazinele care comercializează bijuterii aici sunt turcești.

Bijuterii de comanda la preturi mici

Anul trecut, cu vreo două săptămâni înainte de Revelion am început să răsfoiesc internetul după un site care să ofere bijuterii din aur la comandă. Ce să spun? Sunt multe și variate, care oferă în special inele de logodnă, unii vând inele cu diamante, dar prețurile mi-au ostoit pofta de un astfel de cadou de ziua mea. Mă știți, nu contează cât costă un produs dacă mi-l doresc și consider că merită, însă nu pot să-mi cumpăr ceva ce depășește cu mult posibilitățile mele. Așa că, am mers mai departe pe net. Și am dat peste un site al casei de bijuterii CIP ZET din Iași, peste care mai dădusem și altă dată. Mi-am amintit că răsfoisem cu plăcere zecile de pagini cu bijuterii de comandă, în special inele, unde oferta atelierului de bijuterie este cea mai generoasă.

Bijuterii de comanda la preturi miciAm răsfoit din nou, mi-am ales în prima fază vreo douăzeci de inele - dacă aş fi putut, le-aş fi comandat pe toate - apoi am redus lista până când am rămas la o singură alegere. Era un inel din aur de 14k cu piatră centrală şi anturaj, clasic, de cca 5 grame, la prețul de 150 lei gramul (unde mai găsiți asemenea preț rezonabil la noi? dacă știți, spuneți). Am plasat comanda specificând că vreau ca inelul să fie gata în jurul datei de 15 ianuarie (ziua mea e mai încolo, dar voiam să fiu sigură că-l am la timp pe deget). Imediat am primit un telefon de la patronul firmei care, foarte amabil, mi-a explicat cum procedează dânșii: execută comanda, trimit apoi pe email factura cu prețul final și gramajul, apoi primești prin poșta prioripost sau curier bijuteria comandată, factura și certificatele de autenticitate. Dacă nu sunteți sigur-ă că ați măsurat bine circumferința degetului conform indicațiilor de pe site, mergeți la un magazin de bijuterii de aur să vă aflați mărimea exactă, pe care o veți transmite ulterior casei de bijuterii CIP ZET. Pe data de 14 ianuarie primeam acasă cu poșta prioripost inelul meu drag, cu zirconiu roz și alb.

Din nou țin să menționez că acest articol nu este un advertorial, ci am ales să recomand astfel atelierul de bijuterii din aur CIP ZET din Iași pentru că am fost foarte mulțumită de colaborarea cu ei și vreau să mai comand și alte bijuterii. Al doilea inel e deja pe lista priorităților mele, ca și un lănțișor mai lung. Ah, era să uit! Acum, la a doua comandă, am o reducere substanțială de preț. Așa că, foarte probabil n-o să aștept să vină 8 martie ca să-mi fac un cadou frumos. Că dacă nu avem noi grijă de noi însene, cine alta o să aibă? :)

-------------------------------

later edit: octombrie 2017 - am purtat efectiv acel inel după mai multe luni. Însă după cca 2 săptămâni de purtare zilnică, la un moment dat am observat că piatra nu mai era. Atunci am văzut că CIP Zet îmi pusese o piatră rotundă, când, de fapt, modelul de pe site era cu piatră ovală. Locul unde ar fi trebuit să fie piatra era oval, dar asta nu s-a observat decât după ce piatra n-a mai fost. Nu înțeleg de ce au ales să facă asta. Nu era obligatoriu să am piatră roz la inel, ci să nu aibă defecte, să nu cadă piatra în scurt timp, să fie totul ok.

Așa că, recomandarea acestui atelier de bijuterii o dau cu rezerve.... din păcate!


Dacă dorești, recomandă și prietenilor tăi!





joi, 21 ianuarie 2016

Kosem episodul 10 rezumat





Kosem episodul 10 rezumat
Kosem jură că va răzbuna moartea tatălui ei, Enzo, astfel că săbiile se vor încrucişa între ea şi sultana Safiye. Ca să-i facă rău sultanei, începe o operaţiune uriaşă în harem. Prima pe care vrea s-o doboare este odalisca Cennet, mâna dreaptă a sultanei Safiye, pe care o aduce faţă-n faţă cu moartea. Cennet, pentru a-şi salva viața, îi face o ultimă ofertă lui Kosem şi îi spune un secret foarte întunecat care poate deveni o armă redutabilă împotriva sultanei Safiye. Handan, care a fost trimisă la palatul vechi, părăseşte seraiul. Safiye, în dorinţa de a slăbi influenţa lui Kosem în harem şi de a eroda relaţia dintre ea şi sultan, îi trimite lui Ahmet o altă cadînă la halvet, pe frumoasa Katerina. Astfel, iubirea dintre Ahmet şi Kosem trebuie să treacă prin focul unor probe. Pentru prima dată Kosem se va teme că-l poate pierde pe sultan.

