miercuri, 30 septembrie 2015

Cum se foloseste cafeaua verde?





Cum se foloseste cafeaua verde?
De la o vreme încoace internetul este plin de articole pe această temă, dar de fapt, ce beneficii reale avem de la cafeaua crudă, sau verde, adică neprăjită și neprocesată industrial? În primul rând, din cauză că ea conține nealterat un acid numit clorogenic, care contribuie la reducerea grăsimilor din organism, cafeaua verde ajută la slăbire. Acest acid se pierde prin prăjire, așa că atunci când bem o cafea obișnuită, neagră, efectul de slăbire indus de acidul clorogenic, prezent într-o proporție foarte mică în cafeaua neagră, nu se mai produce. În al doilea rând cafeaua verde conține foarte multe substanțe antioxidante, ca orice legumă sau fruct aflat în stare crudă, protejând astfel celulele organismului împotriva cancerului.

Un destin la rascruce - episodul 37 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 37 rezumat
Pelin o întreabă pe Neriman ce caută acolo, iar Macit îl roagă pe Ozgur să o ia pe Pelin din acel loc. Ea precizează cu lacrimi în ochi că l-a salvat, apoi Macit și Neriman, împreună cu Fahriye pleacă. Ozgur sună la poliție și spune că l-au găsit pe Macit, care doar voia să se relaxeze departe de cei ai casei, și că-l pot elibera pe Șinasi. Macit o lasă acasă pre Fahriye și din nou o roagă să-i acopere cu o minciună în noaptea aceea. Apoi ei pleacă pe malul Bosforului. Cihan merge la secție unde află că Șinasi nu poate fi eliberat decât a doua zi. Pelin se duce la familia Arcaoglu și Inci este devastată când o vede singură, dar tânăra le spune că totul e în regulă, că l-a salvat pe Macit care acum este cu Neriman. Apoi menționează că a ipotecat firma ca să facă rost de bani. Kerim este uluit, dar nu-i reproșează nimic.

marți, 29 septembrie 2015

5 criterii de tinut seama la alegerea unui parchet





5 criterii de tinut seama la alegerea unui parchet
Am în casă şi parchet clasic, din lemn de stejar, şi un laminat, pe o porţiune a camerei mele. Parchetul laminat îl prefer, pentru că deşi are cca zece ani de când este pus, e la fel de frumos, de lucios şi are acelaşi colorit ca la început. Parchetul din lemn este mult mai vechi, dar trecerea timpului a lăsat urme mai adânci - se văd urmele mutării mobilei de colo-colo, paluxul s-a dus de mult şi lemnul are un aspect striat, neplăcut privirii, zonele de sub covoare sunt mai uniforme coloristic vorbind, iar cele expuse sunt mai închise la culoare şi mai uzate, chiar dacă nu se trece pe acolo. Dar şi parchetul laminat este bun doar dacă e de calitate bună, nu un sortiment ieftin care rezistă câţiva ani doar. Iar în ziua de azi parchetul laminat are cam toate calităţile unui parchet din lemn, este inclusiv anti-fonic, dar arată bine timp mai îndelungat.

Un destin la rascruce - episodul 36 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 36 rezumat
Macit este târât până la mașină și pus în portbagaj, apoi dus într-o hală dezafectată și legat. Prima care-și face probleme despre dispariția lui este Inci. Dar și ea crede la început, ca mulți dintre cunoscuți, că este pe undeva, cu Neriman. Când Pelin vede că telefonul lui Macit este tot închis, o sună pe Șaika și află că Macit nu este cu Neriman, așa cum credea ea. În scurt timp toată lumea își dă seama că s-a întâmplat ceva cu el. Inci se duce cu Ozgur acasă la Faiz și le spune lui și lui Gulter că înțelege că sunt tineri și poate și-au petrecut noaptea împreună dar ea ar vrea să știe doar unde este și că totul e în regulă cu fiul ei. Faiz se enervează și o pune la punct, informând-o că fata lui doarme acasă, cu el și mătușa, nu cu Macit, apoi o dă afară. Imediat ce iese, Inci o vede pe Neriman sosind și îi aruncă vreo două vorbe tăioase.

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 2





Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 2
Cansu auzind că nu este fiica Dilarei și a lui Cihan se pierde cu firea și imediat fuge din casă luând un taxi și ducându-se la ferma unde se află calul ei, Amber. Cihan bănuiește că acolo se va duce și o ajunge din urmă încercând s-o convingă că ea este fata lor, indiferent cine-i sunt părinții biologici, că ei au crescut-o și că nimic nu o poate despărți de familia lor. După ce o aduce acasă, Dilara hotărăște că nu mai trebuie discutat acest subiect de nici unul din membrii familiei, dar Cihan, Cansu și Ozan nu sunt de acord că asta rezolvă problema. Cansu o înfruntă, la masă, și îi spune că ea vrea să-și cunoască părinții cei adevărați, enervând-o pe Dilara care de tensionată ce este, sparge un pahar.

