În care Arzu este răpită, misterele morții lui Eren se dezvăluie, iar Melis nu se poate obișnui în noul ei mediu. Apare Suat, cel cu care Dila se va căsători...
Trec câteva zile. Melis nu se acomodează cu noua casă și cu tatăl său, ba chiar este mofturoasă și iritată mai tot timpul și refuză mâncarea. Melike se află la spital, inconștientă. Dila este nervoasă datorită CD-ului lui Arzu, care la rândul ei este răpită. Dila îi duce CD-ul și lui Canan să-l vadă și ea, iar Rîza o sună în timp ce ele două dezbat subiectul. Dila se înfurie și închide telefonul, deși Rîza habar nu are pentru ce ea se comportă așa.
Azer o aduce pe Sultan pe marginea falezei unde a adus-o și pe Fatma cândva. De data asta o amenință că o aruncă în mare, așa că Sultan e nevoită să recunoască și să accepte ce spune Azer. După ce o sperie bine, o lasă să meargă pe jos, supravegheată de un om de la fermă căruia îi interzice s-o ia în mașină, apoi el pleacă. Arzu este legată de un scaun, și la mâini și la ochi, într-un hangar vechi de avioane mici, păzită de doi dintre răpitori și nu știe care va fi soarta ei.
Canan este sunată de Suat, un amic de-al ei și de-al Dilei pe care îl cunoșteau din Istanbul. Acesta îi spune procuroarei că vine la Adana și în ziua în care sosește, Canan îl aduce în oraș apoi se revăd toți trei, Suat, Canan și Dila. Haydar, deși nu aprobase comportamentul lui Melike din ultima vreme față de Fatma, este cel care stă tot timpul la căpătâiul ei și îi ține companie când se trezește.
Rîza încearcă să recupereze timpul pierdut când n-a fost alături de fiica sa și se plimbă cu ea, dar într-o seară îi vede pe Canan, Dila și Suat luând masa la o grădină de vară. Rîza o lasă pe Melis pe alee și se duce la masa celor trei să vadă cine-i tânărul care le ține companie doamnelor. Suat se ia de Rîza, neștiind cine este el și ce vrea de la el. E gata-gata să izbucnească o bătaie, dar Canan intervine. Melis, care privise toată scena, se sperie și în cepe să alerge neatentă, iar Rîza se duce după ea pentru că e cât pe ce să iasă pe stradă și să facă un accident.
Relația dintre Azer și Fatma înflorește foarte frumos, însă sub privirile răutăcioase ale lui Sultan și cele bârfitoare ale lui Canip și Hayriye. Toată această dolce vita este întreruptă de revenirea lui Canan, care are noutăți în privința morții lui Eren și nu consideră cazul închis. Despre noile detalii și despre suspiciunile ei îi povestește Dilei. Din nou au venit jandarmii și se continuă amprentarea tuturor celor ai casei, dar Dila face o criză de nervi și întrerupe activitatea exact când îi venise rândul lui Sultan să i se ia amprentele și datele personale.
Azer se duce la Serdar la vorbitor și îi arată pozele de la nunta lui cu Fatma ca să-l convingă că Fatma nu avea sentimente pentru el (pt Serdar). Drept consecință, Serdar se enervează și este scos din cameră de gardieni, dar păstrează una dintre pozele aduse de Azer și mai încolo, în celulă, rupe n două fotografia iar jumătatea cu Azer o face bucățele, nutrind răzbunare.
Rîza face în așa fel încât se întâlnește cu Dila și îi spune că Melike a fost în spital apoi discuția lor degenerează. Rîza îi spune că o iubește iar Dila îl învinuiește de fapte pe care le nu le știe. Apoi apare Suat și Rîza se ia de el, strângându-l de gât apoi îl alungă. Arzu este la capătul puterilor. În hangar intră un individ care trage un scaun lângă ea apoi îi desface eșarfa de la ochi. Arzu este uluită, recunoscându-l pe un anume Kadîr.