Are loc căsătoria dintre Derviș şi Fahriye, dar în acest timp Mehmet plănuieşte s-o scape pe iubita lui de la această căsnicie. Pe de altă parte, Derviș porunceşte ca Şahin să fie executat. Comandantul Murad Paşa intră pe teritoriul Imperiului. Rasha, care şi ea doreşte s-o eclipseze pe Kosem, naşte primul fiu al lui Ahmet, Osman. Prinţul nou-născut este motiv de bucurie pentru unii şi de disperare pentru alţii.


sursa rezumatului de mai sus este siteul izleyiciplatformu.com

versiunea detaliată:

Kosem episodul 10 rezumat
Kosem merge la sultana Safiye jurând că va răzbuna moartea tatălui ei. Safiye o umileşte şi îi răspunde că va călca pe capul oricui are de-a face cu ea. Kosem, după câteva momente, foarte semeaţă spune că pe capul ei n-o să calce nimeni şi că ea îi va face să îngenuncheze în faţa ei pe toţi cei care o rănesc pe nedrept. Kosem pleacă şi se gândeşte la un plan de răzbunare împotriva sultanei Safiye. Trec 8 luni. Kosem îşi pune planul în aplicare şi va începe cu odalisca Cennet, mâna dreaptă a sultanei. Kosem le spune eunucilor şefi ai haremului că Cennet are un iubit dintre gărzile palatului şi astfel cei doi sunt prinşi în fapt. Imediat este anunţat Ahmet, care se miră că Cennet avea un amant, cunoscând foarte bine că pedeapsa pentru o astfel de faptă este execuţia. Amândoi sunt închişi şi urmează să aştepte ordinul ca să fie omorâţi. Cennet se împotriveşte din toate puterile şi urlă în celulă că ea este sub comanda sultanei Safyie şi să hotărască aceasta ce pedeapsă va primi. Bulbul se duce într-adevăr la Safiye şi cerşeşte milă pentru sărmana odaliscă, care a slujit-o cu credinţă pe sultană atâţia ani, propunând s-o mărite și s-o trimită la casa ei drept pedeapsă. În acest timp iubitul lui Cennet este executat cu sfoara sub privirile odaliscăi care nu conteneşte să ţipe. Kosem speculează momentul şi negociază cu Cennet viaţa ei contra un secret privitor la Safiye. Cennet este dispusă să spună ceva, dar nu apucă decât să zică numele prinţesei Fahriye că şi apare Bulbul în fugă anunţând că Cenet a fost iertată datorită intervenţiei lui Safiye. Odalisca nu mai spune ceea ce ştie, iar Kosem rămâne deocamdată fără informaţia de care avea atâta nevoie.

Kosem episodul 10 rezumat
În harem Rasha abia mai poate merge aflându-se în ultima lună de sarcină, iar Mahfiruze face glume pe seama lui Kosem, care deşi este noapte de noapte la sultan, nu rămâne însărcinată de atâta vreme (Ahmet i-a spus că nu se atinge de ea decât atunci când va dori şi va fi pregătită). Kosem nu-şi face probleme, dar Safiye alege din harem o altă fată, Katerina, pe care o instruieşte să-l seducă pe sultan şi o încurajează, asemuind-o cu Hurrem pentru că vine din Polonia, ca şi soţia marelui Suleyman. Între timp Kosem încearcă să şi-o facă aliată pe Handan, rugându-l pe Ahmet s-o elibereze de la Palatul Vechi, măcar pentru nunta prinţesei Fahriye, ziua lui (a sultanului) şi apropiata naştere a primului moştenitor. Printr-un concurs favorabil de împrejurări Kosem află toată povestea arsurii de pe obrazul lui Cennet chiar de la Halime, care în aparenţă ar fi fost făptuitoarea acestui lucru. Halime o avertizează pe Kosem că Safiye este foarte perversă şi că ea a poruncit ca perna lui Cennet să fie otrăvită văzând că fostul sultan avea o simpatie pentru ea şi o chemase de două ori la halvet. Pentru că n-o dorea de favorită a fiului ei, Safiye a poruncit unei servitoare să otrăvească perna lui Cennet, dar toată lumea a crezut că Halime, care şi ea era favorită, a făcut asta.

Kosem episodul 10 rezumat
Nunta lui Derviş cu Fahriye se apropie, la fel şi ziua lui Ahmet. În harem se împart dulciuri şi galbeni, iar de ziua sultanului, mai multe cadîne se duc să danseze, în rolul principal fiind Katerina care îi atrage privirile tânărului Ahmet şi îi lasă o petală de trandafir. În acest timp Kosem le aduce pe servitoarea care a îndeplinit porunca lui Safiye şi pe Cennet faţă în faţă, astfel Cennet aflând că tocmai aceea pe care o slujeşte cu deplină credinţă i-a ars faţa. Odalisca la început nu crede, şi de furie se repede la servitoare şi o strânge de gât. Kosem le desparte pe cele două apoi rămâne cu Cennet care simte din plin gustul trădării. Kosem îi spune doar că acelaşi lucru l-a simţit şi ea când i-a murit în braţe tatăl. Ahmet o cheamă la halvet pe Katerina care i-a furat gândurile de când a văzut-o. Kosem, aflând asta, o ia înainte şi păcăleşte străjile de la uşă, apoi intră peste Ahmet şi se repede la el cu poftă să-l sărute şi să-l dezbrace. Bineînţeles, Katerina nu mai părăseşte haremul pentru că se află despre fapta lui Kosem, care se dăruieşte sultanului de teamă să nu-l piardă.