Keriman o ceartă pe Gulseren pentru că a folosit 3 ouă ca să facă o prăjitură, reproșându-i că nu aduce bani în casă și că nu are dreptul să ia de la ea. După ce Gulseren iese din casă, Keriman face fărâme toată prăjitura. În acest timp Hazal, care se dusese la o cafenea de lux cu o prietenă și constatând că nu au bani, plecaseră fără să plătească, vine cu acea colegă acasă și Keriman, cu multă nesimțire, le servește cu bucățile de prăjitură spunând că a scăpat-o pe jos și a adunat-o la loc. Gulseren s-a dus să se plângă la singura sa prietenă că ar vrea să divorțeze dar nu știe cum să dea de Ozkan. Femeia îi sugerează că poate Keriman știe de fratele său și comunică cu el, dar Gulseren nu crede că ar fi posibil așa ceva. După aceea îi spune lui Gulseren că știe de un job, la o cofetărie. Ea acceptă și merge să vadă despre ce este vorba. Se învoiește să lucreze acolo deși trebuie să stea până seara târziu.

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 2
Cansu se hotărăște să acționeze pe cont propriu, ajutată de Ozan și amândoi merg la spitalul unde s-a născut ea mințind pe cel de la arhivă că are de făcut un proiect pentru școală și are nevoie de numele și adresele copiilor născuți în aceeași zi cu ea. Gardianul n-o lasă să intre, dar Ozan îi distrage acestuia atenția și Cansu intră pe furiș în arhivă. Acolo găsește fișa lui Hazal Gulpinar și își dă seama unde s-a făcut greșeala. Bagă dosarul în geantă și tot cu ajutorul lui Ozan, iese din sala arhivelor fără să fie observată de paznici. Astfel, găsește numele și adresa părinților ei iar a doua zi, în loc să meargă la școală, se duce să o caute pe Gulseren. Cihan acționează și el, împreună cu avocatul Yildîrîm, dar ajunge pe urmele lui Cansu și află doar că dosarul respectiv a dispărut din arhivele spitalului.

Cansu ajunge la blocul unde locuiește Gulseren și află că stă la etajul 3, dar că acum este la serviciu. Merge la cofetărie și o vede pe când femeia tocmai ieșise afară uitându-se după Hazal care intrase și ea cu colegii ei acolo, dar de jenă că mama ei este chelneriță, plecase rapid acasă. Fiind un cartier mai pestriț, doi hoți pe motocicletă încearcă să-i fure lui Cansu geanta de pe umăr dar ea se ține de bretelele genții, chit că este târâită câteva zeci de metri pe asfalt. Hoții renunță și dau drumul la geantă, iar Gulseren și mai mulți trecători se apropie s-o ajute pe Cansu. În acest moment o sună Cihan și ea îi spune unde se află și ce a pățit. Gulseren așteaptă până când acesta apare și amândoi se bucură de revedere. Cansu cere voie mamei ei s-o pupe pe obraz. Cihan tresare și este uimit de ceea ce spune fiica lui, care o sărută pe mama ei adevărată și o îmbrățișează strâns.

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 2
Deși inițial Cansu vrea să-i ascundă lui Cihan ce face, el o verifică și află că fiică-sa și-a căutat mama, care este chelnerița de la cofetărie. Pe de altă parte, Gulseren, care și ea l-a plăcut pe Cihan, începe să caute pe internet, de pe laptopul fetei ei, informații despre el. Cansu începe s-o urmărească pe Gulseren, ca să-o vadă, dar femeia și dă seama ce se întâmplă și într-o zi, pe când plecase să livreze un tort la o adresă, îi apare în față fetei întrebând-o de ce se ține după ea zi de zi. Cansu se vede nevoită să-i spună adevărul, și apoi, la un ceai, îi povestește cum s-a făcut schimbul de copii, arătându-i și dosarul furat din arhivele spitalului. Ca să fie pe deplin crezută, Cansu îl sună pe Cihan și îl cheamă la terasa unde sunt ele două. Acesta vine și îi confirmă lui Gulseren cele spuse de fiica sa, bulversând-o pe femeie, care inițial nu era prea convinsă că este adevărat ce spune Cansu.

sfârșitul episodului 2 Kanal D



sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv








luni, 28 septembrie 2015

Card bancar cu pisica si valiza bleu





Card bancar cu pisica si valiza bleu

Banca Transilvania ne surprinde plăcut în fiecare sezon venind cu câte ceva inedit. Vi-l amintiţi pe zânul cu costum de gală şi fustiţă de balerină ţinând bagheta magică în mâna, nu-i aşa? Sau mai ţineţi minte campania de creditare DragoBT ori cu alte denumiri creative. Ca să nu mai spun de faptul că la Banca Transilvania comisioanele sunt mici sau inexistente pentru anumite produse. Tocmai ce am fost zilele trecute să-mi deschid un cont în euro - cumpărăturile online de pe net, bată-le vina :) - şi mi s-a spus că deschiderea contului e gratis.

