E o poveste cu mai multe începuturi. Era prin 2005 și aveam o adresă de email pe gmail, care avea un avantaj major față de yahoo - nu primeam mesaje virusate. Atunci mi-am făcut un blog, pe blogspot - căruia i-am rămas fidelă, pentru că m-am obișnuit cu platforma. Voiam să fie un blog de călătorie și l-am intitulat Pași pe nisipul timpului. Cred ca am scris două postări pe el apoi l-am uitat aproape de tot. După o vreme, nu mai știu cum, am dat de el și l-am șters. Trecuse un an și ceva fără să scriu nimic.
Apoi mi-am făcut cont pe softpedia și acolo pot spune că am început să învăț blogging. Nu neapărat în adevăratul sens al cuvântului, dar acolo aveam un blog și unele din postările mele au ajuns în top. Asta m-a ambiționat, îmi plăcea să-mi văd username-ul acolo, vizibil, între primele 3, ba chiar și pe primul loc uneori, la cele mai accesate postări.
Când am prins suficient curaj, mi-am făcut primul meu blog personal, numit la început Pulbere de stele, iar acum by Oana D, prin 2007 sau 2008. La început îmi spuneam of-urile pe blog, dar când vedeam că am câteva zeci de vizitatori - ceea ce mie mi se părea foarte mult - și când, după o dezamăgire socială am scris un articol legat de politică și l-am văzut preluat pe un agregator de știri, m-am cam speriat. Am început să-mi revăd postările și ceea ce mi se părea prea personal, am șters. Și așa, am șters câteva zeci bune de postări. După unele, cum ar fi aceea în care pusesem poze cu fluturașii mei de salariu, îmi pare rău, mai puteam face o comparație (așa, că tot nu crede lumea ce salarii mici avem în învățământ; și nu mă deranjează atât salariul indecent de mic, cât faptul că multora li se pare prea incredibil ca să fie adevărat și îmi aruncă mereu în față când mă mai plâng - deh! om sunt și eu! - ceva de genul, las' că nu e chiar așa!, crezând ei că ori mint, ori profesorii au niște bonusuri despre care nu vor să spună. Ei bine, nu. Nu avem bonusuri, bonificații și alte beneficii suplimentare și niciodată în învățământ nu cred că au existat astfel de plusuri).
Apoi mi-am făcut blogul de cusut, am mai avut și unul de astrologie, iar apoi cel culinar. Dintr-o greșeală a mea m-am certat cu o culinăreasă și asta m-a ambiționat să învăț blogging. Mi s-a părut nedrept că m-a acuzat de furt de pe blogul ei, când eu luasem o poză de pe google, fără să-mi pese de pe ce site era. Cine n-a făcut asta vreodată, să ridice mâna sus! Așa că am descoperit că se poate câștiga din blogging. Am auzit de adsense, de reclame, de concursuri culinare unde am câștigat tot felul de premii.
Când blogul meu de pe blogspot a început să crească frumos și să fie vizitat, am cumpărat un nume de domeniu și am separat serialele și articolele de lifestyle de restul, mai personale, și astfel by Oana D a rămas pe vechiul blog iar pulbere de stele s-a constituit în blogul de pe care citiți acum.
Și totuși bloggingul este o pasiune. Mai întâi de toate trebuie să-ți placă să scrii. Că dacă nu, te plictisești și nu te vei mai apuca din nou. Dar dacă da, atunci chiar dacă te mai apucă plictisul, chiar dacă mai lași blogăreala deoparte, până la urmă dorul de a scrie tot te ajunge din urmă. La un moment dat aveam șase bloguri, acum au rămas doar trei. Îmi e mai ușor să le actualizez, să le fac să crească. Și uite-așa, printre cuvinte împletesc gânduri și-mi făuresc vise care chiar se împlinesc.
Vă pup!
Super interesant! Cosmin
RăspundețiȘtergere