- acest fragment este o fictiune. orice asemanare cu persoane si situatii din realitate este accidentala -
Motto: “Banii parveniţilor nu pot cumpăra clasa şi talentul” (Marie-Rose Mociorniţă)
Batranul vorbea la telefon cu femeia. O invita in casa lui, la o masa, zicea el, undeva inainte de Sarbatori. Femeia accepta.
Afara era frig, era decembrie iar batranul mai baga niste lemne in soba veche, de teracota maro. Sotia lui, bolnava si aproape nevazatoare urma o pisica dungata catre usa de la bucatarie si o lasa sa alunece in frigul de afara, prin spatiul creat patrunzand cativa fulgi hoinari.
- Si? Ce a zis Camelia? Vine?, intreba ea.
- Da, zambi batranul. A zis ca vine, ma imbrac sa-i cumpar un cadou, ca e ziua ei. Cred ca nu si-a dat seama cand a acceptat invitatia. Vreau sa-i fac o surpriza, totusi.
Si pleca din sufrageria cu aerul ei vechi, usor intunecata, cu draperiile groase de catifea brocata, pe care cateva umbre si lumini reflectate de dincolo de portita sobei isi gasisera loc de joaca.
La usa se auzi zavorul greu si, ca o vijelie proaspata, intra Daria.
- Uuuhh, facu ea sufland caldura in pumni, ce frig e afara si eu mi-am uitat manusile la serviciu. Tata! Mai e loc in frigider sa pun niste carne? striga ea.
Din dormitor se auzi vocea batranului care mormai ceva neinteligibil. Daria conchise ca nu prea mai era loc si puse tavita cu pui intr-o sacosa pe care o baga intre cele doua geamuri ale ferestrei de la bucatarie.
- O las aici, n-o sa inghete, dar nici nu se strica. Unde-i Miţi?
- Acum am dat-o afara, zise batrana ghemuindu-se si mai mult in fotoliul cu pielea maro roasa de timp, invelindu-se cu o patura veche de par de camila, stravezie pe alocuri de atata purtat.
Daria scoase din sacosa cateva pachetele si le puse pe masa de la bucatarie, apoi rasturna toata plasa in care mai avea niste pliculete cu mancare pentru pisici. Batranul intrase si statea in spatele ei.
- Iar cheltui banii pe mâţa asta, daca are granule de ce-i mai cumperi si pliculete? bombani el.
- Tata, mi-e draga, ce vrei? E pisica mea. Uite, ti-am luat medicamentele de la tanti Florica. Da' unde te duci? intreba ea vazandu-l imbracat de oras.
- Am invitat-o pe Camelia si pe sotul ei la noi la masa sambata. Merg sa mai cumpar cate ceva, vreau sa-i fac un tort si o salata cum ii place ei.
- Cum s-o inviti sambata? râse Daria. Doar e ziua ei!
- Da, e ziua ei, dar o sa i-o fac eu. Ii dau eu o masa de ziua ei. Oare ce cadou sa-i cumpar?
- Tata, poate ca a uitat... poate nu si-a dat seama, cum sa-i faci tu ziua?! Nu stiu, nu mi se pare normal. Mai ai rabdare, o sa-si aminteasca si te suna inapoi, sa modifice programul.
Dar batranul dadu din mana a lehamite si iesi pe usa.
Camelia nu suna nici in ziua aceea si nici in urmatoarele. Batranul si fiica'sa au pregatit bucate de mai multe feluri, au cumparat un cadou si un buchet superb de trandafiri. Au mai invitat si alti meseni, ca sa nu fie o aniversare plicticoasa.
Camelia veni cu sotul ei. Primi bucuroasa cadoul si spuse ca si-a dat seama prea tarziu ca de fapt chiar in sambata aceea era ziua ei, iar batranul o asigura ca el a dorit sa-i faca aceasta mica surpriza.
Cu putin inainte ca masa sa se termine, Camelia veni dupa Daria la bucatarie si o ruga sa-i dea o pastila de stomac, pentru ca mancarea era, ca de obicei la mesele pregatite de batran, ţinu sa precizeze, prea grea pentru ea.
- Cami, dar de ce ai mancat daca stii ca nu te simti bine? Trebuia sa mananci ceea ce-ti face bine.
- Ei, asa e Daria, dar cand le vezi pe toate aranjate pe masa, parca nu-ti vine sa nu gusti din fiecare fel.
Mai sporovaira cateva minute, Camelia dadu pe gat pastila apoi zise din nou, zambind caustic:
- Asa-i ca pungile alea de cafea pe care mi le-a aratat taica'tau le are de ani de zile?
- Nu, Cami, la noi cafeaua se consuma, dar pentru ca nu are voie sa iasa in frig, stii tu, cu inima, cumpara mai mult odata, vorbi Daria calm si asezat.
Dupa inca putin timp, musafirii plecara unul cate unul, si Daria inchise usa casei batranesti, privind trista in jos, la urmele pasilor pe zapada.
