
Deniz se întâlneşte cu Mithat la un restaurant înainte de a trece pe acasă, şi, când ajunge şi îl vede pe bebeluş, se stârneşte o nouă ceartă, pentru că el nu este de acord cu ceea ce a făcut Dilara. Scandalul nu încetează, Cihan vine şi el să vadă despre ce este vorba iar lucrurile iau amploare pentru Cansu şi Deniz, pentru că ruptura dintre ei se va adânci. Demir, care caută răzbunare pe Harun, merge pe firul oferit de Asuman şi de Candan, intenţionând să se bage în viaţa lui Asuman, care pare mai uşor de cucerit. Astfel, profitând de faptul că se cunoaşte cu Candan, o invită într-o seară într-un club de-al lui, şi o curtează pe Asuman care-l găseşte un bărbat plăcut și mai ales bogat. În acest timp şeful poliţiei verifică documentele de identitate ale lui Damir, împreună cu Mithat, menționând că oricum, chiar dacă are numele ușor schimbat, să semene cu un nume turcesc, Demir Iankî, adică Damir Iankov mai are 15 pașapoarte valabile pentru diverse țări. Cihan, forţat de împrejurări şi pentru că nici el nu e de acord cu gestul Dilarei, se duce acasă la familia adoptivă a lui Emre să vadă ce ar fi de făcut să-şi ia bebeluşul înapoi şi îi găseşte în casa lor cea nouă, și cu o mașină nouă, scumpă, la poartă. Dându-și seama că ei și-au vândut copilul fără regrete, pleacă resemnat.

Ozan şi Rahmi ascultă o nouă convorbire dintre Harun şi Dilara şi astfel, fără să vrea, află că el este copilul lui Harun şi nu al lui Cihan. Foarte tulburat, Ozan iese din casă să o ia la întrebări pe maică-sa. Opreşte maşina când o vede pe Dilara pe stradă, se ceartă, lucrurile se precipită, Dilara e pe carosabil fără să observe un autobuz care circulă pe acelaşi sens de mers cu ea. Ozan demarează iar autobuzul o loveşte în plin, (aici se termină episodul 90 Kanal D) lumea se adună în jurul ei în timp un hoţ de buzunare îi fură poşeta. Adusă de urgenţă la spital, se constată că e în stare gravă, dar nu se ştie cine este, pentru că nu are nici un act asupra ei.
Cagatay îi aduce lui Harun dovezi că Asuman e prietenă cu Candan ceea ce-l scoate din minţi. Ajutat de o prietenă de-a lui, Damir ajunge în birou la Hazal, se prezintă drept om de afaceri şi o invită la un restaurant unde merg toţi trei să stea de vorbă. Deniz se duce la noua adresă a părinţilor adoptivi ai lui Emre să încerce să readucă lucrurile la normal.

Cagatay află primul că este o femeie accidentată la spital şi o recunoaşte pe Dilara, apoi îi anunţă pe Yildirim şi pe Harun. Cu toţii ajung într-un suflet la ea, care este conectată la aparate. Damir nu abandonează ideea de a o cuceri pe Asuman dar continuă s-o curteze şi pe Hazal, căreia îi trimite un tablou în dar. Relaţia dintre Asuman şi Candan se deteriorează pe fondul geloziei. Amica lui Damir se duce acasă la Selma şi îi pune o bombă sub masa de lucru. O aşteaptă să vină acasă în maşină, şi după ce Selma e deja intrată în apartament, femeia declanşează explozia. (aici se termină episodul 91 Kanal D)
Ozan nu reuşeşte să treacă peste trauma aflării veştii că Harun este tatăl lui şi se duce la vilă să-l ia pe Alaz la o plimbare, dar ajunge la un hotel și este nevoit să rămînă câteva zile acolo din cauză că drumul se blochează cu niște arbori căzuți. Harun va fi îngrijorat pentru soarta copilului său, pentru că Ozan are telefonul închis, scăpat în toaletă de Alaz. Harun vrea să-l reclame la poliție pe Ozan, pentru răpire, deşi Cihan este de altă părere, dar pînă la urmă Harun apelează la polițiști. Cu toate că Ozan lasă un mesaj pe telefonul lui Emine, de la recepție și explică situația, Emine nu verifică telefonul decât după ce deja poliția îl găsește pe Ozan. Dilara este în continuare inconştientă şi face un stop cardiac. Hazal, care este lângă ea, alertează medicii şi asistentele şi situaţia revine la normal. La un moment dat ea o sună pe Asuman, care era împreună cu Damir, să-i spună despre Dilara. Asuman se îngrijorează şi vine imediat prefăcându-se foarte afectată. Hazal se duce pe hol, iar Asuman profită de ocazie și vrea să-i închidă Dilarei alimentarea unui tub pe care îl are introdus în gură, dar se răzgândește dorind s-o facă să piardă averea și s-o vadă cum se va comporta după aceea.