A doua zi Rîza se duce plin de năduf la Dila și strigă să iasă afară, apoi o ia aproape cu forța în mașină. Pe drum ea vrea să deschidă portiera, iar el țipă din nou la ea. Rîza o duce la vorbitor, în fața lui Serdar, care povestește totul despre Selciuc și intrigile lui, inclusiv despre cum o manipula pe Arzu ca să-l despartă pe Rîza de Dila.
episodul precedent: Dila ep. 35 urmează: Dila episodul 37
Notă: stop cadrele sunt preluate din episodul 36 al serialului, postat pe startv.com.tr
Pentru rezumatele episoadelor din acest serial vă rog accesați pagina Stele tv
Serialul a ajuns la jumate (si ceva) si incepe alt stil specific: introducerea unor noi personaje, fara prea multe detalii despre ei, asa ca sa incurce si mai rau (artificial itele)! Avantajul Serialului Dila: peisajele si cadre superbe si o anumita familiaritate, reusesc sa reproduca atmosfera de familie,de comunitate, etc. intr-o asezare mai mica, etc (asa percep eu, cel putin, am reusit sa ma atasez de serial, care, zic eu, e un semn bun). Ei, dar sa nu fiu circotasa, sa povestesc si ceva bun: in nr. ultim TV SATELit se mentioneaza nunta actritei Hatice Sendil (DILA) cu un actor (a interpretat pe dr. Petros/Preda din Suleyman, ultim sezon. AU participat si bunele ei prietene, actritele care au jucat si ele in Sulyemman-Hatice si Mirimah (scuze ca nu da si numele lor). Tot in ac. revista se "birfeste" ceva si despre actrita sultanei Hurrem si noul ei prieten Rustem pasa), dar poate la prezentarea serialului Suelyman sa detaliez.
RăspundețiȘtergere:)) pe mine introducerea de personaje noi nu ma deranjeaza deloc, dimpotriva, e un suflu proaspat, eu asa percep aceasta strategie, e ceva impotriva plictiselii. Peisajele la inceput nu mi-au sarit in ochi, acum, in episoadele cu rapirea Fatmei m-au captivat.
ȘtergereDe ce sa detaliezi la prezentarea serialului Suleyman Magnificul, ca acel articol nu mai e accesat de atunci...
Da, ai dreptate, cu" improspatarea" personajjelor, doar ca e cam "superficiala"...Poate aici, nu, in Dila.. Cit despre actrita din rol Hurrem - Suleyman , da, este in relatie cu actorul din rolul Rustem pasa si a fost...surprinsa, "cam voioasa" , i s-a facut rau. Erau in Belgrad, filmeaza o pelicula "TRUST", alaturi de el. Deh, o birfa mondena sa mai uitam de ale noastre cotiddiene. O saptamina buna va doresc!
ȘtergereAm recunoscut iar un personaj/actrita. In mama lui Arzu (car mi-este f. nesuferita) joaca actrita din Fatmagul (cumnata). Si in Legamintul, pe linga cei 2 actori cunoscuti, am revazut, din trailer, si actorul care interpreteaza pe boierul Seyit (Dila). Si apropo de alte seriale, in curind va fi difuzat Sultana Kosem, pentru care rol principal au concurat actritele din Hurrem, ASi si...Fatmagul (aceasta a cistigat). De altminteri, Oana, la inceputul anului, ne-a amintit ce rol bun (si diferit) face actrita din Fatmagul in Kosem!
RăspundețiȘtergereN-am observat-o pe mama lui Arzu, mai sar din scene ca sa rezum mai rapid. Da, cumnata lui Fatmagul, Mukkades, e tare nesuferita. Despre Sultana Kosem eu ti-am zis pe email ... :))))
ȘtergereDa, stiu, am crezut, insa, ca aici pe site, ne-ai spus...despre Kosem. Insa tot in ultimul nr. revista TV satelit este un text mititel despre cele 3 candidate la rol . de aceea, am revenit! Mi se pare o actrita buna, adica in Fatmagul este f. naturala. am cautat, atunci,in iarna, sa si un episod din Kosem, da, este altceva, insa tot buna este! Mie nici Arzu nu-mi place deloc. Iar Hatice Sendil-Dila, nici macar alura nu are, nu stiu cum a fost model! Zau ca nu sunt circotasa, sunt...chiar bine dispusa, e soare, acum, ma asteapta o intilnire frumoasa, insa....sunt sincera!
Ștergere