vineri, 18 aprilie 2014

Suleyman Magnificul episodul 113 rezumat





Suleyman Magnificul, sezonul 4, rezumatul episodului 113

Hurrem se gândește că ar fi bine să accepte o altă kadînă pentru Suleyman, apoi îi pare rău pentru că el acceptă, contrar impresiei ei inițiale. Valeria ajunge favorită ajutată de sultana Fatma. Nurbanu, la rândul ei, reușește să ajungă favorita lui Selim.



La petrecerea din palat, când apar Hurrem și Mihrimah, Fatma spune că nimeni nu este mai norocoasă decât Hurrem care a trăit o iubire cu sultanul. Toată lumea rămâne nedumerită de aceste vorbe, iar Hurrem o trimite pe Fatma în camera ei, dar aceasta adaugă că timpul a trecut și că toate femeile ajung în acest punct (referindu-se la menopauză). Hurrem, enervată, merge în apartamentele ei și se privește în oglindă, plângând. 

Suleyman Magnificul episodul 113 rezumat
Suleyman îi povestește cadiului EbuSuud despre visul cu Mustafa și acesta îl tălmăcește prin aceea că Dumnezeu va lăsa soarta prințului în mâinile tatălui său. Fatma îi spune lui Gulfem să pregătească o kadînă pentru Suleyman, pentru că femeile la menopauză trebuie să se retragă singure și să facă loc celor mai tinere. În apartamentul său, Hurrem stă de vorbă cu Baiazid care îi povestește cum și-a salvat fratele în pădure și că nu înțelege de ce acesta refuză să recunoască acest ajutor. În acest timp, Suleyman este singur și citește, iar de pe terasă se aude o vioară cântând melodia pe care odinioară o cânta Ibrahim. Suleyman merge să vadă cine se află acolo, și o vede pe Huricihan cântând. Amintirile îl năpădesc și se întoarce cu spatele la ea ca să nu-i vadă durerea de pe chip. 

Suleyman Magnificul episodul 113 rezumat
Kadîna care trebuia să vină la sultan pentru halvet este aruncată în Bosfor din ordinul lui Hurrem. La Manisa Nurbanu se străduiește să ajungă din nou în patul lui Selim. Acesta, deghizat, umblă prin piețe și află cât de mult îl iubeau oamenii pe Mustafa, și cum bârfesc despre el că dacă va ajunge sultan, va duce imperiul de râpă. Selim se enervează și cei care sunt cu el, îl omoară pe vorbitor chiar în fața lui. Fatma mai trimite odată o kadînă pentru Suleyman, iar Afife îi ține partea spunându-i sultanei că de fapt, ăsta este rostul haremului și regulile lui trebuie aplicate. Însă Hurrem foarte furioasă, urlă că atâta vreme cât ea este în viață altă femeie nu are a intra în patul lui Suleyman. 

Suleyman Magnificul episodul 113 rezumat
La Amasya Tașlîcalî descoperă un trădător. Mahidevran propune să fie omorât în timp ce Mustafa susține contrariul, lăsându-l în continuare să trimită mesaje către Rustem, dar mesajele pe care ei le vor servi. Hurrem are o discuție cu Suleyman și îi spune că ea nu-i mai poate oferi copii, și că astfel o va pune pe Afife să-i aleagă pe cea mai frumoasă kadînă pentru el. Suleyman cade în admirație pentru ea, văzând că pune mai presus de orice interesele dinastiei. Baiazid și Huricihan își fac complimente reciproc în legătură cu talentele artistice ale lor: pictura, respectiv cântatul la vioară. La Manisa Nurbanu e pregătită pentru halvet, dar Selim marcat de pățania din piață, nu vrea să primească pe nimeni în iatac. Până la urmă Nurbanu va intra la prinț, dar acesta va fi beat criță. Fatma îi amintește lui Hurichihan că au venit acolo să scape de Rustem și de Hurrem, apoi îi dă jurnalul lui Ibrahim să-l citească. Valeria, care a rămas la palat, este pregătită pentru o noapte cu Suleyman. Hurrem se îmbracă și ea, convinsă cu Suleyman n-o s-o primească pe Valeria în patul lui, dar acesta este fermecat de frumoasa kadînă. Hurrem rămâne singură în cameră și plânge ...

