Cihan ascultă, cu Ozan, discuţia telefonică în care Maide o ameninţă pe Hazal că toată lumea va afla că este o criminală. Cihan merge val-vârtej la vilă şi o ia la întrebări, direct, pe Hazal, apoi, pentru că nu este crezut, le pune tuturor celor de faţă înregistrarea telefonică a discuţiei dintre Maide şi Hazal. Aceasta, încolţită, povesteşte cum s-au petrecut lucrurile, de faţă inclusiv cu Harun care tocmai venise acasă, și cum o șantaja maide cerându-i informații financiare despre firmă și relații despre cum decurge căsnicia lui Harun sau despre Rahmi, dacă a mai dat vreun semn de viață. Dilara este uluită de ceea ce a putut face fiică-sa. Însă Cihan îi propune fetei lui o soluţie cu care ea n-ar vrea să fie de acord, să se predea la poliţie, dar pe care se preface, măcar, că o acceptă. Dilara, totuşi, nici ea nu este de acord cu aşa ceva.
În loc să plece în camera ei, Hazal se deghizează şi fuge, cu maşina, din vilă. Emine anunţă dispariţia fetei, Cihan o sună, dar nu i se răspunde. Atunci el se duce acasă la Maide s-o convingă să-i dea lui arma crimei - cuţitul de bucătărie cu care Hazal l-a injunghiat pe Ozgur, dar Maide are acum toţi aşii în mână şi e stăpână pe situaţie, ba îl mai și amenință pe Cihan că-i va distuge copiii, așa cum fetele ei au murit din cauza lui. Cihan nu se dă bătut şi o ameninţă înainte de a se retrage. Acasă, Asuman se preface foarte tulburată de cele întâmplate şi o îmbrăţişează pe sora ei, zâmbind apoi ca un şarpe. Keriman mănâncă la un restaurant de lux şi vrea să plece fără să plătească consumaţia, dar acolo tertipurile ei nu-i sunt acceptate, şi atunci cere ajutorul prietenei ei şi al lui Ozkan, care acceptă să-l trimită pe Burhan acolo.
Maide trimite cu un curier cuţitul cu sângele lui Ozgur acasă la Dilara şi apoi o sună. Harun, care nu are încredere în mătușa sa o vizitează şi caută febril ceva prin sertare şi în seif, sub privirile liniştite ale mătuşii sale, după care ei doi au o scurtă discuţie tensionată. De fapt, Maide s-a tăiat la un deget, a uns un cuțit cu sângele ei și i l-a trimis Dilarei, iar cuțitul cu care Hazal l-a înjunghiat pe Ozgur i l-a dat lui Cagatay să-l ascundă. Între timp Dilara aruncă punga şi cuţitul în Bosfor şi se duce la Cihan să-l informeze despre ultimele evenimente. El o ceartă că distruge probele şi că vrea s-o acopere pe Hazal, care a făcut un lucru mult prea grav.
Hazal rămâne seara fără benzină şi se duce la o benzinărie de unde îl sună pe Mithat şi-l cheamă s-o ajute, dar Ozan alături de doi specialişti, se pare că reuşesc s-o localizeze. Mithat o ia pe Hazal la el acasă iar ea adoarme pe canapeaua din salon. Cihan şi Ozan se duc la Mithat şi o găsesc pe Hazal dormind, o mângâie fără s-o trezească, apoi pleacă. Dimineaţa Mithat o convinge să îl sune pe Cihan şi să vorbească cu el. Dilara vine şi o ia pe Hazal de la Mithat. Acasă Harun stă de vorbă cu ea încercând s-o calmeze. Asuman încearcă din nou să-l stoarcă de bani pe Harun și de data asta reușește. El o crede că Dilara i-a închis conturile și îi spune să-și deschidă altul pe care îl va alimenta el, fără știrea soției lui.
Ozkan este chemat acasă la Burhan iar acesta, pentru a-i mai reduce din datorie, îi pune în faţă poza unui individ şi un pistol cerându-i să-l lichideze. Ozkan nu vrea să se învoiască, dar se vede nevoit să accepte. Când iese din vila lui Burhan, Deniz, care tocmai trecea pe acolo, îl vede uitându-se la pistol şi punându-l în buzunar, apoi îl urmăreşte până la atelier şi îl întreabă ce s-a întâmplat. Ozkan neagă totul iar Deniz îl apucă de haină, şi pistolul se vede în buzunarul blugilor. Ozkan îi povesteşte lui Deniz cum s-a ajuns aici, într-o plimbare pe malul Bosforului.
