Cansu auzind că nu este fiica Dilarei și a lui Cihan se pierde cu firea și imediat fuge din casă luând un taxi și ducându-se la ferma unde se află calul ei, Amber. Cihan bănuiește că acolo se va duce și o ajunge din urmă încercând s-o convingă că ea este fata lor, indiferent cine-i sunt părinții biologici, că ei au crescut-o și că nimic nu o poate despărți de familia lor. După ce o aduce acasă, Dilara hotărăște că nu mai trebuie discutat acest subiect de nici unul din membrii familiei, dar Cihan, Cansu și Ozan nu sunt de acord că asta rezolvă problema. Cansu o înfruntă, la masă, și îi spune că ea vrea să-și cunoască părinții cei adevărați, enervând-o pe Dilara care de tensionată ce este, sparge un pahar.
Keriman o ceartă pe Gulseren pentru că a folosit 3 ouă ca să facă o prăjitură, reproșându-i că nu aduce bani în casă și că nu are dreptul să ia de la ea. După ce Gulseren iese din casă, Keriman face fărâme toată prăjitura. În acest timp Hazal, care se dusese la o cafenea de lux cu o prietenă și constatând că nu au bani, plecaseră fără să plătească, vine cu acea colegă acasă și Keriman, cu multă nesimțire, le servește cu bucățile de prăjitură spunând că a scăpat-o pe jos și a adunat-o la loc. Gulseren s-a dus să se plângă la singura sa prietenă că ar vrea să divorțeze dar nu știe cum să dea de Ozkan. Femeia îi sugerează că poate Keriman știe de fratele său și comunică cu el, dar Gulseren nu crede că ar fi posibil așa ceva. După aceea îi spune lui Gulseren că știe de un job, la o cofetărie. Ea acceptă și merge să vadă despre ce este vorba. Se învoiește să lucreze acolo deși trebuie să stea până seara târziu.
Cansu se hotărăște să acționeze pe cont propriu, ajutată de Ozan și amândoi merg la spitalul unde s-a născut ea mințind pe cel de la arhivă că are de făcut un proiect pentru școală și are nevoie de numele și adresele copiilor născuți în aceeași zi cu ea. Gardianul n-o lasă să intre, dar Ozan îi distrage acestuia atenția și Cansu intră pe furiș în arhivă. Acolo găsește fișa lui Hazal Gulpinar și își dă seama unde s-a făcut greșeala. Bagă dosarul în geantă și tot cu ajutorul lui Ozan, iese din sala arhivelor fără să fie observată de paznici. Astfel, găsește numele și adresa părinților ei iar a doua zi, în loc să meargă la școală, se duce să o caute pe Gulseren. Cihan acționează și el, împreună cu avocatul Yildîrîm, dar ajunge pe urmele lui Cansu și află doar că dosarul respectiv a dispărut din arhivele spitalului.
Cansu ajunge la blocul unde locuiește Gulseren și află că stă la etajul 3, dar că acum este la serviciu. Merge la cofetărie și o vede pe când femeia tocmai ieșise afară uitându-se după Hazal care intrase și ea cu colegii ei acolo, dar de jenă că mama ei este chelneriță, plecase rapid acasă. Fiind un cartier mai pestriț, doi hoți pe motocicletă încearcă să-i fure lui Cansu geanta de pe umăr dar ea se ține de bretelele genții, chit că este târâită câteva zeci de metri pe asfalt. Hoții renunță și dau drumul la geantă, iar Gulseren și mai mulți trecători se apropie s-o ajute pe Cansu. În acest moment o sună Cihan și ea îi spune unde se află și ce a pățit. Gulseren așteaptă până când acesta apare și amândoi se bucură de revedere. Cansu cere voie mamei ei s-o pupe pe obraz. Cihan tresare și este uimit de ceea ce spune fiica lui, care o sărută pe mama ei adevărată și o îmbrățișează strâns.
Deși inițial Cansu vrea să-i ascundă lui Cihan ce face, el o verifică și află că fiică-sa și-a căutat mama, care este chelnerița de la cofetărie. Pe de altă parte, Gulseren, care și ea l-a plăcut pe Cihan, începe să caute pe internet, de pe laptopul fetei ei, informații despre el. Cansu începe s-o urmărească pe Gulseren, ca să-o vadă, dar femeia și dă seama ce se întâmplă și într-o zi, pe când plecase să livreze un tort la o adresă, îi apare în față fetei întrebând-o de ce se ține după ea zi de zi. Cansu se vede nevoită să-i spună adevărul, și apoi, la un ceai, îi povestește cum s-a făcut schimbul de copii, arătându-i și dosarul furat din arhivele spitalului. Ca să fie pe deplin crezută, Cansu îl sună pe Cihan și îl cheamă la terasa unde sunt ele două. Acesta vine și îi confirmă lui Gulseren cele spuse de fiica sa, bulversând-o pe femeie, care inițial nu era prea convinsă că este adevărat ce spune Cansu.
sfârșitul episodului 2 Kanal D
urmează: Furtună pe Bosfor, ep. 3
sursa foto: capturi video de pe youtube
Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.