Patanii cu menajere

De fapt, nu era menajeră și nu a fost niciodată, ci era prietena mea. Aveam nevoie de cineva să mă ajute cu treaba, în special să vină să-i pună de mâncare maică-mii (bătrână rău) la prânz. Era singura care acceptase, astă vară, când am fost nevoită să plec în excursie deși eram în doliu. Mă bucuram, mai ales că o cunoșteam de multă vreme și, credeam eu, suntem prietene de când lumea, pt că fusesem colege de bancă la generală. Apoi am pus-o să ude florile în prezența mea, să văd dacă a înțeles cum trebuie făcut ca să ajungă la cele de la pervaz, și am înlemnit. Avea o viteză supersonică vecină cu distrusul obiectelor prin casă. Cheia în yală, la fel, a învârtit-o de mai multe ori într-o fracțiune de secundă, de mi-a și stricat-o cumva, că prima tură merge foarte greu dacă nu tragi sau împingi foarte bine ușa, după caz.


Instant, am început să mă tem de integritatea obiectelor din casa mea mult mai mult decât de maică-mea. Dar nu mai aveam încotro. Nu mai aveam când să caut pe altcineva. Am lăsat-o pe ea, pe prietena mea, să mă ajute. Și eu o ajutam, cu bani și mâncare, ea nemaigăsindu-și serviciu după o disponibilizare de acum câțiva ani. Treabă nu făcea aproape deloc, nici nu-i spusesem să facă, dar mă gândeam că din bun simț va pune mâna pe un aspirator, ceva, să mă ajute. Dar nu. Ba chiar, de la un punct încolo, nu mai dădea nici cu o mătură prin bucătărie. Venea fix de 3 ori pe săptămână, stătea cca 20 de minute, încălzea mâncarea - făcută de mine în weekend - mânca și pleca. Punct. Cu alte cuvinte ajunsesem s-o plătesc ca să vină la mine la prânz să mănânce mâncare făcută tot de mine. Și avea și bonusuri: 2 l de lapte săptămânal, prânzuri de duminică, cadouri din Franța, pachet cu făină, orez, mălai, ulei, vin, cafea drept pomană pt taică-meu. Maică-mii ajunsese să-i pună laptele în cană doar pe jumătate (ca să fie sigură că-i rămâne ei cea de-a doua sticlă pe care o luăm săptămânal), din mâncare îi punea legumele și foarte puțină carne (restul o mânca ea), ce nu mai putea duce, lua la pachet acasă (ca românu', deh!).

I-am spus că aș avea nevoie de ajutor la treabă prin casă, că într-o zi jumătate, nu mă descurc cu toate alea. A zis că are alergie la pisici și că are și ea viața ei. Alergie la bani, n-avea, nu. Numai la pisicile mele. Când am văzut că săptămână de săptămână distruge câte ceva (yala,a  spart un castron de porțelan, a umblat la un serviciu de tigăi nou-nouțe și a pus capacul cu senzor termic pe dos, cu senzorul în mâncarea plină de grăsime, ca să încapă în frigider, a pus toate capacele de la ochiurile aragazului greșit - oare ea nu știa să le învârtă până vine fiecare la locul lui?, a rupt o balama din metal de la capacul unui wc - nu știu ce-o fi avut cu balamaua, zău!) am tras linie și mi-am zis așa: ea stă cam 2 ore pe săptămână, adică 8 ore pe lună. Ce om din țara asta este plătit pentru 8 ore de muncă cu cca 60 de euro, 12 mese de prânz, și bonus alte mese duminicale plus alte avantaje, pentru încălzit niște mâncare și pus într-o farfurie? La un moment dat am auzit-o înjurând-o pe maică-mea - în casa mea! - de față cu mine (pe moment m-am făcut că nu aud ca să n-o dau în secunda doi cu capul de pereți!). Am zis PUNCT. Deși ea mai voia să stea o lună, eu am zis PUNCT. Și mi-am adus aminte de ședințele de masaj pe care mi le făcea ea acum 2-3 ani, cu 40 de lei ședința, "pt că suntem prietene" (și acum o ședință la salon este 20-25 de lei).

Așa că am chemat-o să-mi predea cheile de la casă. După cum mi-e obiceiul, nu i-am reproșat nimic, m-am purtat frumos, ea ne-a jignit pe mine și pe maică-mea în fel și chip - o înțeleg, era sigură că nu voi găsi înlocuitoare, nu se aștepta s-o "concediez", deci era super-nervoasă. Totuși eram la mine în casă, nu? Dar de unde nu dă, nici Dumnezeu nu cere. I-am explicat că aveam nevoie de cineva care mai făcuse menaj, că am găsit o doamnă care a făcut Italia, dar nu voia să audă, vorbea întruna tot ce-i venea pe limbă. Ei, "prietenă dragă", ce dăruiești, aceea primești. Voiai mai mult fără să faci mai nimic, ai pierdut tot.

Acum am găsit pe altcineva, de care sunt cât se poate de mulțumită, și pe care o voi recompensa în plus față de înțelegerea avută pentru ceea ce face. Toată casa mea e lună, lucrurile sunt puse în ordine (eu le las vraiște, recunosc), am și de mâncare când vin de la locuința de serviciu, în weekend, am rufele călcate și puse frumos în stivă, împăturite, maică-mea are cu cine sta de vorbă zilnic câteva ore.

Așa că atenție la cine apelați pentru ajutor casnic. O persoană cu experiență este de o mie de ori de preferat unei începătoare care crede că știe ce face, dar nu are habar sau este de rea-credință, chiar dacă e dintre apropiați.