Șura visează că se află pe câmpul de luptă și îl caută pe Seyit dar nu-l
găsește. De când a aflat că ar fi mort, e într-o continuă stare de șoc și e
sedată permanent, pentru că atunci când se trezește plânge disperată.
Pe de altă parte boala tatălui ei este în faza terminală și în câteva zile
acesta moare. Șura este încă odată lovită de durere, iar Petro se găsește
să vină la ea și s-o îmbărbăteze spunându-i că-și va respecta promisiunea
făcută tatălui ei că o va iubi și va fi alături de ea mereu. Șura se uită
confuză la el și vorbește doar despre Seyit și despre iubirea lor unică.
Apoi ea îi cade în brațe, inertă, iar Petro vede sticluța goală care se sparge
de podea. După ce intervine medicul, mătușa Șurei o dojenește că era cât
pe ce să afle toată lumea că ea a trăit cu un turc, apoi îi spune că trebuie
să se mărite cu Petro, pentru că i-a salvat viața.
Celil, care nu poate să creadă că Seyit este mort până nu-i găsește
corpul, umblă din spital în spital în spatele frontului și îl găsește până la
urmă, rănit, inconștient, dar viu. Stă cu el câteva zile, scrie o scrisoare,
apoi îi lasă un medalion la capul patului și pleacă înapoi pe front. E luna martie
a anului 1917. Celil se află într-un tren, iar într-o stație vede un grup de
rebeli, cu steaguri roșii. Părinții lui Seyit nu au nici o veste de la el de
mai multe luni, dar nu îndrăznesc să rostească gândul cel negru cu voce
tare. Petro găsește în casă la Șura între plicurile aduse de poștă un
mesaj de dragoste de la Seyit, trimis imediat ce el a putut să scrie, din
spital, și o scrisoare de la Tatiana care îi spune să nu-și piardă speranța
că Celil îl caută pe Seyit și precis îl va găsi. De ciudă, Petro aruncă
ambele scrisori în foc.
După ce Seyit își vine în simțiri și este îngrijit, părăsește spitalul și
ajunge acasă, deși încă șchiopătează. Într-o seară, Celil și Tatiana îi
povestesc că Mișa s-ar fi alăturat rebelilor, dar el nu crede, spune că Mișa
avea probabil o misiune secretă de la țar. Celil conchide că în ziua de azi
nici nu mai știi în cine să ai încredere și în cine nu. La Petrograd, pe un
panou, pozele celor bănuiți că s-au aliat cu rebelii sunt lipite ca să se știe
și să fie împușcați pe loc. Poza lui Mișa este acolo, la fel și a lui Seyit.
Petro, șeful grupului care caută răzbunare pentru trădători, le spune celor care lipesc pozele să o dea jos pe aceea, pentru că
locotenentul Eminof este mort. A doua zi Petro are o mare surpriză când îl
vede pe prietenul său viu și nevătămat. În discuția care urmează îl
anunță pe Seyit că Șura știe că el a murit. Seyit se miră și spune că i-a
trimis mesaj Șurei, dar Petro zice că poșta nu aducea scrisorile din zona
de sud. După aceea, Petro îi dă niște ordine unui argat care aleargă să-i îndeplinească stăpânului voia.
În casă la surorile Verjenski este liniște, mobilele sunt acoperite cu cearceafuri albe, ca și cum nimeni n-ar mai locui acolo. Mătușa lor intră înăuntru și cu toatele vorbesc în șoaptă. Ea le spune că vor pleca cu trenul din noaptea aceea, apoi încep să se audă de afară focuri de arme și gălăgie, și ele se ascund după mobile. Celil și Seyit pleacă noaptea spre casa surorilor Verjenski dar pe drum sunt atacați de o bandă de "rebeli" (atac comandat de Petro). Seyit, călit datorită războiului, aude zgomote ciudate și iese cu Celil din caleașcă, iar în clipa când este atacată, e goală. Cei doi, ascunși după copaci, reușesc să-i neutralizeze pe atacatori, apoi se îndreaptă către casa unde au locuit Șura cu surorile ei, care acum este devastată.
Petro conduce o acțiune în urma căreia Mișa este prins, dar consecința este că și părinții lui sunt luați de acasă sub escortă. Șura se întâlnește cu Celil și Tatiana întâmplător și apoi ei doi o duc la Seyit care doarme într-o cameră de hotel. Cei doi se îmbrățișează apoi Seyit merge la mătușa Șurei și îi spune că deși nu este locul potrivit pentru așa ceva (ele se pregătesc să meargă la gară să plece din zonă) îi cere mâna Șurei, dar mătușa ei spune că e mai bine să aștepte vremuri ceva mai limpezi și după aceea cei doi se pot căsători. Șura pare foarte dezamăgită și tristă, dar nu are timp să-și dea seama ce se petrece în sufletul ei că din nou se aud focuri de armă, cineva trage chiar spre sala de așteptare, iar lumea stă culcată la pământ. Celil este vânat de cei de afară, Seyit iese să-și ajute prietenul și după un schimb de focuri sunt uciși toți cei veniți după ei. Șura își dă seama că nu e lucru curat cu acei rebeli veniți la gară, care parcă știau că Seyit se află acolo, dar nu are timp de raționamente pentru că vine trenul. Seyit le urcă pe doamne la vagon și își ia rămas bun de la Șura promițând că se vor revedea peste două luni. Ea n-ar vrea să plece, dar el o obligă aproape să intre în tren. Apoi, pe când el era pe peron, mergând pe lângă geamul unde se află Șura, una dintre surorile ei o întreabă de ce merge cu ele și nu rămâne alături de iubirea ei, se teme de moarte? Atunci Șura le spune surorilor că le iubește și s-o ierte, și aruncă valiza apoi sare din tren direct în brațele lui Seyit...
sursa foto: capturi video de pe youtube
Pentru alte episoade din acest serial
am vazut ca sura pleaca...de fapt ei cred ca se despart
RăspundețiȘtergere