Istoria verighetelor

Înainte de sărbători am mers cu nepoata mea care se mărită în curând pe la magazinele de bijuterii să vedem ce model de verighetă i-ar plăcea. Nu că ar fi avut nevoie de cine știe ce sfaturi, dar nu puteam să ratez ocazia de a mă lăsa în voia fascinației bijuteriilor. Mereu când văd strălucirea aurului și a gemelor prețioase, mă simt prinsă ca într-o vrajă și uit de toate relele. Însă nu neapărat despre tura de shopping vreau să vă povestesc azi, ci despre cum din una, din alta, am început să ne întrebăm de când poartă lumea verighete și de ce există ele astăzi la toate culturile occidentale.

Verighetele din ziua de azi pot valora mii de lei, dar nimeni nu poate spune cu precizie de când datează această tradiție. Unii spun că ele datează din Egiptul antic, de acum cca 4800 de ani. Erau din rogoz, papură și stuf, care alături de papirus erau răsucite și transformate în inele și în alte ornamente decorative purtate de femeile acelor vremuri. Cercul reprezintă perfecțiunea, iar a da unei femei un inel, simboliza iubirea nemuritoare și care nu se sfârșește niciodată. Dar pentru că materialele din care erau făcute nu țineau mult, inelele au început să fie confecționate din ceva mai scump și mai durabil, iar cu cât o verighetă era mai frumoasă și mai prețioasă, cu atât semnifica o iubire mai puternică. De asemenea, verighetele prețioase erau un indiciu al bunăstării de care se bucura logodnicul.

Mai târziu, romanii au adăugat semnificației verighetelor și pe aceea a posesiunii. Femeia care primea o verighetă - de regulă de fier - de la alesul ei, aparținea acestuia iar darul avea menirea să însemne permanență și putere. Romanii au fost primii care au început să graveze aceste inele. Creștinii se pare că nu au folosit verighetele până pe la anul 860, și le decorau cu porumbițe gravate ori cu mâini împreunându-se. Pentru că Biserica desconsidera aceste podoabe, prin secolul al XIII-lea verighetele au devenit mai simple, mai adaptate la spiritualitate și la simbolul pe care preoții l-au adăugat - acela al inimilor îngemănate.

De-a lungul timpului verighetele au fost purtate pe diferite degete, dar purtarea lor pe inelarul mâinii stângi ar proveni tot de la romani, conform credinței că acel deget este vascularizat de o venă care provine direct de la inimă. Alții spun că purtarea verighetei pe al patrulea deget al mâinii are o proveniență tot religioasă: unii preoți, înainte de a pune verigheta pe degetul inelar, ating cu ea degetul mare, indexul, apoi pe cel mijlociu rostind "În numele Tatălui, Fiului și al Sfântului Duh", iar pe al patrulea deget pun verigheta în timp ce rostesc "Amin", desăvârșind cununia.

Se spune că cea mai mică verighetă a fost dăruită prințesei Mary, fiica regelui Henric al VIII-lea al Angliei, pe când aceasta avea doar 2 ani. Prima verighetă cu diamante a fost dată în 1477 de către regele Maximilian I al Germaniei către Maria de Burgundia în semn de jurământ veșnic.

Dincolo de toate sunt o mulțime de tradiții și de superstiții referitoare la verighete și la ziua nunții. De exemplu una spune că voalul miresei reprezintă din vechime un simbol al protecției. Dar asta e deja o altă poveste de depănat sub vraja bijuteriilor. Acum o să vă mai spun că într-un oraș mic cum e acela în care trăiesc eu, cele câteva magazine de bijuterii nu sunt de ajuns pentru a te hotărî ce verighete vrei pentru nunta ta, așa că poți extinde căutarea și acasă, online, pe site-uri, pe pagini de facebook sau pe canale youtube. După mine aș cumpăra verighete din aur de la Royal Diamante, din aur galben sau alb sau roz, cu diamante sau fără, gravate fin cu un mesaj simbolic. Dar apropo de superstiții, am înțeles că nu trebuie să aleg eu verighetele pentru miri, ci e mai bine să și le aleagă ei. Deși, la drept vorbind, tare mi-aș pune pe deget o verighetă cu diamante, fie chiar și preț de o privire, ca să văd cum mi-ar sta.