duminică, 27 septembrie 2015

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 1





Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 1
Două femei însărcinate, care nu se cunosc una cu alta, sunt aproape să nască. Una dintre ele, Gulseren Gulpinar, care trăiește într-un cartier modest din Istanbul, în casa cumnatei sale, este lovită de o mașină pe când se întorcea de la cumpărături. Acest accident îi provoacă nașterea și este dusă de urgență la cel mai apropiat spital, direct în sala de nașteri. Dilara, soția lui Cihan Gurpinar, om de afaceri de succes, deținătorul mai multor restaurante și cafenele, este în mașină, intrată deja în travaliu. Șoferul spune că nu mai are timp să ajungă la spitalul privat unde trebuia să nască Dilara, din cauza traficului, și rulează către cel mai apropiat spital de stat, întâmplător același unde se află deja Gulseren pe masa de nașteri.

sâmbătă, 26 septembrie 2015

Furtuna pe Bosfor - prezentarea serialului





Furtuna pe Bosfor - prezentarea serialului
Titlul original - Paramparca (Sfâșiat în bucăți)
Scenariul - Yıldız Tunç
Regia - Cevdet Mercan
Nr. episoade - 55 / 2 sezoane
Producător - Endemol, Turcia

În românește va fi difuzat la Kanal D sub titlul Furtună pe Bosfor.

Acest serial turcesc este o poveste dramatică a două familii ale căror destine se împletesc dintr-o simplă coincidență și o greșeală din cauza unei singure litere... Două femei aparținând unor pături sociale foarte diferite, dar având un nume de familie extrem de asemănător, nasc două fete, în același timp, la același spital. Datorită confuziei create de diferența de doar o literă din numele lor, fetița femeii sărace primește brățara cu numele familiei bogate și invers. Astfel, timp de 15 ani fiecare crește, fără să știe, copilul celeilalte femei. La un moment dat, Cansu, fata săracă crescută de familia cu stare, este victima unui accident de mașină și astfel, la analize, părinții află că, de fapt, fata lor nu e a lor...

vineri, 25 septembrie 2015

Redecorarea unei camere - mobila





Redecorarea unei camere - mobila
Cum spuneam şi în articolul precedent, fac nişte modificări la mine în casă. Şi nu aşa, ceva de suprafaţă, ci mai de profunzime. Draperiile, ca şi materialul de tapiserie al canapelei din sufragerie, le-am ales deja, o să mă apuc de treabă peste câteva zile, dar mai am o mobilă de hol care nu-mi mai place deloc, e şi uzată de atâta purtat, părerea mea este că nu merită să cheltuiesc bani recondiţionând-o, ci mai bine îmi cumpăr o mobilă nouă. Dar care sunt cele mai importante criterii când cumperi o canapea? Canapeaua este o piesă de rezistenţă, este poate una dintre cele mai importante piese de mobilier dintr-o cameră şi poate fi pusă atât într-un dormitor cât şi într-un living cât și într-un hol spaţios.

joi, 24 septembrie 2015

Prizoniera dragostei, episodul 17 rezumat





Prizoniera dragostei, episodul 17 rezumat
Yigit și Nur le povestesc mătușii Hafize cum s-au căsătorit și de ce încă se mai ascund. După aceea intră în anexă Elmas care îi vede pe cei doi soți sărutând mâna lui Hafize, care a crescut-o pe Nur și este ca și mama ei. Iclal încă se află la ușa de după care Aytul și Fîrat discută despre dragostea lui pentru Iclal și aluziv, despre soția lui Yigit. Iclal ar mai sta să asculte conversația, dar apare Nazan care vorbește tare și cei doi din încăpere o aud, astfel că ei doi tac și Aytul deschide ușa.

miercuri, 23 septembrie 2015

Un destin la rascruce - episodul 35 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 35 rezumat
Faizal se înfurie și mai tare și începe să-i spună lui Faiz că el a omorât-o, încet, pe Naazan cu ura lui pentru familia propriei soții. Ea vorbește până când Faiz țipă să iasă din casă. După aceea Șinasi ar vrea să se reia ceremonia logodnei dar Zehra îi spune că deja Neriman are pe mână inelul lui Macit și că nimeni și nimic nu i-l va putea scoate de azi înainte. Cearta lor continuă și acasă, iar Șinasi îi spune Zehrăi că iubirea lui pentru Neriman nu se va termina niciodată.

marți, 22 septembrie 2015

Un destin la rascruce - episodul 34 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 34 rezumat
Macit se hotărăște să le spună părinților lui că nu se mai însoară cu Pelin și se desparte de ea. Kerim îl amenință, iar el le spune la amândoi că nu se poate căsători cu o persoană pe care n-o iubește, că e îndrăgostit nebunește de Neriman și că pentru ea acceptă orice pedeapsă o să-i dea ei doi, inclusiv sărăcia, deși le amintește că a făcut tot ce i-a stat în putință să salveze onoarea familiei - de care Kerim îl acuză că o pătează acum. Apoi pleacă să se întâlnească cu Pelin, care primește vestea nevenindu-i să creadă la început. El îi pune inelul de logodnă în palmă, ea joacă teatru că nu va putea îndura, dar lui nu-i mai pasă. Noaptea, Pelin într-o adâncă depresie, aici râde, aici plânge, după care ia un tub de pastile.