Kosem episodul 10 rezumat
După nunta lui Fahriye cu Derviş cei doi se văd în dormitor iar ea îi pune în vedere că nu-l lasă s-o atingă şi că nunta lor nu e decât o căsătorie politică, iar inima ei aparţine altuia. Derviş, la rândul său, îi spune soţiei sale că nu are de gând să se culce cu ea şi că şi el iubeşte pe altcineva aşa că amândoi sunt chit. A doua zi dimineaţă Derviş găseşte în patul sultanei o cadînă care-i spune că sultana i-a poruncit să doarmă în acel pat apoi a plecat. Fahriye este deja în oraş unde se întâlneşte cu Mehmet Giray şi amândoi fug. Şahin, care a rămas în închisoare, din porunca lui Derviş urmează să fie omorât de doi indivizi, dar el află despre acest lucru şi îi bate pe cei doi după care strigă gărzile.

În aceeași dimineaţă, Rasha intră în travaliu şi Ahmet este trezit şi anunţat că favorita sa naşte. În scurt timp Rasha naşte un băiat pe care sultanul îl botează Osman. Safiye vine cu strănepotul ei în braţe şi îl prezintă fetelor din harem. Cennet apare şi ea şi se aşează lângă Kosem, ca să arate că este de partea ei, apoi îi dă inelul maică-sii şi îi şopteşte la ureche că Fahriye a fost aceea care i-a îmbolnăvit pe Ahmet şi pe Mustafa de variolă.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.






Drumul lui Emir episodul 1 rezumat





Drumul lui Emir episodul 1 rezumat
Vine seara în care are loc deschiderea noului club al lui Yavuz. Emir şi Can Serdar, poliţista, sunt şi ei prezenţi, iar Emir se duce la tatăl lui ca să vadă dacă poate să afle de ce l-a denunţat pe Yavuz, dar acesta răspunde foarte voalat şi fără amănunte. Apoi, prezenţa lui Emir generează o scurtă ceartă între Unal şi Yavuz, care îi cere socoteală angajatului său că de ce şi-a invitat fiul la acest eveniment. Unal îi spune răspicat gangsterului că nu el l-a chemat pe Emir şi că este acuzat pe nedrept. Yavuz îl scoate afară şi acolo îi dă o palmă lui Unal. Acesta, peste măsură de umilit, scoate pistolul şi de faţă cu toţi invitaţii se împuşcă la tâmplă murind pe loc. Emir este consternat, plânge şi apoi îl ia de guler pe Yavuz jurând răzbunare. A doua zi, îl sună pe unul dintre oamenii lui Yavuz (sau altcineva care are acces la vilă și care deocamdată este doar o voce la telefon) şi îi cere să afle care este persoana pe care el o iubeşte cel mai mult. Iar această persoană se dovedeşte a fi Guneș, sora lui Yavuz.

Guneș vine înapoi la Istanbul din străinătate şi Yavuz e foarte bucuros s-o vadă şi s-o instaleze într-o camera luxoasă a vilei lui, după ce a determinat-o pe Sanem să plece. Sanem, intrigată de distanța luată de Yavuz, mituiește o servitoare și astfel află că el are o soră. Dar acum Sanjaktar îşi face griji pentru că mereu îi vin în minte cuvintele lui Emir, care i-a promis că într-o zi va simţi ceea ce a simţit şi el când i-a murit tatăl. El se sfătuieşte cu omul lui de încredere să o mai ţină câteva zile pe Gunes la Istanbul apoi s-o trimită înapoi, dar ea aude conversaţia şi ţipă la ei că nu mai pleacă nicăieri în surghiun. Emir îi propune lui Koray, care acum locuieşte în apartamentul Larei, un parteneriat de afaceri şi deschiderea unui club împreună. Koray se bucură să vadă că Emir îşi revine la viața lui normală. Între timp, "spionul" din vila Sanjaktar îl anunţă pe Emir că Guneș şi mătuşa Saliha urmează să iasă la cumpărături. El porneşte s-o urmărească, iar fata scapă de mătuşa ei într-un mall. Emir e pe urmele ei, dar Saliha revine acasă unde Yavuz e foc şi pară că sora lui a dispărut.

Guneș ajunge la o librărie şi cere să dea un telefon, dar asta costă 5 lire şi cum ea nu are nici bani şi nici card, Emir se oferă s-o ajute dar ea nu mai ştie numărul de telefon. Seara, nişte derbedei o abordează şi până la urmă acceptă oferta lui Emir, care n-a scăpat-o din ochi toată ziua, de a o conduce acasă cu maşina lui. Pe drum vorbesc de una-alta iar după ce o lasă acasă, pleacă fără că ea să ştie cine a salvat-o. După acest incident, Yavuz hotărăşte s-o trimită înapoi în străinătate a doua zi, dar Gunes îi reproşează că ea nu a trăit nici o secundă că un om normal şi se întreabă de ce lui îi este atât de frică şi de cine? (Guneș nu ştie ce treburi învârte Yavuz.) Până la urmă Yavuz acceptă s-o lase pe sora lui să rămână acasă, dar va lua măsuri de a o şti în siguranţă.