Suleyman Magnificul episodul 113 rezumatHurrem are un vis în care se face că o femeie naște un copil sultanului iar el îi dă numele. Ea aude vocea lui Suleyman botezând copilul și merge în camera de unde vine vocea, dar acolo e doar un copil într-un pătuț. Hurrem ia copilul în brațe, apoi vede o femeie pe terasă. Se trezește speriată, iar Fahrie încearcă s-o calmeze spunându-i că moașa a luat toate precauțiile necesare ca fata trimisă sultanului să nu rămână gravidă. Valeria iese din iatacul lui Suleyman iar acesta merge pe terasă zâmbind. Hurrem o vede pe Valeria fericită după o noapte cu sultanul și, devastată, se plânge bătrânei Afife că a pierdut lumina vieții și asta din greșeala ei.

Baiazid are impresia că atâta vreme cât mai sunt alți doi frați mai mari înaintea lui, care ar putea lua tronul, înseamnă că sultanul nu-l iubește și nu-l va lua în considerare ca succesor. Valeria se mută într-o cameră nouă și îl întreabă pe Sumbul când va mai merge la sultan, iar acesta îi spune că e prima și ultima oară când a pătruns în iatacul lui Suleyman și că Hurrem conduce haremul. La Manisa, Selim se trezește cu Nurbanu lângă el și aceasta îi spune că se simte foarte bine în preajma lui. Dar pe Selim îl preocupă mai mult bârfele auzite în piață și moartea celui care le-a rostit. De furie sparge oglinda din cameră și o alungă pe Nurbanu. Aceasta o întreabă pe odaliscă ce problemă are prințul, ca să-l ajute.

Suleyman Magnificul episodul 113 rezumat
Hurrem, la rândul ei, este recompensată printr-un sărut pe frunte de către Suleyman pentru înțelegerea de care a dat dovadă. Barbarossa află de la Atmaca și Yavuz că spionul lui Rustem se află chiar între șefii gărzii imperiale, adică printre cele mai de încredere persoane din palat. Rustem primește un mesaj unde este avertizat că viața sa e în pericol și astfel își schimbă planurile de a-și petrece ziua în familie, și pleacă din palat. În grădini se plimbă Fatma și Hurrem. Fatma o felicită pe sultană pentru gestul făcut, dar Hurrem înțelege dedesubtul acestei replici și îi atrage atenția că și surorile ei au mai avut încercări eșuate de a o înlătura, așa că ar trebui să aibă grijă ce face, pentru că ea nu va renunța la luptă. Fatma îi răspunde că sultanul va fi acela care va renunța la ea, și nu invers. La Amasya, Mihrunisa ar vrea să părăsească palatul, dar Mahidevran și Mustafa n-o lasă singură. 

Rustem îi arată mesajul lui Hurrem, care încearcă să-l calmeze și să-i spună că un Mare Vizir nu este chiar așa de ușor de omorât (nu-mi dau seama când a ajuns Rustem mare vizir, dar... mi-o fi scăpat!) și că el a ajuns așa de sus datorită inteligenței sale. Fatma o contactează pe Valeria și își dă seama că Hurrem i-a pus opreliști să mai ajungă la sultan. Apoi o botează Nazenin și îi spune că trebuie să devină musulmană și că o va ajuta să mai meargă la Suleyman și în alte nopți și că dacă acesta va fi satisfăcut, ea va fi favorită pentru multă vreme de aici înainte.

sursa foto si text: Halit-Ergenc-fans-PASSIONATED


Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.


Ultimele episoade:  109, 110, 111, 112,  Kanal D.