Yaman episodul 48 rezumat





Yaman episodul 48 rezumat
În învălmășeala generală Cenghiz pleacă la mașină iar Orkun începe să strige la Yaman că fratele lui i-a furat ceasul. Yaman se enervează apoi îl cheamă pe Kenan care se lasă controlat, știindu-se nevinovat. Orkun își îndreaptă apoi atenția către Hale și o acuză de furt, crezând că a făcut-o din gelozie. Licitația începe. Primul obiect este cumpărat de Nadir care apoi pleacă rapid din sală. Cenghiz îl informează că Sedef a primit un telefon și a plecat grăbită. Într-adevăr, Sedef a primit niște vești importante despre legătura dintre el și Sude și vrea să-l contacteze pe Selim, care încă este devastat de aflarea veștii că Ender era însărcinată când a murit și nu vrea să vorbească cu nimeni, plecând de la birou. În timp ce Mert și Eylul conduc licitația, Yaman și restul grupului de tineri se uită pe înregistrările camerelor de supraveghere și li se pare dubios un individ care se tot uită spre una dintre camere. Este Murat, fostul prieten al lui Elif, care o și sună în acel moment să-i spună că o iubește și că se va arunca de pe o clădire învecinată, din iubire pentru ea.

luni, 21 septembrie 2015

Redecorarea unei camere - draperiile





Redecorarea unei camere - draperiile
De vreo câteva săptămâni mă tot gândesc, calculez şi caut fel de fel de soluţii pentru că vreau să-mi redecorez casa. Deocamdată am de gând să schimb faţa sufrageriei şi a holului, apoi a camerei mele şi a bucătăriei. Mai este un dormitor, dar de acela mă voi ocupa mai la urmă. Prima cameră de schimbat este o sufragerie spaţioasă şi însorită. La început am vrut să schimb mobila de tot, apoi mi-am reconsiderat atitudinea faţă de mobila mea vintage, având un uşor accent de stil baroc, deşi este masivă şi destul de voluminoasă. La urma urmei, contează şi modul în care este distribuită în spaţiu pentru ca efectul să fie acela de cameră aerisită, nu de îmbâcseală şi înghesuială, să n-ai aproape pe unde merge printre piesele de mobilier. În câteva zile de frământat idei pe această temă am constatat că aproape totul trebuie modificat, recondiţionat şi înlocuit, de la covor până la tapiseria canapelei, de la lustră până la decoruri.

Un destin la rascruce - episodul 33 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 33 rezumat
Faiz o muștruluiește pe Neriman spunând că l-a făcut de rușine și că de-acum nici nu se mai uită la ea. Pe Macit îl întreabă dacă asta a înțeles el din discuția purtată împreună. Faiz pleacă, Neriman la fel, Ruya se duce la școală și anunță că sărbătorita nu mai vine așa că îi pare rău dar toată lumea poate să plece. Șinasi insistă să meargă cu Macit pe faleză să stea de vorbă și îi spune că el a dezamăgit-o pe Neriman, că ea nu-l mai vrea pentru că s-a jucat cu sentimentele ei și că el, Șinasi, se va căsători cu ea, pentru că odată ce el este logodit cu alta a pierdut-o pe Neriman. Macit îl privește așa, ca și cum nici nu l-ar lua în serios, se urcă în mașină și pleacă sub privirile intrigate ale lui Șinasi care aștepta un răspuns.

duminică, 20 septembrie 2015

Un destin la rascruce - episodul 32 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 32 rezumat
Ruya îl abordează pe Macit în legătură cu subiectul Neriman spunându-i că ei doi au același scop, ca Șinasi și Neriman să nu fie împreună, pentru că ea îl distrage de la muncă și ceea ce a fost între ei cândva, s-ar putea repeta. Macit nu crede așa ceva. iar Ruya, ca să-l convingă, îi dă un CD cu ultimul cântec al lui, intitulat Incomplet, și îl roagă să-l asculte, pentru că va înțelege că Șinasi este dispus să revină la vechea iubire, iar Neriman e într-o stare psihică în care va accepta primele brațe care o vor primi.

sâmbătă, 19 septembrie 2015

Un destin la rascruce - episodul 31 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 31 rezumat
Macit este oprit de Neriman care se disculpă spunând că ea nu a dorit ca el să vină și i-a mai spus asta în câteva rânduri. Faiz îl invită în casă, și îi spune lui Neriman să aștepte afară. Macit îi spune că în primul rând o iubește cu adevărat pe fiica lui, dar din cauza unor probleme financiare ale firmei, a fost nevoit să se logodească cu Pelin, ca să-și salveze tatăl, familia. Faiz îi vorbește și el și îi spune, printre altele, că Neriman o să-l uite pentru că a rănit-o prea mult cu problemele lui de acasă.

vineri, 18 septembrie 2015

Un destin la rascruce - episodul 30 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 30 rezumat
Faiz deocamdată nu-i dezvăluie lui Gulter numele celui ales de el, dar Gulter nu la asta se gândește, ci la faptul că dacă Neriman nu-l vrea, va fi toată viața nefericită. Faiz pleacă la școală să vorbească cu Șinasi. La firmă, Selim o cheamă pe Șaika s-o roage să aleagă un cadou special pentru Faizal dar chiar atunci ea intră în birou, supărată că Selim a permis ca Inci să lucreze acolo, ea bănuind că familia Arcaoglu pun la cale ceva. Pe Kerim îl caută un anume Erdinc iar el o roagă pe secretară ca dacă acest om mai sună, să nu-i facă legătura.

