Scandinavia 2012. Copenhaga.

Pe măsură ce mergeam în jos, către centrul Europei, senzația de straniu și de rece, de alien dispărea, o căldură și o deschidere a sufletului luându-i locul. Începeau să apară sculpturi, tușe arhitectonice mai bogat ornamentate, detalii pe care Nordul nu le are și cărora nu pare să le simtă lipsa.

Danemarca ne-a întâmpinat cu o vreme blândă, răcoroasă dimineața, ușor capricioasă, dar bună de excursie. Am poposit la hotelul de 4 stele Radisson Blu, de lângă aeroport. Era o anume distanță până în Copenhaga, dar merita tot drumul. E un lucru bun să ai cazări de 4 stele când ești într-un circuit.

În ziua aceea aveam să stăm de dimineață până seara în oraș. Am fost lăsați lângă intrarea în parcul de distracții Tivoli, pe care n-am apucat să-l văd, pentru că nu mă așteptam la prețul pipărat. Practic intrarea era câțiva euro, dar erai obligat să plătești mult mai mult, ca să vizitezi câteva amplasamente, adică erai obligat să iei pachetul de bază. Așa că parcul ne-a fost doar locul de întâlnire cu foarte confortabilul autocar danez care ne-a dus și ne-a adus la hotel.

Am vizitat zona centrală, ne-am aventurat în inima orașului în căutarea unui restaurant la prânz, am poposit într-un parc, am mers într-o croazieră, și am vizitat-o pe Mica Sirenă. Firește, n-o puteam rata. A fost sculptată de Edward Meriksen în 1913, având-o drept model pe soția sa. Este întruchiparea personajului cu același nume a celebrei povești de Christian Andersen.Sute de turiști erau când am poposit și noi în port ca s-o vedem și să ne pozăm cu ea. Am cumpărat suveniruri, am tras câteva cadre și ne-am urcat repede în autocar. Era aglomerat, dar și noi aveam mai multe de văzut în ziua aceea.

Însă retina și amintirea mi-a fost impresionată de clădirea numită Diamantul Negru, care strălucește fascinant de frumos, de parcă ar fi o ființă vie, în licărul apei la malul căreia este construită. Adăpostește biblioteca regală din Copenhaga și se numește așa pentru că a fost placată cu granit negru african, rocă de la care îi vine și numele. Dar sclipirile vii se văd numai pe film, în imaginea statică, splendoarea miilor de scântei adamantine nu se dezvăluie privirii.

Într-un târziu, obosită de plimbări prin centrul orașului, prin gară și prin parc în căutarea unui ipotetic metrou către hotel despre care ne spusese ghida - și care nu exista decât într-un alt loc, departe, la câteva stații de tramvai distanță (or fi toți ghizii la fel de neinformați? :) ), am capitulat și am așteptat autocarul danez de ora 18.00, special închiriat pentru noi, să mă ducă la hotel. A fost una dintre cele mai frumoase zile ale circuitului, de fapt, a fost ziua care a marcat întoarcerea din Nord. Întoarcerea din ghețurile spirituale ale Scandinaviei.

M-am lăfăit în somptuosul hotel până târziu în noapte, apoi am lăsat în urmă Danemarca și am plecat spre Berlin.