Carcoteli de weekend. PatiPan de Piatra Neamt

Veneam de la serviciu și trebuia să-i iau maică-mii prăjiturile ei de fiecare dimineață, ecleruri (apropo, știați că pluralul eclere are altă semnificație? :) ). Am coborât din ocazie în dreptul bisericii Precista Nouă - pietrenii știu unde se află - și m-am dus în spatele ei, pe străduța pe care se găsesc un pub liniștit și select - Chaplin's -, un restaurant cândva de patru stele, retras și acesta - Villa Bella Italia, și sediul patiseriei-cofetărie PatiPan, având renumele de cea mai bună cofetărie din oraș. Cel puțin eu așa știu.

Prăjiturile și produsele de cofetărie sunt proaspete și în general foarte bune, și cumpăr eclerurile pentru maică-mea aproape exclusiv de la ei, pentru că ea le preferă. Dar ieri atitudinea, și poate nu neapărat atitudinea, unei vânzătoare m-a determinat să mă reorientez și să nu le mai calc pragul. Cel puțin o bună bucată de vreme.

Deci, intru. Spun buna ziua, mă apropii de galantar, mă uit după ecleruri, cer zece bucăți (niște mini-ecleruri de care n-am mai văzut la ei, nu rotunde, gogoloaie, cum le zice maică-mea, ci având aceeași formă ca și acelea normale, doar că sunt pe jumătate cât ele), apoi scanez îndelung restul prăjiturilor după ceva pentru mine și pentru niște musafiri. Nu mă puteam hotărî între alcazare și mini-tarte. Cer mini-tarte, care-mi plac foarte mult, mai ales acelea cu fructe și cremă albă, deși sunt fan ciocolată și există și varianta mini-tartelor cu ciocolată, dar le-am încercat și nu m-au impresionat așa de tare ca și celelalte. Apoi mă uit pe etajerele cu produse de patiserie abia scoase din cuptor care efectiv te înnebunesc cu mirosul lor îmbietor, că nu poți ieși de acolo fără să iei ceva foietaj. Caut cu privirea preferatele mele, cele cu mere.

Vânzătoarea, care până acum fusese aproape ca și invizibilă - ceea ce mă și aștept de la o vânzătoare - începe: "Dar pentru ce vă trebuie?" Eu mă mir în sinea mea de întrebare, mă enervez (de ce ar trebui o vânzătoare să știe la ce-mi trebuie prăjiturile? Ce o interesează pe ea ce fac eu cu ele, poate le dau la câinii vagabonzi, care-i problema ei??) și zic ceva la minut doar despre musafiri și o mint că ștrudelul cu mere e pt doi copii. Îmi recomandă niște cornulețe, sau așa ceva (care sunt tari și nu-mi plac, că deh! nu toate produsele lor sunt pe gustul meu), o spintec puțin cu privirea și refuz categoric chestiile alea nevandabile - mie, cel puțin. Pe banii mei cumpăr ce vreau eu, nu ce vrea ea. Apoi continuă: "Aha, vreți să plătiți sumă rotundă". Nu, habar n-am cât e totalul și nici nu mă interesează decât în clipa când trebuie să plătesc. Zice treizeci de lei și scot o hârtie de cincizeci. Zice: "Vaai, dar nu am să vă dau rest că azi toată lumea a venit cu suta și cinzeciu' ..!"  Mă cotrobăi prin portofel de trei de zece, găsesc și îi dau, deși era obligația ei să aibă să-mi dea rest, nu a mea să am bani potriviți și deși am nevoie de mărunt la navetă (cel puțin taximetriștii mă disperă cu nesimțirea lor de a pretinde că n-au rest ca să le lași 4 lei bacșiș).

Așa că, întrucât eu nu mă duc la o cofetărie să fac conversație cu vânzătoarea, și nici să mă întrebe ea la ce-mi trebuie prăjiturile (ca să le beau, doamnă! era bun așa un răspuns?) ori ca să mintă că nu are rest (la ora 3 după amiaza?? haida de!). Așa că, mă voi duce pe viitor numai acolo unde vânzătoarea vinde și nu are nevoie de companion de conversație, la PrisiProd, la Magic, ori la Central, unde chiar sunt ecleruri cu mult mai bune și cu ciocolată adevărată pe ele, nu cu o cremă închisă la culoare, care nu știi ce chimicale mai conține. Zis-am!