joi, 17 septembrie 2015

Un destin la rascruce - episodul 29 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 29 rezumat
Neriman recunoaște că îl iubește cu o dragoste uriașă dar vrea să scape de acest sentiment, pentru că s-a săturat de insulte și pentru că el este logodit cu Pelin. Macit îi spune că va face tot ce-i stă în putere să aibă un viitor împreună și logodna lui să fie temporară. După aceea Neriman revine lângă Fahriye și o roagă să nu mai facă așa ceva pentru că ea vrea să-l uite pe Macit.

Cațele din cartier încep să bârfească despre Șaika și de faptul că locuiește cu un bărbat în casă. Cemal o scoate la capăt și o ajută pe Gulter, care era încolțită de veșnicele vecine cu limba ascuțită, spunându-le că Cihan doarme la magazin. Gulter știe că au dreptate și îi cere lui Neriman să vorbească cu Șaika despre chestiunea asta, s-o convingă să revină acasă, dar până la urmă se duce ea personal să discute cu fata ei.

miercuri, 16 septembrie 2015

Un destin la rascruce - episodul 28 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 28 rezumat
Faiz înțelege că Neriman știa că iubitul ei este partenerul lui Selim, pe care el îl urăște. Faiz vrea să plece dar Macit insistă să discute în particular. Văzând aceasta, Pelin îl întreabă pe unchiul ei dacă știe că recent ea și Macit s-au logodit? Faiz rămâne perplex apoi intervine Selim care aproape îl dă afară de acolo, spunându-i că nu mai are ce să caute pe ușa firmei vreodată.

marți, 15 septembrie 2015

Un destin la rascruce - episodul 27 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 27 rezumat
Acasă la Inci și Kerim, lumea începe să plece pentru că deja este târziu. Faizal o jignește pe Inci spunându-i că își bat joc de toată lumea, dar Macit nu a răspuns la nici un apel, nici ei nu știu ce-i cu el și unde se află. Faiz și familia lui pleacă și ei acasă, Neriman încercând să ascundă urmele dezastrului din sufletul ei. Pelin crede că Macit nu va veni, astfel că ea consideră logodna anulată. Îi adună pe toți musafirii rămași în jurul ei să-i anunțe că logodna se anulează, dar apare Macit, trist. Neriman plânge în camera ei și își amintește despre colierul cu cele două lumi. Îl desface și îl ia de la gât. După aceea intră Șaika și cele două verișoare stau de vorbă, Șaika fiind un pic dură, ca s-o readucă pe Neriman cu picioarele pe pământ. Macit și Pelin fac schimb de inele, dar el e foarte absent la tot ceea ce se întâmplă, uneori privind în sus ca și cum ar implora cerul să-i deschidă o altă cale.

luni, 14 septembrie 2015

Un destin la rascruce - episodul 26 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 26 rezumat
Macit îi spune lui Inci că acceptă căsătoria cu Pelin, dar să nu-și facă nimeni iluzii, va fi o căsătorie doar pe hârtie, și va dura doar până lucrurile intră în normal. Faizal o anunță pe Pelin despre schimbarea lui Macit, iar ea se bucură că-și poate pune în aplicare planurile de răzbunare. Macit reușește s-o vadă pe Neriman tot cu ajutorul lui Fahriye, vrea să-i spună despre căsătoria cu Pelin dar ea este atât de fericită și vorbește despre viitorul lor împreună încât el nu poate să-i spună deocamdată nimic.

Yaman episodul 47 rezumat





Yaman episodul 47 rezumat
Mira este la spital cu Orkun, dar Yaman ascultă conversația lor de după un perete. Orkun îi vorbește despre tratament, iar Mira nu se gândește decât la Yaman și la cearta pe care au avut-o de curând. Apoi spune că dacă el ar ști despre rezultatul de la analize, ar fi cu ea de milă, din cauza stării ei de sănătate și nu pentru că ar mai avea sentimente, așa că nu vrea ca el să știe că a fost la spital, și nu vrea că nimeni să mai știe despre acest nou consult. Pe drum, Orkun își recunoaște o parte din vină, îi spune Mirei că atunci când Yaman era online și l-a întrebat ce caută în camera ei, el a râs ca să-l enerveze, dar omite să-i spună că s-a dezbrăcat rapid după care a pornit camera video, îmbrăcându-se la loc în fața lui Yaman, ca să creadă că între el (Orkun) și Mira s-au petrecut intimități. Mira, pe de altă parte, nu este de acord cu varianta lui Orkun și crede că Yaman s-a supărat pe ea că n-a venit la cununia lui Mert și Eylul.