În seara următoare se află cu toţii la cină, acasă la Cansu şi Deniz: Burhan, Keriman şi Ozkan. În acest timp Harun îl ia la întrebări pe Cagatay despre ce jocuri mai face Maide la spatele lui, în special despre povestea cu Hazal şi Ozgur și de ce el, care a fost ajutat în viață de către Harun, este acum de partea lui Maide. Cansu vrea să aducă la masă un bol cu salată şi un spasm al mâinii o face să scape bolul pe jos înainte să ajungă în salon. Deniz se îngrijorează, dar cina decurge normal mai departe, până când Keriman, din neatenţie, sparge o vază şi toată lumea vede că în afară de cioburi pe jos sunt o grămadă de pilule (medicamentele pe care Cansu ar trebui să le ia şi nu vrea). După ce rămân singuri, Deniz şi Cansu se ceartă din cauza pastilelor şi se pare că el nu reuşeşte s-o convingă că este neapărat nevoie să le ia. Pe parcursul episodului ni se arată cum Ozkan s-a dus la părinţii lui Gulseren ca să se depisteze dacă boala lui Cansu este genetică sau nu, dar Cansu, deşi e avertizată că ar putea muri dacă vrea să păstreze sarcina, nu acceptă să renunţe la copil, chiar dacă preţul poate fi viaţa ei. De altfel, Cansu ajunge prima la rudele lui Gulseren, află că boala ei este ereditară și că două femei, rude pe linie maternă, inclusiv bunica ei, au murit de tinere din cauza bolii, dar când apare Ozkan îi roagă pe unchiul și mătușa sa să nu-i spună acestuia nimic despre această boală din familie. Din păcate unchiul Omer o ascultă și Ozkan crede că boala nu-i ereditară, apoi, de bună credință, îl informează greșit și pe Cihan, dar când acesta merge personal la Omer, află adevărul.
Asuman se duce la Candan să-i povestească despre Hazal, dar îl găsește pe traficantul Halil acolo. Acesta o găsește mai avantajoasă pe Asu, care are pașaport american și știe engleză, și îi dă ei următorul transport de diamante. Candan se supără, dar încearcă să nu arate. Ulterior, când Asu trece pe la Candan într-o seară, îl găsește acolo doar pe Halil, fără să știe că avocata este la Cape Town deja. Halil este beat și îi face avansuri lui Asuman. ea ar vrea să plece dar bruta profită de ocazie şi o violează. (aici se încheie episodul 78 Kanal D)
Asuman, răvăşită şi scârbită, abia poate să ajungă la vila Erguvan. Cihan are o întrevedere cu Selma care-i aduce mai multe documente care îl interesează, în legătură cu Harun. A doua zi la vila de pe Bosfor Hazal vrea s-o trezească pe Asuman dar aceasta stă în pat, învelită de tot, apoi face o criză de nervi când Hazal insistă. Totuşi Asuman vine la micul dejun şi se comportă ciudat. Cihan o sună pe Dilara, ea se duce în salonul de primire ca să discute în voie, dar nu-l mai aude, pentru că Harun a făcut ceva ca atunci când sună Cihan să li se întrerupă convorbirea.
Deniz merge cu Ozkan la adresa celui care trebuie împuşcat. Ozkan stă de vorbă cu omul, dar imediat se iscă o altercaţie între ei, iar când se scot pistoalele, Deniz iese rapid de după un zid şi intervine să-l salveze pe Ozkan, însă îl împuşcă din greşeală pe celălalt. Ozkan ia pistolul lui Deniz şi îl îndeamnă să fugă, pentru că are o soţie şi un copil acasă.
În aceeaşi dimineaţă, Rahmi, bătrân şi aparent bolnav, citeşte anunţul dat de Maide, pe o bancă dintr-un parc...
Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!
a fost episodul: Furtuna-pe-Bosfor-77 urmează: Furtuna pe Bosfor episodul 79
sursa foto: capturi video de pe youtube
Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.
Va respect foate mult doamna ! Dar vreau sa stiu pana la urma ce se intampla cu Cansu? Moare copilul ? Il naste ? Sau pierde sarcina ? Ma poți informa daca te rog in legătură de ea si de copil ?
RăspundețiȘtergereStiu ca-l naste, dar mai departe nu stiu ce se mai intampla.
ȘtergereRevin... eu asa gasisem pe un forum strain, probabil pt ca la un moment dat Cansu viseaza ca are un copil. Nu, Cansu este implicata intr-un accident de masina impreuna cu Burhan, care moare. Cansu traieste dar pierde copilul.
ȘtergereImi palc foarte mult rezumatele dumneavoastra!Sunt foarte utile pentru curiosii care vor sa afle ce se mai intampala in serialul preferat!!Faceti o treaba minunata!!
RăspundețiȘtergereMultumesc tare mult pentru ca urmariti rezumatele mele! Va doresc sa aveti parte de serialele preferate si sa auzim numai de bine! :)
ȘtergereAm tot auzit de acest serial,este bun?ce nota ii dati?mi-l recomandati?
RăspundețiȘtergereDa, pentru o telenovela, e un serial bun. Poate nu chiar de 10, dar un 8, un 9 eu i-as da. Din punctul meu de vedere cele mai bune seriale turcesti sunt acelea istorice, si cele facute dupa romane sau alt fel de opere literare. Pe locul urmator vin serialele foarte bune inspirate din realitate sau din alte filme/seriale ale altor tari. Furtuna pe Bosfor (Paramparca) este un asemenea serial bun, deocamdata, desi are si el lungirile lui si gustul general valabil al turcilor pentru razbunare. Ma rog, poate nu al turcilor, dar de cativa ani de cand vad seriale turcesti, foarte putine dintre ele nu au drept motor al atiunii personajelor razbunarea. De exemplu Fatih, Harbyie, tradus la noi prin "Un destin la rascruce", mi s-a parut un serial unde dorinta de razbunare a personajelor este ceva mai putin prezenta.
ȘtergereInsa as dori sa precizez ca este o evaluare proprie, nu generalizez si nu inseamna ca daca mie imi place serialul, place tuturor, sau multora.