Suat și Dogan sunt pe marginea unui lac, la adăpost de priviri indiscrete (cred ei), discutând despre cum să scape de Rîza și de Azer. Însă omul lui Azer este pe urmele lor la orice întâlnire și îi fotografiază. În acest timp Rîza îl forțează pe Azer, amenințând-ul cu pistolul, să-i spună că a vrut s-o omoare pe Dila, dar a făcut asta la îndemnul boieroaicei Melike. Pozele omului de încredere al lui Azer ajung pe mâna lui Canan, pentru că Azer vrea s-o determine pe Fatma să vadă ce fel de om este Dogan și să împiedice căsătoria lor.
Pe de altă parte Azer îl bagă pe Canip într-o groapă și se preface că-l acoperă cu pământ pănâ când acesta recunoaște că a lucrat pentru Sultan și că i-a stricat frânele mașinii Dilei pentru că așa i-a cerut ea. Azer se duce în cameră la Sultan și îi pune în vedere ca până a doua zi să părăsească conacul Barazoglu. În urma mărturisirii, Canip va merge la Sultan să-i ceară și mai mulți bani pentru serviciile făcute în folosul ei, ceea ce Sultan va accepta. Dar, pentru că Sultan nu-l ia în serios pe fostul ei soț, în scurt timp, Azer, ajutat de Canan, cheamă poliția și Sultan va fi reținută pentru uciderea lui Eren. Ca să se răzbune, în acel moment Sultan îi spune Dilei că Azer i-a stricat frânele, iar Canip este luat drept martor, dar el se preface că nu știe nimic despre acest lucru.
Fatma, care este certată cu Melike, reușește să se împace cu mama ei, la insistența acesteia din urmă, care de altfel se împăcase și cu Dila. Azer le spune lui Rîza și Dila că Dogan o vrea pe Fatma doar ca să obțină averea ei odată cu această căsătorie. După această întrevedere, Canan montează microfoane lui Dogan și astfel înregistrează următoarea întâlnire dintre el și Suat, având astfel probe atât pentru motivele reale ale dorinței lui Dogan de a se căsători cu Fatma, cât și pentru a-l băga pe Suat la închisoare. După toate acestea, apele se limpezesc. Fatma se împacă cu Azer, mai ales că este tatăl copilului ei, Dila este liniștită că a fost dovedit criminalul mamei ei, Melike s-a împăcat deja cu toată lumea cu care se dușmănise în trecut, iar Suat este arestat.
Serialul se încheie cu o dublă nuntă, a lui Azer cu Fatma și a lui Rîza cu Dila, cei doi dușmani de moarte de la începutul serialului, Rîza și Azer, devenind acum rude și buni prieteni.
*** sfârșitul serialului ***
episodul precedent: Dila ep. 61
Notă: stop cadrele sunt preluate din episodul 62 al serialului, postat pe youtube
Pentru rezumatele episoadelor din acest serial vă rog accesați pagina Stele tv
multumim mult Oana,abia asteptam sa vii din concediu sa ne tii la curent cu rezumate!
RăspundețiȘtergere