Visul unei dimineti de vara

Era trei și jumătate dimineața. Laura intră încet pe ușă, puse valiza securizată cu benzi de plastic pe pardoseala din hol, aprinse lumina apoi se descălță și se îndreptă, desculță, către dormitor, cu bagajul mic în mână. Scoase din geantă laptopul de voiaj, îl aruncă pe fotoliu, apoi se dezbrăcă, adună hainele de pe jos care aterizară direct în cuva mașinii de spălat și intră la duș. Un musafir care ar fi intrat atunci în camera ei ar fi auzit acest dialog:
- Bine-ai revenit acasă, tinere!, spuse laptopul mare, de pe biroul din lemn de nuc, care rula un screensaver.
- Bine te-am regăsit, doi-trei-zero, răspunse notebookul de voiaj.
- Ce-ai văzut în concediu, ăă? întrebă doi-trei-zero cu vocea ușor plictisită de o conversație pe care o susținea din pură politețe.

- Ei, nu mare lucru, să nu-ți pară rău că nu te-a luat pe tine, era taaaare cald, și din cauza soarelui mă lăsa în camera de hotel, răspunse E-unu-unu atent să nu-l supere pe senior.
Doi-trei-zero oftă prelung din ventilator fără să mai întrebe nimic, dar E-unu-unu avea chef de discuție.
- Știi, începu el puțin încurcat. Cât a stat la hotel într-una din zilele de odihnă a tot căutat unul ca tine... nu voiam să-ți spun, dar cred că e bine să fii pregătit sufletește. Cred că vrea să renunțe la tine. În fine... poate mă înșel...
Doi-trei-zero deveni brusc atent și își aprinse ecranul monitorului lăsând să se vadă desktopul plin de iconițe.
- Sfinte Microsoft și maica Windows-ului, cum să renunțe la mine?? Tu procesezi ce spui acolo, piticanie? Ce tupeu, auzi! Tineretul ăsta, nici unitate dvd n-are!
- N-am vrut să te supăr... doar voiam să știi, zic și eu... nah!..., încercă E-unu-unu să se disculpe. Ce-i drept, nu-l înghițea pe doi-trei-zero că prea se credea ultraperformant și el era vechi de câteva generații și nici memorie prea bună n-avea, vreo sută de giga acolo, de nu mai încăpeau fișierele video și pozele din concedii pe el.

Laura ieși de la duș, reveni în dormitor și-și puse o pijama subțire apoi deschise ambele laptopuri, transferând pozele făcute în vacanță de pe cel mic pe laptopul de birou. E-unu-unu tăcea mâlc. Doi-trei-zero se găsi se comenteze din nou.
- ... și mai zicea că a stat în camera de hotel. Afurisenie de zece inci! Mic și-a naibii! Mincinos și prefăcut încă din faza de asamblare! Arde-ți-s-ar hdd-u' și nu ți s-ar mai deschide Firefoxu' în veci!
După ce transferă fișierele, Laura mută cablul de alimentare și mouse-ul de la laptopul de pe birou la cel mic și, mutându-se cu notebookul pe pat, intră pe internet. Doi-trei-zero se sperie și intră pe economie de energie.
- Aoleu, ce face? Zi-mi și mie ce face acolo, pe unde intră?
- A intrat pe strada IT, doi-ule, spuse E-unu-unu simțindu-se superior seniorului din toate punctele de vedere.
- Ce vorbești? Chiar mă lasă??
- Te-am avertizat, dar n-ai vrut să mă crezi. Uite, are un semn de carte pe un Lenovo nou nouț. Și mai performant ca tine.

Doi-trei-zero amuți și ecranul i se stinse. E-unu-unu continuă bucuros că-l poate umple de ciudă pe senior.
- Are o rezoluție de trei două sute cu o mie opt sute și touchscreen.
Doi-trei-zero simți că i se apropie sfârșitul. E-unu-unu continuă:
- Frecvența procesorului e de 2600 de megaherți, iar memoria lui de 8 giga. Tu cât ai, doi-ule?
Seniorul oftă din greu din ventilator. Nici pe departe nu avea atâta memorie la procesor.
- Și bineînțeles că nu are nevoie de ventilator, ca și mine de altfel, completă E-unu-unu mândru. Și unde mai pui că e la promoție, are o reducere de 19% dacă-l cumpără acum. Și vine cu Windows 8 Pro, nu cu XP-ul ăla de când Bill Gates era flăcău.

Seniorul clocotea de nervi și ceva pocni sec în interiorul lui. Abia mai putu să întrebe:
- Și? L-a băgat în coș?
- Deocamdată se loghează pe contul de cumpărături, dar i-a dat share pe facebook, adăugă E-unu-unu.
- Pe facebook? Deja?? vocea lui doi-trei-zero era abia auzită.
- Deja, doi-ule. Acum l-a pus la favorite și se uită la alte oferte, tot pe strada IT. Ce ți-am zis eu, doi-ule? Acum dă-ți shut down cât mai ai baterie...!

Laptopul însă nu mai zicea nimic. Bateria se terminase și programul de închidere intrase automat în funcțiune. Laura îl puse pe E-unu-unu pe sleep, apoi se întinse în pat, obosită după noaptea albă petrecută în microbuzul care-i asigurase transferul de la aeroport până acasă, la vreo 350 de km distanță de capitală. Valiza plasticată putea s-o deschidă și mâine. Acum nu voia decât să doarmă, visând la noul ei Lenovo, pe care avea să-l primească la ușă peste câteva zile. Își puse două perne sub cap și adormi zâmbind, odată cu primii zori care-și revărsau lumina trandafirie prin fereastra larg deschisă.