duminică, 13 septembrie 2015

Un destin la rascruce - episodul 25 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 25 rezumat
Macit este la spital cu Inci, Ozgun și Pelin. Deocamdată nu se cunoaște starea lui Kerim dar va suferi o intervenție chirurgicală. Neriman stă de vorbă cu Faiz și îi spune adevărul, dar și că a fost cerută în căsătorie. Faiz înțelege că fiica lui se întâlnea de mai multă vreme cu acest Macit (Neriman nu-i spune care este numele de familie). Cu toate acestea o pedepsește și n-o mai lasă la atelier, apoi, auzind-o că vorbește cu el, îi ia și telefonul spunându-i că dacă este cazul va vorbi doar în prezența lui.

sâmbătă, 12 septembrie 2015

Un destin la rascruce - episodul 24 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 24 rezumat
Neriman o invită pe Duygu sus, în camera ei. În pachet este un album cu poze pe care ea nu le mai văzuse până atunci, cu mama ei, cu bunicii, cu ea când era mică. Macit visează că se duce s-o aștepte pe Neriman la atelier, ea iese fericită, el zâmbește, apoi ea trece pe lângă el și se duce în brațele lui Șinasi. Macit se trezește transpirat ... În sufragerie Inci și Kerim discută în contradictoriu, ea trecând de partea fiului ei spunând că s-a săturat de eșecurile lui Kerim puse în spinarea lui Macit. Pelin vine pe la ei, așa dimineață, spunând că n-a mai avut răbdare să aștepte ca Macit să ajungă la birou, și îi pune pe masă mapa cu pozele de la shootingul din ziua precedentă.

vineri, 11 septembrie 2015

Prizoniera dragostei, episodul 14 rezumat





Prizoniera dragostei, episodul 14 rezumat
Iclal vrea să afle cât mai multe amănunte despre sarcina lui Nur în ideea de a o ajuta, dar Nur, firesc, nici nu vrea să discute despre așa ceva. Iclal insistă, o întreabă cine este tatăl și dacă el e însurat, apoi îi spune că ea crede că este vorba despre bărbatul din jurnal. Nur tot repetă că nu vrea să vorbească despre asta. Iclal îi mai spune că vrea s-o ajute să avorteze. Bineînțeles că Nur refuză. Aytul, care o căuta pe fata ei, deschide ușa și aude o parte a dialogului lor, dar o închide la loc și după aceea îi reproșează lui Nur că are ea ceva în minte din moment ce i-a spus lui Iclal despre sarcină, apoi o jignește (insinuând că Nur s-a culcat cu altul decât cu soțul ei) spunându-i că fiica ei va afla cine-i tatăl copilului și după aceea îi va spune lui Yigit.

Un destin la rascruce - episodul 23 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 23 rezumat
Neriman rămâne cu el câteva minute afară, apoi stabilesc ca a doua zi să meargă la atelier împreună. Dimineața, Ruya vine cu un contract la semnat la Șinasi și pleacă să ia micul dejun amândoi, Faizal trimite o cutie cu diverse acte lui Selim prin Duygu, iar Cihan o însoțește pe Șaika o bucată de drum, ca s-o apere de Nihat. La birou, Șaika primește un nou pachet de la Nihat, o mască de clown cu lacrimi de sânge proaspăt pe ea, împachetată în hârtie neagră.

Un destin la rascruce - episodul 22 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 22 rezumat
Cihan îl pune pe Nihat să-i ceară scuze Șaikăi apoi îi spune că ei nu vor accepta aceste scuze și îl alungă de acolo. Șaika, impresionată, îl îmbrățișează pe Cihan. La micul dejun Inci și Kerim vorbesc despre noile schimbări de direcție în familia lui Pelin iar ea se întreabă cam câte știu ei despre posibilul lor faliment sau despre faptul că s-a discutat despre dezmoștenirea lui Macit. Când fiul lor apare la masă discuția alunecă și la faptul că el habar nu are ce se petrece la firmă, că șefa este Pelin, apoi Kerim pomenește despre o mare dragoste pierdută de Inci și pleacă din sufragerie. Inci simte nevoia să-i povestească lui Macit despre asta, dar el nici nu vrea să audă. Apoi o sună pe Neriman care rămăsese la cofetăria Cemal cu prietenii, iar când ea îi răspunde, Șinasi îi aducea un pahar de ceai spunând că nu este prea tare. Macit o ia la întrebări cu privire la prezența ei lângă Șinasi, dar Neriman spune că amândoi ar trebui să vorbească mai târziu când se vor mai calma.

joi, 10 septembrie 2015

Cu ce se asorteaza culorile pastel?





