Nu e plăcut, dar uneori este necesar. E un rău necesar pentru a putea merge mai departe. Cândva credeai că vei sta alături de jumătatea ta toată viața, dar uite că în timp fiecare s-a mai schimbat, s-a transformat și s-a îndepărtat de celălalt. Și pentru că e mai bine ca de la un moment dat încolo să spui stop!, din acest moment fiecare merge pe drumul său, se ajunge la divorț.
Este greu de luat această decizie, dar decât să încerci o cârpeală de relație, un surogat, pentru că dacă nu mai ai încredere în partener, niciodată lucrurile nu vor mai fi la fel ca la început, mai bine analizezi cât de imparțial poți și cât de la rece poți, toate lucrurile, și iei decizia corectă. N-am fost adepta unui drum alături de cineva din inerție, pentru copii sau pentru averea dobândită în doi. Cred că mai important decât orice, deasupra oricărui lucru material, stă propriul confort interior, cum te simți tu și cu tine, acolo, în sufletul tău. Pentru ca să le poți face pe toate așa cum trebuie, acolo trebuie să fie liniște, senin și echilibru. Iar când le-ai pierdut pe astea sau, mai rău, când există niște copii care vor fi marcați psihic toată viața de certurile cotidiene și de o răceală care se va împământeni între cei doi părinți, părerea mea e că soluția divorțului aduce mult mai puțină suferință, pe termen lung, pentru toți cei implicați, decât rămânerea împreună.
Dacă se ajunge în acest impas și te-ai hotărât să mergi mai departe, e bine să cunoști dinainte ce ai de făcut în vederea depunerii dosarului cu acte pentru divort, care poate fi un lucru complicat de făcut, mai ales în perioada aceea în care ești foarte sensibil, emoțional vorbind. Dar dacă știi dinainte unde să cauți ca să afli ce acte divort ai nevoie, te scutește de alergătură și faci economie de timp. În funcție de caz, divorț cu copii, fără copii, cu cerere de partaj sau fără, documentația dosarului cuprinde tot felul de acte de identitate, în copie sau original, cererea de divorț (se numește cerere de chemare în judecată), motivul acestuia, probele depuse la dosar, certificatele copiilor (dacă sunt), bunurile care fac obiectul partajului, taxa de timbru, alte taxe, etc. Dar ca să știți dinainte toate acestea, pentru ca să nu vi se pară că aveți de strâns o grămadă de acte, există un loc care vă spune exact ce aveți de făcut, site-ul divort.ro . Tot pe divort.ro este și o secțiune specială pentru actele de partaj divort, este și un forum unde poți împărtăși experiența ta și poți cunoaște oameni cu probleme similare. Când ești și așa stresat - se spune că divorțul este a doua cauză de stres major în viața unui om după moartea cuiva apropiat - e bine să știi cum să eviți o sursă suplimentară de stres: amintește-ți că pe divort.ro găsești toate informațiile necesare unei despărțiri legale.
multumim mult de sfaturi ,sper sa nu fie si cazul meu ,insa am pe cineva in familie care e in aceasta postura
RăspundețiȘtergereSi eu am o prietena care e in plin divort. Nu intelegeam de ce se indepartase de toata lumea in ultimele luni ... Are o fetita si acum locuieste din nou cu parintii, pt ca apartamentul era pe numele soacrei...
Ștergere