Emir pleacă uluit din casa lui Cansu. Feriha aleargă după el, dar nu poate spune nimic în afară de faptul că o să-i explice totul. Emir pornește mașina și ajunge pe o stradă unde vede un paparazzo care-l pozează. Iese și îi dă un pumn, colegul acestuia îl amenință, dar el se îndreaptă către malul apei. Unal este sunat de la redacția ziarului de unde erau fotoreporterii și, la rândul său îl sună pe Emir. Acesta scoate mobilul din buzunar și îl aruncă în apă. Unal, apoi și Korai, îl caută pe Emir care nu-i de găsit. El ajunge acasă și rememorează toate scenele în care Feriha nu spunea nimic, iar el interpreta greșit aparențele, luând-o pe Sanem drept mama ei, și altele asemenea. Își dă seama că el este cel care a crezut niște lucruri nereale și de nervi, sparge o oglindă. Iese nervos din cameră, nu vorbește nimic cu Koray și pleacă la Haldun unde află de la acesta că este tatăl lui Cansu, că Sanem e a doua lui soție și că nu are nici un iaht.
episodul următor: Feriha 29
Feriha este consolată de Zehra și de verișoara ei, Gulsun, pentru că Hatice, sora lui Rîza, a venit să stea la ei o vreme, având în vedere că soțul ei a părăsit-o pentru altă femeie. La un moment dat Koray, bănuind că starea lui Emir se datorează Ferihăi, ajunge la blocul ei, dar Mehmet aproape îl ia la bătaie, crezând - conform revistei de scandal care le publicase poza - că este prietenul ei. După aceea Koray reușește să ajungă la Feriha, acasă la ea, și înțelege că totul s-a întâmplat datorită faptului că Emir a aflat adevărul despre situația ei socială. Mai târziu, se întâlnește cu Gulsun și o roagă să-i spună Ferihăi că el o sprijină și e alături de ea pt că la rândul ei a fost alături de el în cele mai grele momente din viața lui și să-i transmită că Emir locuiește la el. Feriha va veni să-l aștepte la poarta vilei lui Koray, dar Emir de câte ori dă cu ochii de ea se inflamează de nervi. În fața lui Koray recunoaște că o iubește pe Feriha extrem de mult și că în ciuda marii minciuni, nu poate trăi fără ea.
Mehmet decide să se însoare cu Seher în ciuda părinților săi care nu sunt de acord cu fata, știind că ar fi ceva între ea și patronul ei. Inelul Ferihăi este la Seher și ea se laudă la mătușa ei. Aceasta, femeie cu experiență, observă că inelul este unul valoros și o convinge pe nepoată să meargă împreună la o expertiză, unde află că inelul face 45.000 de lire turcești.
Hande descarcă pozele cu Sanem și Levent în calculator apoi le pune pe un cd pe care îl trimite pe numele Haldun Yilmaz. Din păcate, plicul ajunge, totuși, pe masa lui Haldun, odată cu alte corespondențe. Sanem află de la Cansu ce a făcut aceasta, dar nu este de acord cu demersul ei de teamă să nu se afle despre ea și Levent. Haldun nu ia în seamă plicul, dar după câteva zile îl desface și vede imaginile compromițătoare de pe cd. Astfel apelează la detectivi particulari și pune s-o urmărească pe Sanem (dar asta va fi în episodul 29).
Emir este foarte bulversat. În Hills bate pe cineva și Unal îl dă afară, apoi vrea să meargă la apartamentul lui, unde o găsește pe Feriha așteptând și pleacă, pentru că nu vrea s-o vadă. Se certase și cu maică-sa anterior, pentru că își dă seama că ea știa adevărul și nu-i spusese nimic. Scurtă vreme va locui la Koray, dar pentru că Cansu îl tot invită pe la ea, află că vecinii de deasupra apartamentului lui Cansu tocmai s-au mutat în altă parte, și va veni el imediat în locul rămas liber, spre stupoarea Ferihăi și a familiei sale.
Acțiuni secundare în episodul 28:
- Lara se întâlnește cu tatăl ei și îl amenință că dacă va dori să ia o lețcaie în urma divorțului, îl va face de râs la clienți în așa fel încât să-l părăsească.
- Feriha cade în mare de pe iaht, tot gândindu-se la Emir, iar căpitanul o salvează apoi o duce acasă.
Ultimele episoade: 24, 25, 26, 27,
sursa foto: turkweb.tv
Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.
Oana mersi mult pentru ca ai postat episodul!astept urmatorul episod dar desigur cand poti sa il postezi!
RăspundețiȘtergere29 va fi postat destul de repede, in weekend cred, pt ca din greseala am vazut mai bine de jumatate din el :) (credeam ca ma uit la ep. 28 si a trecut ceva vreme pana mi-am dat seama ca era 29 de fapt..)
Ștergerecand o sa pui ep 29
RăspundețiȘtergerezilele astea, pana duminica seara cel tarziu.
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereNu stiu cum suna dar ma bucur ca ai gresit!:)
RăspundețiȘtergereBuna!Super episodul mai ales ca in asta afla Emir!Dar era de asteptat ca o iarta,doar se casatoresc,la un momentdat.Eu,chiar acum am vizionat episoadele 27si26 pe internet.Abia astept rezumatul episodului 29!Pupici!
RăspundețiȘtergereAntonia
Buna, Antoni! Mai este pana o iarta, deocamdata se hartuiesc reciproc. Mai mult Emir pe Feriha. O va ierta cand ii rapesste Halil pe amandoi ... dar asta e ceva mai incolo.
ȘtergereDa mai este....deci daca ma uit nu ii voi mai vedea niciodata impreuna...decat dupa ce ii va rapi nebunul ala!
RăspundețiȘtergereBa da, ei sunt impreuna intr-un fel, ca dau nas in nas toata ziua, Emir s-a mutat in apartamentul de deasupra lui Cansu ... Dar de cate ori o vede, o repede.
ȘtergereDa dar tot nu ii voi mai vedea tinanduse de mana....dar oare cine e omul ala?eu ma gandeam ca e omul "ciudat si singur" din episoadele anterioare.
RăspundețiȘtergereNu inteleg... de ce nu-i vei mai vedea? Ce se va intampla cu tine dupa episoadele astea in care ei doi sunt certati? Ciudatul e cineva care are legatura cu Zehra, este din satul ei natal si cred ca o cunoaste, pt ca el a vrut-o de menajera in casa aia.
ȘtergereEmir trebuie s-o iubeasca s-o ierte.Ca asa e DRAGOSTEA.:-*
ȘtergerePai cred ca nimic,ce sa se intample?Dar abia astept episodul in care se impaca de tot.Si da,ciudatul e ciudat.Nu mai am rabdare sa vad episoadele luni si doar luni,le vad dinainte.
RăspundețiȘtergereatunci inseamna ca nu stiu eu despre care personaj este vorba. Cum nu am televizor ... nu am cum sa vad si episoadele date la Kanal D. Poate ca si acelea subtitrate in engleza sunt trunchiate, mai stii? Iar daca ar fi vorba de tipul care-si tine nevasta inchisa intr-o camera, nu, nu e acela, asta de acum e un batran - un personaj cu parul alb care tine mereu in mana o chestie, ca un fel de maner rupt, sau ceva de genul.
Ștergere