Cu ce se asorteaza culorile pastel?
Este întrebarea pe care mi-o tot pun de vreo două săptămâni. Prietena mea, Andreea, este însărcinată şi mi-am zis eu că probabil va fi mai întâi o nuntă în familia ei. Nu c-ar fi musai actul acela, dar zic eu că e mai bine ca un copil să aibă şi mamă şi tată, să nu fie crescut de un singur părinte, dacă este posibil să aibă o familie întreagă. Aşa că m-am apucat de combinat piese de îmbrăcăminte pentru o toaletă de ocazie. Mai nou, am început să fiu foarte atentă la combinaţiile coloristice şi să port nuanţe pastel şi culori sofisticate, lucru pe care nu-l făceam înainte. Nu ştiu ce m-o fi apucat, dar îmi place rezultatul :)

miercuri, 9 septembrie 2015

Prizoniera dragostei, episodul 13 rezumat





Prizoniera dragostei, episodul 13 rezumat
Aytul este foarte bulversată de vestea că Nur e însărcinată. Aproape că nu-i vine să creadă și ar vrea să i se spună că totul a fost o greșeală și că de fapt, Nur nu are nici o sarcină. Nervoasă, iese afară din cabinetul în care doctorița îi arată lui Nur ceea ce se vede la echograf. La firmă, funcționarii, dar mai ales doamnele, au găsit un nou subiect de bârfă, pentru că toată lumea acum vede filmulețul în care șeful lor, Yigit, rupe afișele reclamei la șampon cu Nur.

Un destin la rascruce - episodul 21 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 21 rezumat
Fahryie insistă ca Șaika să-i spună cine erau cei care o urmăreau și care i-au înjunghiat fratele, dar ea nu se pierde cu firea. Cei cinci care s-au întâlnit la intersecție se duc fiecare în drumul său, dar Macit îi spune lui Cihan că dacă mai vine pe la firmă să treacă pe la el că are să stea de vorbă amândoi. Șinasi se arată iritat de chestia asta, dar Cihan îl liniștește că el fusese la Șaika, și de aceea s-au văzut pe holuri.

marți, 8 septembrie 2015

Un destin la rascruce - episodul 20 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 20 rezumat
Neriman este distrusă pentru că are impresia că totul s-a terminat. Pe când Gulter și Fahriye sunt preocupate să știe de unde are Șinasi atâția bani, Neriman pleacă hotărâtă la firmă pentru că Macit îi dă mereu ton de ocupat. Acolo el îi spune că nu trebuie să-i dea socoteală pentru trecutul lui, care-i aparține, că viitorul este al lor. Apoi îi dă o lecție demonstrându-i că este greu să poți cu adevărat să iubești și să ai încredere în cineva. O ține de mâini apoi i le lasă brusc jos, privind-o foarte grav. Pelin deschide ușa, iar Macit spune că oricum Neriman pleca. Ea iese din birou devastată de durere, Macit se întoarce cu spatele și mustăcește în timp ce Pelin închide ușa lăsând-o pe Neriman pe dinafară. După ce termină treburile la firmă, Macit o incită pe maică-sa la o discuție, apoi o rănește spunându-i că-i înțelege atitudinea din moment ce ea nu a fost niciodată îndrăgostită.

luni, 7 septembrie 2015

Un destin la rascruce - episodul 19 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 19 rezumat
Pelin îi propune lui Șinasi să se alieze și fiecare să-și ia ceea ce iubește înapoi. Șinasi ezită dar nu uită să-i spună lui Pelin să nu cumva să-i facă vreun rău lui Neriman, iar Pelin răspunde că tocmai pentru că nu-i pasă de ea, nu va avea nici un fel de milă. La cofetărie, Cihan trebăluiește iar șeful lui, Cemal, și Gulter îi spun să stea acasă în concediu medical o săptămână. El nu are încotro și se duce acasă apoi o sună pe Șaika, dar ea nu are chef de el. Onur îi pune în vedere Șaikăi să aibă grijă ce face că lui nu-i place de ea. Atunci Șaika se duce la Selim și îi spune că ea este verișoară cu Neriman și că stă în aceeași casă cu ea, apoi îl minte că Neriman n-a acceptat moștenirea numai din cauza lui taică-său. Cihan, care dacă tot e în concediu n-are ce face pe acasă, se duce la firmă și se întâlnește cu Macit căruia îi mulțumește pentru că i-a salvat viața.

Un destin la rascruce - episodul 18 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 18 rezumat
Cihan, Șaika și Șinasi intră în casă iar Neriman îl întreabă pe Macit ce caută acolo. El se supără și ea îi închide ușa în nas. Pe drum către cartierul Harbiye îi este ciudă că iubita lui e în casa lui Șinasi. Pelin îl sună și el îi răspunde nervos dar ea îl roagă să o ajute cumva, cu o vorbă bună, pt că ele l-au părăsit pe Selim. Se întâlnesc pe malul Bosforului și Pelin joacă o carte mare, a victimei, a celei rămase fără nimeni alături. Lui Macit i se înmoaie inima și o îmbrățișează. Ajuns acasă, îi dă o anumită dreptate lui Inci și îi spune că pentru toate câte le dorește, este încă devreme.

duminică, 6 septembrie 2015

Yaman episodul 46 rezumat





Yaman episodul 46 rezumat
Mert și Eylul nu s-au putut căsători din cauza Mirei care n-a venit să le fie al doilea martor. Selim râde când aude despre asta de la Gamze. Yaman e cu motocicleta și se grăbește, dar la o curbă, carosabilul fiind umed, scapă controlul și se izbește de o mașină. El nu pățește mare lucru dar motorul lui e praf. După ce duce motorul la atelier, se ceartă cu Kenan pe tema felului în care se poartă cei bogați cu ei.

