Macit îi anunță pe ai săi că a venit acasă cu logodnica lui și că Neriman este viitoarea lui soție. Kerim și Inci sunt uluiți de așa îndrăzneală, Kerim îi spune lui Neriman că ea nu va fi niciodată nora familiei lor și pleacă. Inci vrea să stea de vorbă cu ea între patru ochi și o jignește spunându-i că este o fată simplă și că ea va reprezenta sfârșitul vieții fericite a fiului său. A doua zi Kerim încearcă să-și pună la punct fiul, dar nu reușește decât să se enerveze.
Șaika și Fahriye stau de vorbă și se împung reciproc. Șaika o amenință că dacă nu încetează s-o facă femeie rea și altele, se va stabili la ea acasă, pentru că acest lucru este foarte ușor atâta vreme cât Cihan e îndrăgostit de ea. Gulter, care stătea dincolo, la ușă, aude această conversație. Dimineața, după un dialog mai aprins între Neriman și Gulter, Pelin își sună verișoara ca să îi ceară o întrevedere. Pelin, ca și Inci, încearcă s-o jignească, mai ales când vede inelul de pe deget, și spune că doar ea visează la un cuplu Neriman- Macit, dar pălește când Neriman îi spune că și logodnicul ei are un inel asemănător pe mână. Conversația se încheie fără nici o concluzie clară.
urmează: Un destin la răscruce episodul 39
La firmă Kerim îl înfruntă pe Selim care vrea să fie unicul șef al companiei, și Selim reușește să-și învingă adversarul amintindu-i că îi este dator. După ce află că Neriman s-a văzut cu Pelin, Macit o ia de braț și o duce într-un birou la o conversație dură, dar până la urmă el este cel pălmuit de Pelin, scenă pe care Șaika, vrând să intre în birou, o vede. Zehra și Gulter stau de vorbă despre Nezahat. Zehra povestește cum fata ei nu vrea să-i răspundă lui Asîm care o tot sună, apoi se căinează că alte fete la anii ei au copii și că pe ea n-o s-o mai ia nimeni dacă-l refuză și pe ăsta. Nezahat aude, se întristează, dar înțelege că mama ei are dreptate și îi răspunde lui Asîm. În momentele următoare vine o citație pentru judecătorie, iar Zehra face o criză, crezând că va fi dusă la închisoare. Aslî, văzându-și mama, iese din casă și se duce la Faiz să-l roage să le ajute, să intervină el pe lângă Zehra, ca să-și ceară scuze de la Kader și să se încheie amiabil cearta.
Neriman și Macit sunt împreună prin oraș și au parte de o zi așa cum dorește ea - adică merg cu autobuzul, mănâncă în localuri ieftine, vede și Macit fața mai puțin luxoasă a orașului. Șinasi mai semnează un contract muzical cu care îl ajută Ruya, grăbit să știe câți bani va câștiga cu el. Ruya nu înțelege ce atâta grabă, iar el o lămurește că vrea să-și cumpere o casă. După aceea, Șinasi cu Cihan umblă să caute o locuință pe măsura banilor de care dispune el. Mai târziu o ceartă pe Ruya că a refuzat în numele lui, fără să-l întrebe, un contract de a cânta într-un hotel.
Șaika vine din nou acasă cu Selim, prilej pentru omul de afaceri să o invite la o cină. Gulter, care tocmai ieșise pe stradă cu Faiz să meargă la Zehra, o vede, deși nu aude ceea ce vorbesc. Faiz și Aslî o conving pe Zehra să meargă la Kader să-și ceară scuze. Vipera de Kader tot scoate ceva venin înainte ca Zehra să poată spune ceva, dar până la urmă acceptă scuzele, deși a doua zi îi spune lui Ismail că nu-și retrage plângerea. Acesta îi reproșează că este mizerie în casă și că s-a învățat să nu mai facă nimic. Acasă, Aslî îi spune lui Șinasi că va divorța de Emre. Neriman și Macit stabilesc să se vadă la fermă împreună cu Duygu și Ozgur, deși ea nu ar vrea să vină, gândindu-se la vorbele Șaikăi, care o convinsese că între el și Pelin a fost mai mult decât o iubire nevinovată, din moment ce ea și-a permis să-l pălmuiască. Din nou Faiz și Gulter sunt mințiți că fetele merg la un picnic, dar de data asta, Nezahat care se întâlnise cu Asîm, le vede urcând în mașina lui Macit, apoi merge la școală să-i spună lucrul ăsta lui Șinasi, care încă mai visa la fosta lui prietenă. Acasă la vila Arcaoglu vine Pelin și le arată lui Kerim și Inci facturile care valorează cele 10 milioane de dolari. După aceea o sună pe Șaika și află că Neriman este cu Macit la fermă și se îndreaptă spre acel loc.
Liniștea o tulbură, neintenționat Salih, omul de la fermă, care pomenește că și Pelin a luat produse din piață, atunci, când a făcut micul dejun. Macit rămâne perplex, pentru că mai înainte, când Neriman l-a întrebat dacă a mai fost vreo altă iubită în acest loc, el a răspuns că nu. După aceea o împacă pe iubita lui spunându-i că între el și Pelin n-a fost niciodată nimic, că ea a aflat de la Inci că este la fermă și că el a dormit iar dimineața a plecat singur de acolo, lăsând-o pe Pelin cu micul ei dejun cu tot. Dar imediat Pelin apare la masa lor și când Macit o întreabă ce caută acolo, ea le spune la toți că a venit să-și ia lucrurile din dormitor....
sursa foto: capturi video de pe youtube
Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.