marți, 10 noiembrie 2015

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 13





acest episod va fi difuzat pe 16 noiembrie la Kanal D

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 13 pulbere de stele
Dilara îl așteaptă pe Cihan pe o bancă, așa cum au stabilit, dar ea îl sună și el nu răspunde. Ozkan nu știe ce să facă, s-ar apropia dar îi este teamă să nu intre în bucluc. Apoi, brusc, oamenii din restaurant ies și îl înconjoară pe Cihan, chemând ambulanța. Dilara primește un telefon și pleacă de urgență la spital cu Rahmi, iar acolo îi roagă pe medici să nu spună nimic presei despre faptul că Cihan a fost împușcat. Alper vine acasă agitat, și nu știe dacă Cihan este mort sau nu. Solmaz bagă pistolul în geantă, se duce pe malul mării și îl aruncă în Bosfor, sfătuindu-și soțul să nege orice implicare în acest incident, dacă va fi nevoit să dea declarație la poliție. Alper răspunde că n-a vrut să-l împuște pe Cihan, voia doar să-l sperie. Însă, cu toate acestea, el va fi arestat. Ozkan, ajuns acasă și el, îi povestește lui Keriman tot ce a văzut și se roagă pentru sănătatea lui Cihan, sperând din tot sufletul ca el să nu moară.

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 13 pulbere de stele
Gulseren nu știe ce să creadă și pleacă de la locul întâlnirii ducându-se la Derya. Amândouă dezbat chestiunea, iar Gulseren ajunge la concluzia că probabil Cihan a aflat că s-a întors Ozkan și acum este supărat pe ea. Yildîrîm ia telefonul lui Cihan și i-l dă Dilarei, care vede apelurile de la Gulseren, apoi se interesează cu cine era Cihan când a fost împușcat, bănuind că Gulseren ar fi făcut asta. Avocatul îi spune că nu știa despre întoarcerea lui Ozkan, dar știe că Cihan a avut o altercație cu Alper înainte de a fi împușcat, iar asta a văzut-o un angajat. Dilara nu-l crede pe Alper în stare de așa ceva și o sună pe Gulseren somând-o să nu mai apeleze niciodată la acel număr. Ea, însă, presimte că s-a întâmplat ceva cu Cihan, dar se tot gândește ce anume, în timp ce-și spală o bluză. Ozkan se ceartă cu Keriman care îi reproșează că n-avea ce să caute după Cihan, el trebuie s-o țină pe Gulseren lângă el.
Atunci Ozkan sună la ușă la Derya s-o aducă înapoi pe Gulseren. Îi răspunde Serkan, băiețelul Deryei, care îi spune că tanti Gulseren nu se află acolo, dar el vede paltonul și cizmele soției lui și se repede la Serkan să-l bată pentru că a mințit. Atunci Gulseren iese din cameră iar Ozkan se repliază și se potolește, rugând-o să vină acasă. Ea îl tot alungă, și atunci Ozkan zice că o s-o ia acasă cu forța. În acel moment intervine Derya, pe care Ozkan o agresează și o împinge până când ea cade pe pardoseală, spunându-i că este păcat să se bage între soți. Gulseren se enervează și ia un cuțit de bucătărie cu care îl amenință pe Ozkan, spunându-i să-și bage în cap că nu-l vrea și că nu vine acasă. Ozkan pleacă, dar nu înainte de a-i spune lui Gulseren să-i mai dea o șansă și promite că se va îndrepta, însă o și amenință pe Derya că o să-i distrugă casa. Ajuns acasă la Keriman începe să plângă și să se lamenteze că s-a îndrăgostit din nou de soția lui și că ar vrea-o din nou alături de el.

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 1 pulbere de stele
A doua zi dimineața, la micul dejun, Cansu vede în ziar o reclamă de la agenția de turism unde lucrează Gulseren și ajunge să-i spună Dilarei că acolo lucrează mama ei. Mai apoi Dilara le spune copiilor că Cihan a fost împușcat și se află la spital. Ozan este cel care reacționează cel mai sonor, pentru că le-a spus atât de târziu și pentru că ea a dormit liniștită toată noaptea. Cansu și Ozan, urmați de Hazal, merg la spital să-l vadă pe Cihan, care acum este conștient și urmează să fie transferat într-o rezervă. Dilara și Rahmi vin și ei în urma lor. Gulseren pleacă spre birou dar pe stradă se întâlnește cu Ozkan care o așteaptă cu un buchet de flori. Când vede că este din nou respins, îi spune soției lui că oricum, altă șansă nu are, pentru că Cihan este mort. Gulseren este dărâmată și abia se poate ține pe picioare. Se așează pe niște trepte împreună cu Derya și apoi o sună pe Cansu care îi spune că Cihan trăiește și este la spital. Când ea ajunge acolo, abia apucă să deschidă ușa rezervei că Dilara o ia de mână și o dă afară spunându-i că locul ei este în afara vieții lui Cihan și a copiilor lor. Gulseren pleacă supărată și își varsă năduful la mormântul mamei ei. Dilara se întreabă cine i-a spus "acestei femei" despre faptul că Cihan este în spital, apoi Cansu răspunde că ea este aceea.

