miercuri, 3 septembrie 2014

Yaman episodul 25 rezumat





Yaman episodul 25 rezumat
Yaman ajunge primul la Asîm și îi face resuscitarea. În acest timp Giray se află în camera lui Ayșe iar servitoarea lui Asîm strigă disperată la ușa lui Faruk să vină cineva să-l ajute pe bătrân. Orkun află și el despre cele întâmplate, și îi este din nou ciudă că Yaman i-a luat-o înainte. Când este dus la spital, personalul medical constată că datorită lui Yaman bătrânul este acum în viață, ajutorul dat de el fiind extrem de important pentru recuperarea lui. În agitația generală Giray iese din dormitor și merge într-una din băile casei, dar imediat apare Beren iar Ayșe este cât pe ce să fie prinsă cu Giray în casă. Până la urmă reușește să-l bage înapoi în dormitorul ei, dar problema e că Giray pare să nu mai vrea să plece. Sedef regretă că s-a purtat urât cu bătrânul chiar în acea seară, Ender este și ea răvășită, Sude, care tocmai se aliase cu bătrânul, se gândește că parteneriatul ei e pus în pericol dacă el moare. Toată lumea se agită, dar deocamdată tot ce se poate face este să aștepte.

urmează: Yaman episodul 26

Giray prelungește șederea lui la Ayșe peste măsură de mult și Hasan se vede nevoit să-l preseze să iasă odată din casă și să vină la mașină. Beren este cât pe ce să-l descopere de vreo două ori, iar când în sfârșit e aproape să iasă din casă, ia de pe masa din hol o brățară de piele, a Mirei, cadou de la Yaman. Ayșe nu observă gestul iar Giray pleacă cu brățara în buzunar. Mira observă lipsa ei, iar Beren este convinsă că Ayșe a luat-o și nu vrea să recunoască. Ayșe bănuiește acum unde este brățara, dar spune că o fi aruncat-o din greșeală când a făcut curățenie apoi îl sună pe Giray.

Yaman episodul 25 rezumat
Asîm se trezește și fetele lui abia așteaptă să-l vadă și să vorbească cu el. Dar el își aduce aminte că l-a resuscitat Yaman și când acesta apare, Asîm îi face semn să se apropie ca să-i mulțumească și să-i ofere o recompensă. Dar Yaman nu dorește bani sau altceva material, ci să recunoască anumite adevăruri, precum faptul că-și iubește fiicele, în fața familiei lui. Cum el mai rămâne în spital până se reface, Sude, vine zilnic și stă lângă el, urmărindu-și cu obstinație interesul. La un moment dat chiar visează că se va căsători cu el și după o vreme va fi văduva lui. Asîm se preface că doarme, și o aude când rostește încet că ei doi sunt predestinați să fie împreună.

Până la urmă Ender scapă informația despre cancerul mătușii ei de față cu toată lumea și astfel află și Cem că mama lui mai are puțin de trăit. Își schimbă planurile de viitor, nu mai pleacă la studii în străinătate și urmează să rămână lângă mama lui atât cât mai are ea de trăit. Subiectul este dezbătut de Mira și Yaman, cărora le este milă de biata femeie.

Yaman episodul 25 rezumat
Orkun începe să studieze problema cartierului Tozludere și se gândește la un proiect imobiliar de anvergură. Are de gând să demoleze zona, să despăgubească locatarii cartierului, și să construiască clădiri moderne în acel loc. Hasan știe despre acest proiect și Giray va fi și el cooptat în echipa lui Orkun.

Selim și avocata Arsen Reyhan stau de vorbă despre un copil care ar fi al lui Asîm, dar despre care foarte puțină lume știe. Arsen recunoaște că a avut o relație cu bătrânul când era mai tânără și că din acea iubire a rezultat o fată, pe care ea a ferit-o de ochii curioșilor, ba chiar a ținut secret cine este cu adevărat tatăl fiicei ei. Însă această discuție este auzită de Ender ...


sursă foto: capturi video de pe mynet.com

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.




12 comentarii:

  1. buna ziua, am vazut ca la yaman ati pus deja rezumatul episodului 30, dar intre 25 si 30 nu ati mai pus? este posibil sa puneti curand? si as mai avea o intrebare, unde as putea gasi episoadele din yaman subtitrate in engleza sau in orice limba? multumesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna seara, da le voi posta pe toate, dar la timpul lor. Acest serial nu se mai gaseste pe internet cu subtitrari. Se gaseste doar pe site-urile turcesti care au dreptul de difuzare, cum este startv.com

      Ștergere
    2. am inteles.Multumesc

      Ștergere
    3. Il poti gasi pe vk (cautia yaman si nr ep) dar este doar pana la ep 9 subtitrat in romana. Dar cautand si pe alte site-uri l-am gasit si pe 9 subtitrat in engleza.

      Ștergere
    4. de fapt in engleza se mai gaseste si pe facebook, din cate imi amintesc era o pagina dedicata lui Cagatay Ulusoy, parca, si aveau acolo episoadele pana la 11. Nu stiu cum de au rezistat, ca la un moment dat era o campanie furibunda de a sterge episoadele. Cum apareau pe youtube sau pe vreun site, nu rezistau nici 2 zile...

      eu am avut norocul sa le vad in engleza pana pe la ep. 30. de la 26 la 29 chiar daca le revad doar in turceste imi amintesc despre ce-i vorba.

      Ștergere
    5. Oana eu nu gasesc ep 26 ca rezumat ma poti ajuta? Te rog!

      Ștergere
    6. Nu l-am vazut inca :) de aceea nu-l gasesti.

      Ștergere
  2. Mi se pare corect sa nu aiba voie sa fie publicate pe net ca astfel isi pierd cei de la Kanal D audienta. Spuneam mai sus ca l-am gasit ep 9 subtitrat in engleza, acum a aparut pe vk si in romana.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar nu erau publicte de romani la inceputul anului :) si nu avea nimeni treaba cu Kanal D. Cei care le-au sters sunt producatorii Warner Bros care detin drepturile de autor ale serialului The O. C., si implicit ale lui Medcezir, din moment ce este o preluare. SI in orice caz, episoadele de la toate serialele pe care le-am vazut eu pe net nu erau intregi, ci de cca 95-100 de minute in loc de 120. Nu stiu de ce, probabil mai mult nu puteau sa incarce, dar cel putin la Feriha erau taiate uneori si la jumatate din episod.

      Eu ma uit si la tv ori de cate ori pot, pt ca nu se compara calitatea imaginii de pe net cu aceea de la televizor. Si ma uit mai ales daca-mi place mult un serial :)

      Ștergere
  3. Buna Oana am gasit ep 26 tradus integral. http://www.nowvideo.sx/video/031f88b9fbaa2 -pe aceasta pagina La multi ani si un an nou plin de bucurii! Elena

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pt link, dar eu nu vad nimic acolo decat doua patrate negre. Am episodul 26, doar ca mi-e o lene maxima sa-l revad, pt ca de cate ori am incercat sa-i fac rezumatul si ma uitam la el, aparea cate ceva si trebuia sa intrerup de tot... L-am vazut de n-spe ori episodul asta :))) si tot n-am reusit sa-l rezum intr-o forma inteligibila.

      Uite dovada, ca sa vezi ca nu spun balarii: https://lh5.googleusercontent.com/-rob6BVkBwUc/VKmOh9kwA2I/AAAAAAAATHA/TbQ8O8edwRs/s912/zz.jpg

      Ștergere
    2. P.S. Un an nou cu surprize maxime!! :)

      Ștergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.