Guneș iese la plimbare cu Saliha prin Istanbul şi se întâlneşte cu Emir, apoi găseşte o modalitate de a sta de vorbă cu el fără s-o observe femeia, şi el îi cere întâlnire pe malul Bosforului, în acelaşi loc, a doua zi. În acest timp Can Serdar îi mărturiseşte fratelui ei că s-a îndrăgostit de Emir şi nu găseşte cale de ieşire din această situaţie. Koray începe să se apropie de Pînar şi să pună pe roate clubul, împreună cu Emir. Seara, acasă, Koray bea şi i se destăinuie lui Pînar povestindu-i despre iubirea lui pentru Hande. A doua zi Saliha o lasă pe Guneș să se întâlnească cu Emir dar să fie şi ea prin preajmă. Koray iese cu Pînar în oraş pentru că Hatice şi Gulsum l-au luat pe Khan cu ele. Koray îl vede pe Emir cu Gunes şi îl strigă, dar el se preface că nu l-a auzit. Koray se uită lung după ei doi şi îşi continuă intrigat, plimbarea. Emir şi Guneș îşi petrec împreună câteva ore, după care el o aduce la locul de întâlnire cu Saliha şi îi spune că-l cheamă Emre.

Guneș îi spune Salihăi că s-a îndrăgostit. Acasă, Koray este puţin supărat pe Emir care începe să-i povestească, dar are grijă să-i spună că totul face parte dintr-un joc imens.









Feriha Drumul lui Emir episodul 72 rezumat





Feriha Drumul lui Emir episodul 72 rezumat
Emir se întoarce la apartamentul nr. 10 şi este văzut de Zulal care se bucură să-l aibă din nou aproape. Rîza vine să colecteze gunoiul şi Emir îl invită înăuntru, spunându-i că va sta de vorbă cu Omer ca să nu-l mai duşmănească. Seher o sună pe Aysun când află că Emir s-a întors însă aceasta nu-i răspunde imediat ci a doua zi, dar după ce află, mirată, că fiul ei este din nou la vechea adresă, se şi îndreaptă către Etiler. Acolo Zulal o determină să nu se mai certe cu familia Yilmaz pentru că tot ea va fi aceea care ar avea de suferit. Mai târziu Rîza o trimite pe Zulal cu ceva de mâncare la Emir şi-i dă cheia de la apartament spunându-i să facă şi ceva curăţenie. Dar după câteva minute Emir vine acasă, vede mâncarea şi o găseşte pe Zulal la dulapul de haine. Ea îi explică de ce a venit şi cine a trimis-o, dar Emir o dă afară din casă şi îi pune în vedere să nu mai între când vrea ea acolo. Zulal se enervează şi înainte de a ieşi îşi lasă pe jos o brăţară. Ulterior Emir o găsește și i-o dă înapoi cerându-și scuze pentru felul în care s-a purtat.

Yavuz vrea să deschidă un nou club profitând de experiența lui Unal, dar îşi bate joc de acesta de când a devenit angajatul lui iar Sarrafoglu îşi promite să-l facă să plătească. Într-o zi Unal se oprește la un telefon public şi îl denunţă la poliţie pe Yavuz, în mod anonim, în legătură cu anumite fraude care se petrec în cazinoul lui. Yavuz îl bănuieşte de prima dată, dar Unal nu recunoaşte nimic, spunându-i că nu se putea coborî în asemenea hal, că oricum, știa că dacă face așa ceva el va fi primul suspect de pe listă. Însă, pe de altă parte, Can, care preluase denunţul telefonic, află numărul de la care s-a sunat şi apoi urmăreşte pe camerele de supraveghere stradale imaginile înregistrate până când îşi aminteşte că omul care l-a denunţat pe Yavuz este tatăl lui Emir.

Între Koray şi Gulsum apar din nou discuţii pentru că ea nu doreşte o bonă pentru Khan. Însă Koray o lasă pe Pînar să stea cu băiatul lui pentru că ea are nevoie de acest job şi pentru că s-a obişnuit copilul cu ea. Ba mai mult, auzind-o pe Pînar că discută la telefon cu proprietarul apartamentului închiriat în care locuieşte şi acesta vrea s-o dea afară, Koray îi propune să stea la ei câteva zile. Gulsum e disperată că Pînar seamănă cu Hande şi se plânge maică-sii că ea niciodată n-a semănat cu femeia pe care o iubeşte Koray.

Emir și fratele lui vitreg, Can se împacă. Sora vitregă a Larei vine la ea şi îi lasă o copie a testului ADN care dovedeşte că ea este fiica tatălui Larei, apoi îi lasă numărul de telefon spunând că ea nu va mai insista ca să i se închidă telefonul în nas. Dacă Lara dorește, o să ia legătura cu ea. Cansu este manipulată de Haldun în direcţia dorită de Sanem și după o perioadă în care se distanțează de ea, Haldun o sună și îi propune o întâlnire, la deschiderea noului club al lui Yavuz. Cansu este foarte bucuroasă că are un prieten bărbat și îi cere Larei s-o îmbrace cu ce știe ea mai frumos pentru evenimentul respectiv. Can şi Selim află întâmplător unde stă Emir acum, iar Can văzându-l când venea acasă, îi spune că are ceva important de discutat cu el, pentru că vrea să-l informeze despre denunțul făcut de tatăl lui și să afle de ce Unal a făcut asta.