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 1 pulbere de stele
Dilara este foarte iritată că Gulseren a venit la spital și că Cansu a anunțat-o, Apoi își amintește de discuția de dimineață și dă un telefon avocatei ei, rugând-o să facă în așa fel încât Gulseren să fie dată afară de la agenția de turism, pentru că e sigură că Cihan i-a obținut jobul. Ozkan se ceartă mereu cu Keriman de la bani, pentru că tocmai a venit o înștiințare de la bancă să plătească prima rată de la ipotecă sau altfel le va fi luată casa. Ozkan îi spune surorii sale că știe că a fost păcălită, dar că totuși îl minte. Keriman sugerează să o ceară pe Cansu, sau 20.000 de euro familiei Gurpînar pentru ea. Ozkan iese din bloc și exact în aceeași clipă dintr-un taxi coboară Cansu, pe care el n-o cunoaște, care vine la ei să întrebe de Gulseren. Keriman vrea s-o oprească la masă, dar Cansu refuză și pleacă imediat. Alper este interogat de polițiști, dar el susține că este nevinovat. Yildrîm îl vizitează pe Cihan la spital și acesta îi spune la ureche să șteargă înregistrarea de pe camerele de supraveghere din seara trecută, apoi, când Cihan va da declarație la poliție, va spune că nu Alper l-a împușcat. Acasă, Solmaz verifică seiful și toate locurile unde știe că sunt bani în casă, să vadă de ce lichidități dispune. În urma declarației lui Cihan, Alper este eliberat.

Rahmi se stropșește din nou la Hazal, fără un motiv serios, iar ea izbucnește și vine plângând în living când acolo se află Ozan, Cansu și Rahmi, reproșându-le că este marginalizată, respinsă și tratată ca și cum ar fi dușmanul lor. Rahmi încearcă s-o potolească și să-i spună că, de fapt, ei o iubesc foarte mult. La spital, Dilara îl întreabă pe Cihan cine l-a împușcat iar el îi spune că Alper și îi relatează ce s-a întâmplat în seara respectivă, dar în timp ce vorbește începe să se simtă rău și în scurt timp face un stop cardiac și medicii vin imediat să-l defibrileze. Gulseren se trezește brusc din somn și având o presimțire, se duce la spital și cu toate că Cihan se află într-un somn profund, îi pune în palmă un con de brad luat când a fost în excursie cu Cansu. El, instinctiv, strânge conul în pumn și nu-i mai dă drumul. După câteva zile este externat și merge acasă cu familia în jurul lui. Hazal, simțindu-se în plus la scena asta, pleacă în camera ei, tristă pentru că nimeni n-a băgat-o în seamă. Gulseren scoate banii de pe card ca să-i dea avans bătrânei de la care a închiriat un apartament pentru că se întoarce soțul Deryei și nu mai poate sta la ea, apoi merge la birou. Dar aproape imediat, Candan dă telefon șefei agenției de turism și Gulseren este anunțată că ei nu mai au nevoie de ea, dar că poate să păstreze acel salariu în plus drept compensație.

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 1 pulbere de stele
Candan discută cu Dilara la telefon și îi spune că situația ei la companie este încurcată și că divorțul este aproape imposibil, că ar trebui să aibă grijă de Cihan. Dilara, însă, recunoaște că nu-l mai iubește și că nu-i pasă decât de averea ei, să n-o împartă cu Alper. Conversația este auzită de Sema, care venise de la cumpărături, și care comentează în bucătărie cu Emine cât de rea este Dilara și ce nefericit e domnul Cihan. Gulseren primește un telefon de la Cihan, după ce acesta își recuperează mobilul de la Dilara, și stabilesc să se întâlnească. El îi arată conul de brad pe care îl păstrează în buzunar și o întreabă dacă este de la ea. Gulseren recunoaște că asta este tot ceea ce i-a putut da, ceva ce luase cu ea din stațiunea de munte unde fusese cu Cansu. După ce îi povestește cum a venit la spital prima dată și Dilara a dat-o afară, ea îi spune lui Cihan că poate ei doi n-ar trebui să se mai vadă.

Ozkan împrumută o mașină de la un prieten mecanic auto și se duce s-o întâlnească pe Cansu când iese de la școală. Ea îl recunoaște după fotografii. Amândoi își zâmbesc iar ea îi spune "tata Ozkan" ...


sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.