Neriman își cere scuze de la Macit pentru felul în care s-a comportat pe barcă. După câteva replici și o strângere de mână, una dintre secretare vine la el și îl întreabă dacă există vreo cerință specială pentru noul post de secretară a lui Onur, care este directorul financiar al firmei. Șaika este foarte atentă la acest amănunt, și mai târziu își va depune CV-ul trecând la recomandări numele lui Macit. Pelin din nou trece peste voința lui Macit și a lui Onur și îi spune unei prietene că vor merge cu toții la petrecerea dată de aceasta.
Duygu, auzind că vine Onur, este dispusă să meargă și ea la petrecere. În acest timp Șinasi semnează un contract cu tatăl lui Ozlem iar ea îi spune că va cânta muzică pop și astfel vor face bani. Șinasi se opune și se supără că n-a fost respectată înțelegerea inițială, când înțelesese că va cânta muzică tradițională turcească. După ce se desparte de Ozlem, se întâlnește cu Neriman și amândoi sunt de acord că s-au maturizat și că este mai bine că fiecare va merge pe drumul său, de acum înainte. Însă Nici Neriman și nici Șinasi nu ar vrea să renunțe unul la celălalt. De ciudă, el se duce în spatele casei și dă cu pumnii în zid, zdrelindu-și pielea.
urmează: Un destin la răscruce episodul 8
Cihan rămâne foarte dezorientat când îl aude pe prietenul său că va cânta muzică pop. Nu-l credea în stare să se schimbe pentru bani, credea că Șinasi e un om puternic care rezistă tentației materialismului, dar crede și că este îndrăgostit de Ozlem și de aceea a acceptat parteneriatul cu tatăl ei. După asta, pentru că Șinasi dăduse cu pumnii într-un zid și avea degetele bandajate, profesorul de la Universitate îl scoate dintr-un spectacol unde ar fi trebuit să cânte solo pentru că nu crede că se va vindeca în câteva zile, până la spectacol.
Aslî are parte de zile foarte grele. Venind de la băcănie se întâlnește cu un fost coleg de școală, Arda, care o întreabă ce mai face iar ea îi spune că s-a căsătorit. Emre o vede și o bagă în casă cu forța, apoi o bate, reproșându-i că s-a culcat și cu acest așa-zis coleg. Aslî este încuiată în dormitor apoi Emre trage draperiile, îi ia acumulatorul de la mobil și o încuie în cameră. Arda, merge acasă la Zehra și îi spune că Aslî este bătută de soțul ei. Șaika are o discuție cu Gulter în care îi spune tot ce o doare pe suflet, că a părăsit-o atâta vreme, că a trăit pe străzi și că a cunoscut prea devreme lumea, cu răutățile și perversitățile ei.
Înainte de petrecere, Duygu este martoră întâmplător la o conversație dintre Pelin și mama lor pe tema interesului lui Onur pentru ea. Pelin spune că în nici un caz Onur n-ar fi interesat de o fată ca Duygu care nici măcar nu știe să sărute. Atunci, Duygu pleacă în cameră plângând și îi spune sorei sale că e obosită și nu mai merge la petrecere, dar menajera Hacer o face să se răzgândească și o ajută să se machieze apoi îi aduce o rochie de-a lui Pelin. Onur este foarte încântat de apariția lui Duygu, iar în timp ce ei doi dansează, Pelin și Macit se ciondănesc pt că el nu vrea să danseze, iar Pelin îi amintește că i-a plăcut când era cu Neriman. În scurt timp, din cauza geloziei lui Pelin cei patru pleacă. Macit și Pelin cu o mașină, iar Duygu și Onur merg la el acasă la o cafea.
La firmă, Pelin cere rapoartele financiare pentru anii trecuți, iar subalternii bârfesc că le va fi greu cu astfel de șefi. Kerim află că se vor face verificări și este îngrijorat, pentru că el folosește banii firmei în interes propriu și n-ar vrea să se descopere asta. După aceea vorbește cu soția lui, Inci și îi spune că Macit trebuie neapărat să se căsătorească cu Pelin pentru că Selim, tatăl ei, nu va transfera acțiunile noii companii decât după căsătorie. Pe de altă parte, Selim și Faizal, adică rudele bogate ale lui Neriman, își fac probleme dacă nu cumva, într-o zi, ea va cere partea ei de avere cuvenită de pe urma decesului mamei ei.
A doua zi, Macit, care primise CV-ul Șaikăi pentru postul de secretară și era nedumerit că l-a trecut pe el ca persoană care o recomandă. Văzând numele Șaikăi, își amintește de Neriman și o sună însă ea tocmai stătea de vorbă cu Șinasi în fața casei și acum nu știa ce să-i mai spună lui Macit, după ce acesta se recomandase ...
sursa foto: capturi video de pe youtube
Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.