marți, 19 ianuarie 2016

Bahar-viata furata, episoadele 25, 26, 27, 28, 29, 30





Bahar-viata furata, episodul 25

Bahar-viata furata, episoadele 25, 26, 27, 28, 29, 30
Politia vine la usa lui Ilyas si Nuran. Sakine este infricosata. E gata-gata sa faca un atac de panica si mai are putin pana sa recunoasca tot ce au facut. De data asta chiar au impresia ca au ajuns la capatul drumului. Ilyas este arestat si i se pun catusele. Bahar simte ca o ia razna si ca nu are nici o speranta. Efsun, care i-a vazut pe Ates si pe Bahar impreuna este plina de manie. Inca odata dorinta de a-i vedea despartiti este mai puternica decat orice altceva. Hasret si Mehmet Emir vazand-o devastata si furioasa, decid ca e vremea sa actioneze. Nuran, care nu stie ca Necati traieste, se duce pe urmele aurului. Dar acest drum periculos este plin de niste obstacole la care ea nu s-a gandit niciodata.

Bahar-viata furata, episodul 26

Ates nu-si poate imagina viata fara Bahar si o asteapta sa se hotarasca. Ea e singura impotriva tuturor si e de partea lui Ates. Cum durerea trecutului se mai estompeaza pentru Nuran si Sakine, intoarcerea lui Necati se dovedeste a fi un cosmar. Insa in acest moment nimeni nu stie in ce se va transforma viata fiecaruia. La conacul Atahan intrigile continua. Hulya face planuri cum sa-si salveze casnicia, dar ceea ce face ea are efectul invers decat cel scontat si asta ii apropie pe Hasret si Mehmet Emir. Efsun face un joc impotriva lui Ates si Bahar care va da totul peste cap. Dupa aceea, nimic nu va mai fi ca inainte.

Bahar-viata furata, episodul 27

Efsun este foarte atenta la ceea ce face Bahar desi pana acum n-a reusit sa puna mana pe Ates. Efsun joaca o carte importanta: il incolteste pe Ates cu minciuna ca ar fi insarcinata cu el ca sa-l oblige s-o ia de nevasta. Dar de data asta Ates nu mai vrea s-o piarda pe Bahar si va face tot posibilul sa demonstreze ca Efsun minte. Bahar, care nu mai vrea sa-si aminteasca de durerea trecutului, ia o decizie importanta care ii da un sens nou vietii. Mehmet Emir si Hasret se mira sa auda ca vor avea un nepot. Problema lui Hasret este ura pe care o are contra Hulyei. Nuran continua sa se foloseasca de Bahar pentru ca Efsun sa aiba viata pe care si-a dorit-o intotdeauna.

Bahar-viata furata, episodul 28

Ates este tulburat auzind ca Bahar s-a hotarat sa plece la Ankara. Hulya a obosit datorita tensiunilor cu Mehmet Emir si Hasret. Cand se asteapta mai putin, Mehmet Emir ii da o raza de speranta. Nuran si Efsun vor sa profite de absenta lui Bahar si organizeaza o petrecere de logodna, dar lucrurile nu se deruleaza asa cum era de asteptat. Ates are de gand sa le faca sa plateasca inzecit. Insa cel care va plati cel mai scump este Ilyas. Bahar este constienta ca daca ramane in oras ii va fi greu. Nu are incotro si alege o noua cale pentru a putea sa mearga mai departe.

Bahar-viata furata, episodul 29

Ilyias este devastat cand Bahar paraseste Istanbulul si ii intoarce spatele definitiv lui Nuran. Pe masura ce starea lui de sanatate se deterioreaza, Nuran nu are altceva de facut decat s-o convinga pe Bahar sa vina inapoi. Cand Efsun afla ca Necati traieste, este inmarmurita si nu stie ce sa faca. Vrea s-o/sa-l protejeze pe Secil dar acest fapt ar putea declansa relevarea unor secrete. Cand Ates afla de jocurile lui Efsun, este hotarat s-o faca sa plateasca totul in cel mai dureros mod. Toate sperantele de azi ale personajelor li se vor intoarce ca dezavantaje.

Bahar-viata furata, episodul 30

Efsun are parte de o atitudine dura din partea lui Ates dar si de furia lui Bahar. Minciuna cu sarcina lui Efsun iese la iveala. Bahar nu mai poate sa taca si spune tot ceea ce stie. Raspunsul lui Mehmet Emir este incredibil de dur. Hulya, care de mult astepta ocazia, nu pierde nici ea momentul pentru a se razbuna. Usa casei Atahan se va inchide atat pentru Efsun cat si pentru Nuran. Efsun afla ca Ates a aflat totul de la Secil. Ates incearca s-o ajute pe Bahar sa depaseasca socul momentului si ii pregateste o surpriza. De acum inainte nimeni nu se va mai baga intre ei doi.









duminică, 17 ianuarie 2016

Kosem episodul 9 rezumat





Kosem episodul 9 rezumat
Kosem strigă de la geam ca tatăl ei să fie lăsat în pace. Safiye îi propune încă odată să facă în aşa fel încât Ahmet să n-o alunge la palatul vechi şi Enzo va trăi. Kosem se lasă învinsă şi promite că va face ceea ce i se cere. Derviş o informează pe Handan că Fahriye ştie despre faptul că el a contribuit la moartea sultanului Mehmet al III-lea şi că pentru a păstra secretul în continuare îi cere să-i elibereze pe fraţii Giray. Handan ar vrea ca Derviş să plece de acolo, dar el nu este de acord şi susţine că îşi va recunoaşte vinovăţia pentru că a mai făcut şi alte lucruri care-i apasă conştiinţa. Handan e de părere că nu ar trebui spuse unele adevăruri, şi va spune sultanului că Sahin Giray a fost implicat în moartea lui Mehmet III.