Întâmplător, Cihan află de la fratele Selmei că era informatoare a poliției și abia acum începe să-și facă griji pentru documentele pe care ea le-a văzut. Cansu este din ce înce mai obsedată de Emre, situaţia ei fiind parcă mai accentuată decât înainte. Într-o zi merge cu căruciorul în parc şi o apucă iarăşi o crampă, nu se poate mişca, iar căruţul o ia la vale pe nişte trepte urmând să ajungă în stradă în calea maşinilor. Un tânăr reuşeşte să oprească la timp căruciorul, în timp ce Cansu nu se poate mişca preţ de câteva zeci de secunde. Traficanţii de diamante și fiul lui Halil o caută pe Candan ca să răzbune moartea tatălui său, dar joacă foarte abil şi precaut. Candan cade în plasa lor şi, după ce reușește să vândă casa din Sidney a lui Ekrem și Asuman îi fură banii primiți ca avans, Candan se duce la o întâlnire de afaceri, crede ea, unde o aşteaptă traficanţii care fără prea multă discuţie o împuşcă mortal. Ozkan, care lucrase pentru câteva zile pentru traficanți, se afla lângă clădire și observă când cadavrul avocatei e scos de acolo pentru a fi aruncat în Bosfor. Acum traficanții o vor căuta și pe Asu ca s-o omoare și pe ea.

Dilara acceptă că are amnezie, dar încearcă să se joace cu Alaz şi să-şi revină. Asuman vrea să profite de condiţia ei şi o păcăleşte să-i dea un cec consistent. Din fericire tocmai atunci vine Harun acasă şi rupe imediat fila de cec, apoi o dă afară pe Asuman spunându-le paznicilor de la poartă să n-o mai lase niciodată în vilă. Într-o dimineaţă, deodată Dilara îşi aminteşte de încurcătura de la spital şi că Hazal e fiica ei, apoi merge acasă la ea şi se îmbrăţişează. Ozan nu poate accepta că este fiul lui Harun și e supărat pe toată familia, mai puțin pe Rahmi. I se pare că a fost crescut în minciună și că părinții lui ar trebui pedepsiți pentru asta. De nervi, se apucă să bea ori de câte ori are ocazia, și doarme pe la prieteni, pe unde apucă.
Între timp relaţia lui Hazal cu Demir merge mai departe cu toate că Mithat încearcă să o avertizeze cumva despre mafiot. Dar nici Demir nu stă degeaba, şi o pune pe prietena lui să-l urmărească pe Mithat. Cansu mai are un episod delicat, când îi amorţeşte un picior şi căruciorul lui Emre se duce direct în piscină. Deniz aleargă, scoate căruţul, dar bebeluşul, din fericire, era la Keriman în braţe. Cansu leşină de emoţie. Atunci Deniz se hotărăşte şi denunță cazul celor de la asistenţa socială care vin să-l ia pe Emre şi să-l ducă înapoi la familia lui. Aceştia sunt luaţi pe sus de poliţie, aflându-se despre tranzacţia acceptată de ei, iar ştirea se dă la televizor. Cansu este devastată, dar Deniz nu mai dă înapoi. Asta va duce foarte curând la separarea lor, Deniz lăsându-i o scrisoare după care o părăseşte pe Cansu.

episodul 90 turcesc, 94 Kanal D
Asuman citeşte în ziare că Candan a fost împuşcată şi dă să iasă din hotel, dar este văzută de traficanţi. Reuşeşte să între într-un taxi şi să fugă de ei, ajungând foarte speriată la Damir la club. Keriman pregăteşte mâncarea acasă la Cansu, dar ea o aruncă la chiuvetă, apoi îşi scoate inelul de logodnă şi îl pune lângă pasărea cioplită de Deniz cândva. Cansu plânge şi roteşte între degete nişte folii cu pastile... Când Cihan trece pe la ea, o găseşte inconştientă într-o debara şi o duce la spital.
Hazal rămâne blocată pe o şosea şi îl cheamă pe Damir s-o ajute să plece de acolo. Ozan este oprit în trafic şi luat la poliţie, pentru aceeaşi chestiune pentru care a fost chemat Harun. După asta, Cihan şi Harun au din nou o discuţie tensionată. Cansu îşi revine şi este lăsată acasă, dar Cihan o aduce la vila de pe Bosfor. Ozan, după ce ajunge la hotel, arde nişte poze cu Dilara. Ekrem află de la Rahmi că Candan a murit, bucurându-se că a schimbat-o în ultimul moment. Dilara primeşte citaţia pentru proces şi se duce la Asuman care îi arată rezultatul testului ADN, dovedindu-i că Ekrem este tatăl ei, nu cel de la care are moștenirea. Acum Dilara are cu adevărat o problemă pentru că ar putea să piardă totul. Ozkan îşi dă seama că traficanţii de diamante sunt pe urmele lui și o caută și pe Asuman. Ozkan se mută pentru scurtă vreme la hotel împreună cu Keriman şi cu Can, apoi caută o casă de închiriat.
