miercuri, 9 decembrie 2015

In dragoste si in razboi ep. 9 rezumat





In dragoste si in razboi ep. 9 rezumat
Șura nu va putea suporta faptul că Seyit a mințit-o și din mândrie nu va dori să aibă o explicație și o confruntare cu el. Dar Seyit a discutat cu un amic al baronesei în casa ei, nu a fost o vizită cu substrat amoros. Când ajunge la hotel, el încearcă să spună ceva, e conștient că trebuie să-i dea o explicație, dar aparențele sunt împotriva lui, pentru că el nu poate să-i spună la ce acțiune a luat parte noaptea trecută, iar ea este îndreptățită să creadă că și-a petrecut noaptea la Lola. La bucătărie băiatul lui Ali, vine să aducă veștile și spune ceea ce a văzut, că Seyit și Șura s-au certat și sunt supărați. Ayșe radiază când aude așa ceva, dar Guzide spune că probabil ea este supărată că nu și-a găsit sora.

Pe fondul acestei situații fără rezolvare, Șura începe să se apropie de Petro și îi face confidențe, lucru care lui nu-i convine pentru că Șura îi reproșează că stă în casa baronesei, totuși el încearcă s-o convingă că Lola face intenționat niște jocuri pentru că știe că ea, Șura, n-ar suporta minciuna din partea lui Seyit. Alina (Alia) vine la cei doi patroni ai hotelului chipurile să-l toarne pe Rîza, că pândește tot ce se petrece în hotel și că el i-ar fi spus căpitanului William despre transportul pentru orfani. Ali se sesizează imediat și o întreabă de ce a venit să le spună toate acestea, nu cumva ca să-și facă drum la hotel, să vadă ea ce se mai întâmplă? Remarca o fâstâcește pe Alia, apoi Ali își cere scuze și spune că n-a avut nici o problemă cu transportul și că nu-l interesează cine ce pândește la hotelul lor.

Petro o admonestează pe baroneasă pentru felul în care și-a bătut joc de Șura, iar ea îi dă replica întrebându-l de ce nu vede partea bună a lucrurilor, că acum Șura poate fi a lui? Cei doi mai au câteva replici tăioase, Petro jignind-o că nici un bărbat nu a dorit altceva de la ea decât trupul. Lola îl dă afară din casă pentru acesată ofensă. Căpitanul William primește o scrisoare de la Petro care-i cere o întrevedere. În acea zi Seyit cumpără un buchet de trandafiri albi și îi spune Șurei că sunt timpuri delicate, dar că el vrea să fie împreună toată viața și că amândoi se iubesc și e păcat să rămână certați. Șura cedează și cei doi se îmbrățișează. La masă, toată lumea observă că ei sunt din nou senini și împăcați, iar Guzide, uitându-se la fericirea lor, își amintește de noaptea nunții ei cu bătrânul ei soț, Yahia, în care plângea, iar el nu înțelegea pentru ce. Un mesager sosește cu o scrisoare de la Lola pentru Seyit, în care menționează că s-a certat cu Petro care nu mai stă în casa ei. Borinski se află la un local cu căpitanul, pe care dorește să și-l facă aliat în locul Lolei, pentru că are nevoie de cineva mult mai puternic decât ea contra lui Seyit. Scrisoarea baronesei are darul de a-i separa din nou pe Seyit și Șura o vreme, ea crezând că Lola l-a anunțat indirect că este singură acasă și poate fi vizitată oricând.

Mai târziu, Ali îl sfătuiește pe Seyit s-o lase pe Șura și să se însoare cu o turcoaică, să nu renunțe la tradițiile neamului său. Seyit și amintește involuntar de moartea tatălui său, și de momentul în care s-a întrebat dacă lucrurile n-ar fi stat altfel, de-ar fi ascultat el de îndemnul lui Mîrza? Din politețe nu spune nimic, îl lasă pe Ali să vorbească și să creadă că este de acord cu ceea ce-i spune, dar după ce merge în cameră, se duce la Șura și o cere de soție, punându-i inelul lui, cu un lup gravat pe el, în deget, și spunându-i că ea este viitorul și familia lui. Fratele lui Ayșe află când cei doi coboară în salonul hotelului și îi anunță pe Yahia și Ali că s-au hotărât să se căsătoreasccă, apoi cel mic se duce să dea vestea la bucătărie. Toată lumea se bucură, mai puțin Ayșe care sperase la atenția lui Seyit. Între timp, Petro, care nu știe nimic încă, merge la un bijutier și cumpără o broșă veche și foarte frumoasă, pe care o recunoaște ca fiind a Tinei. Yusuf o veghează pe Tina care este foarte bolnavă, căzută la pat cu febră.

William apare fără veste la hotel cu mai mulți soldați să facă o percheziție (îl caută pe tânărul salvat de Seyit din barăcile englezilor înainte să le dinamiteze). Cel pe care-l caută este ascuns, iar oamenii căpitanului nu găsesc nimic, apoi William spune că Seyit este dușmanul lor, iar Celil, care e de față, îl pocnește pe căpitan. Acesta, turbat de furie, țipă să fie arestat. Celil, amuzându-se, îl întreabă sub ce acuzație, dar William răspunde "lasă că vezi tu". Seyit face tot posibilul să-l scoată pe Celil din arest și se ceartă cu William pentru el, dar căpitanul nu cedează nici un milimetru, spunând că autoritatea legală a orașului trebuie respectată. Petro se duce la hotel, la Șura și află de Celil că a fost arestat apoi despre apropiata căsătorie a Șurei cu Seyit. Când aude asta, se străduiește să rămână impasibil, apoi scoate broșa și i-o dă Șurei, care-i mulțumește cu lacrimi în ochi. Apoi el promite s-o găsească și pe Tina.

In dragoste si in razboi ep. 9 rezumat
Seyit văzând că n-o scoate la capăt cu căpitanul, recurge la o stratagemă. Îl vede când intră în casă la Rîza și se postează la ușă ascultând ce vorbesc. La un moment dat Rîza îi cere căpitanului o favoare pentru Alia (să-i găsească fratele), dar William n-o suportă pe fată de când cu incidentul de la ziua lui. Rîza vrea să iasă afară dar dând de Seyit se oprește. Acesta stă de vorbă cu el și știind că William este după ușă, vorbește despre Alia. A doua zi Celil este eliberat. Dar Seyit face o altă mișcare, surprinzătoare pentru căpitan. Merge la colonel, comandantul unităților de ocupație din Istanbul, și îl reclamă pe William că a venit în percheziție la hotel fără mandat. A doua zi căpitanul îl forțează pe fratele Alinei să-i spună câteva lucruri despre ea apoi îl împușcă în cap. Seara, el se află din nou în același local (unde Tina cântă la pian), așteptându-l pe Petro care apare acolo imediat după ce Tina pleacă. Petro îi cere căpitanului să facă orice să împiedice căsătoria lui Seyit cu Șura.

În ziua cununiei, Șura se îmbracă mireasă în camera de hotel în fața oglinzii de pe ușa dulapului. Cei de-ai casei așteaptă în salon. Ea coboară, dar Seyit nu vine. Este pe stradă și mai mulți indivizi îl imobilizează și-l duc într-o mașină, iar de acolo pe un vas, cu cătușe cu lanț la mâini și la picioare. Lola este și ea dusă într-un sac și lăsată într-o casă părăsită. Cununia nu mai poate avea loc ...




sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.








2 comentarii:

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.