Kosem episodul 9 rezumat
Derviş merge la Ahmet să-i spună că anumite fapte s-au petrecut pe parcursul zilelor când sultanul era bolnav la pat (că şi Mustafa a fost bolnav) şi că fraţii Giray trebuie eliberaţi. Iniţial Ahmet nu se învoieşte dar până la urmă Mehmet este scos din arest. Dasha, cadîna care a rămas însărcinată cu sultanul este foarte mândră că va face un moştenitor şi în cinstea acestuia se dau artificii în Istanbul şi o petrecere în harem. Rasha este vedeta petrecerii, iar Kosem stă deoparte îngândurată. Fetele îi dau lui Rasha să bea ceva, dar ea scapă pocalul pe jos după ce apucă să guste din băutură. Imediat i se face rău, cade, şi se plânge de dureri ascuţite în abdomen. Este dusă în infirmeria haremului şi medicul palatului constată că sarcina decurge normal. Ulterior, Rasha va spune că Kosem i-a dat să bea acea băutură - care conţinea un abortiv - dar nici Handan şi nici Ahmet nu o cred. De fapt, Halime, mama prinţului Mustafa, fusese cea care a manevrat totul, pentru că ea nu are nici un interes ca Ahmet să aibă copii, adică moştenitori la tron. Cu toate acestea, sultanul o roagă pe Kosem să aibă grijă să nu se mai întâmple asemena incidente, pentru că un copil, prinţ moştenitor, este foarte important pentru Imperiu şi măcar să aibă relaţii decente cu Rasha, dacă nu va putea să fie vreodată prietene.

Kosem episodul 9 rezumat
Kosem încearcă să afle unde este închis tatăl ei mai întâi de la Bulbul, care susţine că nu ştie, apoi de la Cennet, pe care o păcăleşte şi o ameninţă cu otrăvirea, dar de fapt îi dă nişte apă. Kosem ajunge cu Cennet, Golge şi încă o cadînă la celula unde se află Enzo, apucă să-şi îmbrăţişeze tatăl dar imediat este prinsă de Safiye. Derviş se înfruntă cu Reyhan despre care mai întâi crede că e o fantomă. Când Reyhan sare la bătaie şi doreşte moartea celui care l-a aruncat de la fereastră, certându-se din cauza scrisorilor, Reyhan îi dezvăluie lui Derviş că Fahriye a fost persoana care i-a infectat pe Ahmet şi pe Mustafa cu variolă. A doua zi Kosem discută cu Ahmet prezentând-o pe Safiye într-o lumină bună şi pledând pentru rămânerea ei la palat. Ahmet iese din cabinet enervat şi se duce la Halime întrebând-o ce fel de joc face şi al cui, din moment ce Mustafa era să moară de variolă şi el n-a fost informat despre asta.

Kosem episodul 9 rezumat
Derviş arde scrisorile compromiţătoare aşa încât Fahriye să nu-l mai aibă la mâna ei. Halime o întreabă pe Safiye de ce încă mai este în palat iar sultana răspunde tot printr-o întrebare, de ce este atât de liniştită, cu excepţia încercării de a otrăvi copilul din pântecele unei femei însărcinate? Halime nu recunoaşte că ea a ţesut intriga cu pericolul de avort al Rashei. Ahmet se mai gândeşte şi decide să retragă ordinul de exil al sultanei Safyie, care se bucură şi se miră cum de Kosem l-a jucat pe Ahmet pe degete. Safiye o cheamă pe Kosem şi îi dă o fiolă cu, zice ea, antidotul otrăvii care tocmai i-a fost turnată pe gât lui Enzo. Kosem aleargă către celula tatălui ei care deja se zbate de sufocare şi de durere. Când ea reuşeşte să deschidă uşa celulei, el este jos, chircit. Kosem îi varsă pe gât fiola cu lichid incolor şi îi spune că de-acum îşi va reveni că acela este antidotul otrăvii. Dar Enzo moare în braţele ei. Cadîna cu care a venit Kosem în celulă, ia fiolă de jos, o miroase şi îi spune că aceea este apă, nu antidot. Kosem urlă de durere.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!




sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.






miercuri, 13 ianuarie 2016

Ingeri si nobili, episodul 36 (ultimul), rezumat





Ingeri si nobili, episodul 36 (ultimul), rezumat
Savaș vrea să se sinucidă şi toată familia aude focul de armă. Dar el a tras în altă parte, iar acum sora lui îl ceartă că de ce a vrut să facă aşa ceva şi îi ia pistolul punându-şi-l la tâmplă, ca să vadă şi el cum ar fi să pierzi pe cineva drag. Imediat după aceea Surreya îşi varsă nervii pe Ayșen şi o acuză pe ea de tot ceea ce s-a întâmplat în trecut. Ea parcă nu înţelege ce i se spune, apoi Savaș se alătură sorei lui şi o dă afară pe Ayșen. Ulterior Surreya este sedată.