sâmbătă, 5 septembrie 2015

Un destin la rascruce - episodul 17 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 17 rezumat
Selim cere permisiunea să discute cu Neriman și ei doi merg într-o cameră, dar restul familiei ascultă de pe hol tot ce discută. Selim îi spune că la un moment dat tatăl lui și al mamei ei, Nazan, a lăsat un testament în care împărțea averea jumătate și jumătate, copiilor lui, dar după aceea a anulat acel act și i-a lăsat totul lui. El acum vine să repare cât se poate această greșeală. Neriman se supără și îi spune că vrea totul înapoi, inclusiv durerea și lacrimile mamei ei, apoi zice că n-o să uite niciodată că el a venit să cumpere trecutul. Selim pleacă rănit de aceste vorbe dar nu va renunța la ideea de a-i da înapoi averea cuvenită lui Neriman, gest pe care el îl face pentru sora lui moartă, în primul rând.

vineri, 4 septembrie 2015

Un destin la rascruce - episodul 15 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 15 rezumat
Șinasi refuză colaborarea cu Pelin, apoi Neriman are ocazia s-o umilească pe verișoara ei, așa cum a făcut și ea alte dăți. Neriman îi spune că Macit nici nu are ce vedea la ea decât simplitate și prost gust în atitudine. Odată plecați din firmă, cei doi foști prieteni se ceartă încă odată. Pentru prima dată Neriman începe să gândească altfel, să-și dorească să scape de a fi inferioară. Și vrea să facă asta prin a schimba regulile din viața ei. Pelin, rănită în amorul propriu, vorbește cu Duygu despre cum e văzută ea de cei din afară.

Prizoniera dragostei, episodul 12 rezumat





Prizoniera dragostei, episodul 12 rezumat
Yigit se enervează și rupe afișul în timp ce câțiva trecători se distrează și îl înregistrează pe telefoanele mobile. Acasă, Nur încearcă s-o ajute pe Iclal care din nou rememorează dialogul cu soțul ei înainte de accident, în care el îi cere divorțul iar ea spune că fără el nu există viață și pune mâna pe volan, destabilizând mașina. Afară la intrare, Nazan se preface că are ceva de căutat în agenda telefonului, dar pozează, de fapt, broșa lui Elmas. După ce Nur pleacă, Aytul încearcă s-o stăpânească pe fiica ei care face o adevărată criză, și chiar o și pălmuiește pentru asta, dar încă îi ascunde adevărul în privința accidentului și a problemelor pe care le avea în căsnicie.

joi, 3 septembrie 2015

Un destin la rascruce - episodul 14 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 14 rezumat
Neriman nu are încredere în Macit și încă nu este convinsă că deși aparțin unor două lumi foarte diferite, ei doi pot avea un viitor comun. Când vine Inci, îi pune în vedere să nu-i deranjeze elevii, apoi Macit pleacă, iar maică-sa îl sună să-i spună să nu mai vină pe la atelier pentru Neriman. Înainte de asta, Neriman cere voie să refacă desenul, și atunci ea observă că Macit i-a lăsat pe spatele foii de desen un mesaj cu ora și locul de întâlnire, la un restaurant celebru din Istanbul.

miercuri, 2 septembrie 2015

Un destin la rascruce - episodul 16 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 16 rezumat
În stradă se află Neriman, Pelin, Șinasi, Macit și Cihan. Pelin o rănește pe Neriman spunându-i că după ce Macit o va părăsi, nimeni n-o va mai dori și va fi singură, iar Macit și Șinasi sunt gata-gata să se ia la bătaie, deși Neriman intervine între ei doi. Cea care pune capăt acestei adunări ciudate este Șaika. Ea vine repede să anunțe că Faiz se îndreaptă spre ei. Atunci Neriman îl roagă din suflet pe Macit să plece. Atât el cât și Pelin se urcă în mașini și dispar în noapte.

Prizoniera dragostei, episodul 11 rezumat





Prizoniera dragostei, episodul 11 rezumat
Faptul că Nur a salvat-o de la moarte pe Iclal va schimba părerea și atitudinea acesteia despre soția lui Yigit. Nur nu a fost rănită grav, dar a avut un picior și o mână fracturate. După ce revine de la spital, Nur începe să-i urmărească pe Yigit și pe Iclal și plânge văzând că ei se comportă aproape ca o familie normală. Elmas o surprinde odată în fața ușii întredeschise a camerei lui Mert, unde se află și părinții lui. Însă Yigit este mult mai atent cu soția sa acum, și riscă, petrecându-și mult timp cu ea.

Un destin la rascruce - episodul 13 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 13 rezumat
Neriman observă prea târziu că Macit era cu adevărat într-o ședință. Partenerii de afaceri se ridică de la masă și spun că anulează contractul. După ce aceștia ies, Macit închide ușa și o ceartă pe Neriman pentru gestul făcut. Ea vrea să spună că el i-a dat mesaj pe telefon dar Pelin intervine și n-o lasă să-și termine fraza. Macit, de furie, nu este atent la acest amănunt și enervat de faptul că au pierdut o afacere de milioane de dolari îi spune lui Neriman să nu mai vină niciodată pe la firmă că n-o să mai fie primită înăuntru.