Cansu se joacă cu Alaz şi din nou are o crampă la mână, apoi pleacă în camera ei plângând. Dilara nu reuşeşte s-o calmeze. Ozan, Cihan, Mithat, Yîldîrîm şi Damir stau la o masă într-un restaurant pe malul Bosforului şi semnează un acord. Damir pleacă precipitat şi dă un telefon, iar Cihan, bănuind ceva, se duce după el. În acest timp pe mare apare o şalupă cu mafioţi care deschid focul asupra restaurantului. Gloanţele sar din mitraliere, Harun îl apară pe Ozan cu propriul corp şi este rănit foarte grav. Mithat este şi el împuşcat, apare Damir care trage în direcţia şalupei, de faţadă, ca să nu se creadă că ar fi implicat, apoi îi face semn prietenei lui, care de după tejghea îl împuşcă în umăr. Harun agonizează în braţele lui Ozan, care urlă de neputinţă în timp ce tatăl lui îşi pierde cunoştinţa.
Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!
a fost: Furtuna pe Bosfor, ep.85, tr urmează: Furtuna pe Bosfor, ep.91-92 tr
sursa foto: capturi video de pe youtube si printscreen-uri de pe pagina facebook Erkan Petekkaya world
Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.
Mamaaaaaa...ce complicatii ! Cine stie ce deznodamant vor gasi turcii pina la urma...
RăspundețiȘtergereMultumim mult de tot Oana pentru efortul care il faci pentru noi.
Duminica linistita sa ai !
Da, asa este, Sidy! Desi banuiesc ca deznodământul va fi la vara, daca nu cumva răsucesc ei acțiunea si or mai face inca un sezon din septembrie incolo :))
ȘtergereAtrag atentia persoanelor care comenteaza referitor la persoana mea ca nu acesta este scopul acestui blog. Comentariile care se refera la persoane particulare, si nu la personaje, seriale, ori la subiectul articolului, ca de obicei, vor fi sterse.
RăspundețiȘtergereȘti cumva dacă Dilara moare ?
RăspundețiȘtergerePana la episodul 89 inclusiv, nu moare.
ȘtergereCopilul va rămâne definitiv la Cansu sau îl vor da famili care la adoptat
RăspundețiȘtergereNu ramane la Cansu, va fi probabil un proces, ca vine politia si il ia. Cansu incearca sa se sinucida.
ȘtergereCansu se sinucide ?
RăspundețiȘtergereDin pacate din lipsa de timp nu am vazut episoadele, doar am tradus mini-rezumatele de pe izleiyciplatformu.com. Acolo asa se sugereaza, dar poate fi vorba doar de o incercare de suicid...
ȘtergereAsuman va muri? Cansu se sinucide? Știi cumva cu Hazal ce se va întâmpla, va mai rămâne cu mafiotul Damir sau se împacă cu Mithat? Dilara si Cihan se împacă?
RăspundețiȘtergereAsuman, inca nu, pana la ep. 90 tr. Cansu ia pastile, dar nu moare, Mithat se pare ca va muri la inceputul episodului 91 tr. Despre Dilara si Cihan nu stiu, poate ca da, avand in vedere ca Harun moare. Am impresia ca si Damir moare, nu sunt siguira, insa.
ȘtergereCate episoade sunt ? Si stii cumva cum s-ar putea termina ?
RăspundețiȘtergereSerialul abia a ajuns la episodul 95 turcesc, nu s-a terminat inca.
Ștergere94, scuze. Adica sunt doar 4 episoade in avans fata de Kanal D.
ȘtergereCansu și Deniz vor mai fi împreună sau se vor despărți definitiv
RăspundețiȘtergereIn urmatoarele 2 episoade Deniz nu mai apare deloc... mai incolo nu stiu, n-am vazut ep. 93 turcesc iar 94 urmeaza sapt. viitoare.
ȘtergereOana draga ai reusit cumva sa afli cum se termina serialul acesta ?
RăspundețiȘtergerePentru ca se difuzeaza atat de tarziu...riscam sa nu mai stim finalul serialului...
Multumesc mult.
Sidy, asa, in mare, stiu ca Damir va fi impuscat de Dilara, iar Cihan si Dilara se recasatoresc. Dar detalii, nu stiu. Deja nu-mi mai pasa de acest serial, Dragoste infinita ma captiveaza :))) totusi voi face un efort sa pun niste mini-rezumate, macar.
Ștergere