Afară, Turkan, Uftade şi Ata se pare că şi-au spus unele adevăruri care nu trebuiau să iasă acum la lumină, precum faptul că în trecut Savaș l-a împuşcat pe Ata. În scenă apare Ece, fiica lui Turkan, care se înţelesese cu mama ei să-l manipuleze pe Savaș, şi ea o informează că Savaș a făcut exact cum au plănuit ele. Turkan se bucură foarte mult şi se duce să mai tensioneze situaţia şi aşa inflamată. Uftade îi reproşează lui Ata că-i ascunde tot felul de lucruri, în timp ce Turkan se duce la Aysen, chipurile s-o calmeze.

Soţul lui Feride, Atîf, este la pat cu un aparat de susţinere a gâtului dar ar vrea să ştie ce se petrece, pentru că şi el a auzit detunătura. Feride nu-i spune nimic, în schimb Atîf o îndeamnă să-l sune pe Selim în legătură cu o problemă anume, spunându-i că n-o s-o refuze pentru că o iubeşte. Apoi o întreabă dacă s-ar fi căsătorit cu Selim în caz că ei doi ar fi divorțat? Feride se enervează şi iese din dormitor, dar merge să-l sune pe Selim . Acesta doarme iar mobilul îi este luat de prietena lui, Neslihan, care vede cine-l apelează.

Turkan se miră că Ayșen ar vrea să-l calmeze pe Savaș şi plânge că nu poate fi lângă el. Dar Savaș este în maşină şi goneşte ca un nebun pe bulevard depăşind totul în cale, şi mai şi bea ceva alcool, în scurt timp făcând un accident şi scufundându-se în Bosfor. Turkan e chemată în living de Uftade. Aceasta pune un pacheţel care pare un fel de cadou pe o măsuţă iar Ayșen spune că nu vine în sufragerie să-şi cunoască verişoara acum, ci mâine, când va fi mai liniştită. Noaptea, după ce Ayșen adoarme, Uftade vine încet şi ia din acea cutie un jurnal. Turkan aude ceva foşnet, dar nu-şi dă seama ce se întâmplă. A doua zi Uftade îi dă lui Ata jurnalul, care aparţinuse lui Asuman.

Scafandrii încearcă să scoată maşina lui Savaș la suprafaţă dar deocamdată îi găsesc doar cartea de identitate, iar el este blocat în interior. Deja la televizor se relatează la ştiri despre incident. Doi poliţişti vin acasă şi o informează pe Rezzan, mama lui, despre tristul eveniment. Pe un alt canal se vorbeşte despre o posibilă sinucidere, având în vedere că Savaș a fost părăsit de mireasa lui în ziua nunţii. Atîf şi Feride stau în grădină şi din nou se ceartă pe tema dacă Selim ar fi sau nu iubitul lui Feride. Ea îl sună din nou şi de data asta Neslihan răspunde.

Turkan vrea s-o convingă pe fata ei, Ece, să stea mai aproape de Ayșen, apoi îi spune că precis Atîf ştie ceva urat, dar tace, şi că este evident că Feride nu-şi iubeşte soţul. Apoi o avertizează pe Ece să stea aproape şi de Savaș, dar nu foarte aproape, ele două încă neştiind că acesta nu mai este în viaţă. Dincolo, în casă, Uftade îi spune lui Aysen că aceste rude ale ei nu par să fi venit doar într-o scurtă vizită ci pentru ceva mai mult timp. Ece şi Ayșen ies la o plimbare şi se întâlnesc cu Surreya, care abia când intră în vilă este anunţată de servitoare că Savaș a murit. Dar între timp mama acestuia merge la morgă să-l recunoască şi de fapt, cel decedat în maşină este altcineva.

Savas se trezeşte lovit la ceafă, într-o pădure şi îşi aminteşte că la un moment dat a oprit undeva să ia nişte băutură şi când a revenit în maşină, un tip l-a ameninţat cu pistolul, l-a pus să oprească şi i-a cerut telefonul şi portofelul, apoi l-a lovit. Ece, la o terasă, se străduieşte s-o tragă de limbă pe Ayșen despre Savaș, dar ea doar oftează. Savaș ajunge la un mic magazin alimentar pe şosea şi cere voie să dea un telefon. Rezzan se duce la vila Ataman şi o strigă pe Ayșen, care nu e acolo, din nou învinuind-o că fiul ei lipseşte. Savaș ajunge acasă cu maşina unui prieten. Onur, care pretinde că este fiul unui anume Arif, fost prieten cu Ata, vine la acesta la atelier să discute amândoi. Onur îl informează pe Ata că acum el este moştenitorul afacerii tatălui său. Apoi îi propune lui Ata să creeze bijuterii în cadrul firmei lui şi să-i restabilească onoarea tatălui său decedat. Onur îi oferă un cec de 5 milioane de lire, iar Ata îl întreabă cum de oferă atâţia bani fără contract, apoi spune că trebuie s-o întrebe şi pe Ayșen dacă e de acord pentru că atelierul Katiboglu este oarecum al ei. În acel moment ea şi cu Ece intră în atelier şi Onur rămâne cu ochii către ele. Imediat el face invitaţia la o cină în cinci, penbtru că şi Turkan a apărut în atelier, şi din privirile pe care le schimbă, se pare că acest Onur este pus la cale tot de Turkan care e venită să facă niște jocuri.

Ayșen vrea să rămână singură iar Turkan şi Ece merg la o terasă. Ece îl sună pe Savaș şi insistă că acesta să-i ofere o întâlnire la clubul de golf unde se află acum. Aysen merge la birou şi află de la secretară ştirile de la televizor, apoi o sună pe Rezzan şi află că Savas este bine şi se află la golf. În timp ce Savaș şi Ece îşi ţin companie unul altuia, apare Ayșen la cafeneaua clubului. Ece o vede la timp şi îngaimă un pretext apoi dispare dar stă undeva unde aude ceea ce vorbesc cei doi şi înţelege că Savaș o ţine la distanţă pe Ayșen. După ce Ayșen pleacă, Ece îl invită pe Savaș la cină. El refuză iar ea se arată ofensată, dar e sigură că el se va răzgândi şi va onora invitaţia. Ece merge din nou la Turkan, care rămăsese la aceeaşi terasă aşteptând-o, şi insistă la Aysen să vină la cină.

Seara, Onur, Ata, Turkan şi Ayșen sunt deja la restaurant. Savaș, aşa cum a prevăzut Ece, se răzgândeşte şi vine şi el. Ece o anunţă prin telefon pe Turkan. Aceasta se preface că îi este rău, Ata merge cu ea afară şi rămân la masă Ayșen cu Onur. Când apare Savaș, atmosfera se încinge şi mai vin nişte amici de-ai lui Onur cu pistoalele ameninţându-l pe Savaș. În acest timp Turkan este informată telefonic de avocatul ei că Ayșen este fiica lui Ata şi deci, averea lui Yaşar este a ei. În finalul episodului vine și Uftade la restaurant şi Ata e oarecum forţat de împrejurare şi de Savaș să-i spună lui Ayșen că este fata lui.


Acesta este ultimul episod din serialul Ingeri si nobili. Din cauza ratingului scăzut în Turcia, serialul n-a mai fost difuzat la ei, a fost anulat de catre producatori in 2014, după cum puteți vedea și în printscreenul de mai jos, unde informatia este dată în octombrie 2014 de către revista de cultură turcească (secțiunea în limba engleză) Izleyici Platformu. 


Ingeri si nobili, episodul 36 (ultimul), rezumat
sursa: http://www.izleyiciplatformu.com/bugunun-saraylisi-has-been-cancelled/




DMCA.com Protection Status





Review Huawei Ascend Y530





Review Huawei Ascend Y530
Probabil unii dintre voi m-au văzut plângându-mă pe facebook de fostul meu smartphone, de la un alt producător, care după un an şi 3 luni deja nu mai rămânea încărcat decât cca 10-12 ore, fără să fi vorbit la el. Aşa că până la urmă mi-am luat un Smartphone Huawei Ascend Y530 white al cărui prim mare avantaj este că bateria durează câteva zile, cam 3-4 zile dacă vorbesc la telefon şi cca 6 zile dacă nu îl folosesc.

La o lună de zile de când l-am achiziţionat pot spune despre el următoarele: Huawei Ascend Y530 este un smartphone de buget foarte bun pentru produsele din categoria lui, rezoluţia ecranului - 854x480 - este mai mult decât mulţumitoare, display-ul redă până la 16 milioane de culori, diagonala ecranului este de 4,5 inci, are o memorie RAM de 512 mb, dar dacă îl folosiţi pentru ascultat muzică şi descărcat fişiere de pe internet aveţi nevoie de un card de memorie suplimentar de maxim 32 mb.

Este stabil, răspunde la comenzi de la prima atingere (fac această observaţie pentru că vechiul meu smartphone stătea foarte slab la acest capitol, de multe ori apelantul închidea până reuşeam eu să ating de câteva ori ecranul, că de cele mai multe ori nu nimeream din prima să răspund) şi nu are bug-uri sau funcţii blocate. Vechiul telefon avea tot felul de ciudăţenii, de exemplu suna singur pe cineva din lista apelurilor din ziua respectivă, iar mie nu-mi apărea decât imaginea de ecran ca şi cum telefonul nu efectua/primea nici un apel în acel moment.

Are două camere foto, una pe spate şi una în faţă, cea din spate are 5 mpx rezoluţie şi funcţie video inclusă. Calitatea pozelor nu este cea mai bună, dar eu, personal, folosesc telefonul pentru vorbit, nu pentru pozat. De altfel, cred că este singură bilă gri pe care o dau acestui model. Pe lateral are numai trei butoane, unul pentru ecran și deschidere, celelalte pentru volum. Telefonul vine cu un cablu cu funcţie dublă, are mufă USB care se conectează la un stecker de pus în priză. Foloseşte software Android 4.3 Jelly Bean, procesorul este dual core, reţea 3G, are GPS, bluetooth, bateria este de tip Li-Ion. Foloseşte cartelă SIM de tip mini. Poate fi folosit pentru internet, ascultat muzică, jocuri, etc. Garanţia telefonului este de maxim 2 ani. Varianta pe alb are o greutate de 145 g. E un smartphone plăcut și foarte simplu de manevrat.