18 comentarii:

  1. Buna, Oana! Multum si pentru acest rezumat!
    O intrebare am: ce se va intampla pana la urma cu Valeria?
    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna! Deocamdata nu stiu, nu am tradus mai incolo de episodul 108 la turci. De vazut, de anul trecut nu am mai vazut nici un episod... m-am plictisit, desi nu credeam sa ma plictisesc vreodata de serialul asta.

      Ștergere
    2. PASTE FERICIT!!!!!

      Ștergere
    3. Paste fericit si sarbatori luminate, Mihaela!

      Ștergere
    4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    5. Valeria este ucisa de Nurbanu,care o arunca de la etaj sau ceva asemanator.Pana la urma si fetita ei Raziye moare pentru ca am vazut o scena cu Suleyman la mormantul ei,De fapt Raziye,in istorie,a fost fiica sultanei Mahidevran cam de aceeasi varsta cu Mihrimah spre deosebire de serial unde au ales sa o prezinte in jurul anului 1545

      Ștergere
    6. Cronicile ramase subliniaza faptul ca, la aceasta varsta, sultanul n-avea alte sotii sau concubine si nici dupa moartea lui Hurem n-a mai avut pe careva. Astfel, in diverse documente ramase, ca si in jurnalul lui Ibrahim sau in memoriile altor demnitari turci sau europeni, Suleyman nu este descris deloc ca vreun pasionat de femei, dimpotriva se mentioneaza ca, mai degraba, era interesat de treburile imperiului, de realizari culturale, ii placea sa citeasca si sa scrie gazeluri, iar catre 40 de ani a devenit extreme de religios renuntand la mare parte din lux si ducand o viata mai modesta. A mers pana acolo incat a interzis muzica si petrecerile in serai. Sa nu uitam ca, contrar celor prezentate in serial, sultanul si-a petrecut o mare parte a vietii in campaniile militare. De altfel, in general relatiile lui au fost de durata: cu Gulbahar (Mahidevran) a fost 11 ani, pana cand a cunoscut-o pe Hurrem.cu care a ramas pana la moartea lui Hurrem.
      Raziye a fost intr-adevar fiica lui Mahidevran, dar s-a nascut moarta in 1525.
      Serialul nu pare sa fie decat o telenovela de o calitate din ce in ce mai slaba si care mai si denatureaza adevarul istoric. Spre exemplu, pe vremea aceea , femeile purtau salvari nicidecum rochii, iar turbanul sultanului arata cu totul altfel, dar... ma rog...

      Ștergere
    7. Imi place raspunsul tau. Si mie mi se pare doar o telenovela .Nu cred ca au incercat sa imite prea tare conditiile si aspectul oamenilor din acea vreme.E doar o parodie grosolana .

      Ștergere
    8. In secolul al 16-lea iata cum arata o Haseki sultan: http://home.earthlink.net/~al-qurtubiyya/16/Germ-Nic-Haseki_Sultan.jpg articolul este acesta si are mai multe poze :

      Asadar salvarii nu erau o piesa de imbracaminte obligatorie la femei.

      Ștergere
  2. Interesant ce ai spus ...Pana la urma cati copii a avut Suleyman? Stiam ca Valeria e otravita pana la urma ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din ce am mai citit eu, rezulta ca a avut mai multi copii, desi nu se stie exact cati au fost facuti cu Hurrem. Unele surse indica 5 (conform scrisorilor ei pe care le semna mereu cam asa: Hurrem, mama copiilor tai, Mihrimah, Mehmet, Baiazid, Selim si Cihangir), altele, 4 - considerand ca Selim nu a fost copilul lui Suleyman ci era facut cu altcineva, iar alte surse indica 6 copii, inca unul pe nume Abdulah, care ar fi murit cand avea 2 ani. Dar a mai avut 2 copii si cu Gulsah, prima lui favorita, inaintea lui Mahidevran.

      Alte informatii poate au alti comentatori pe care ii pasioneaza subiectul.

      Ștergere
    2. Suleyman a avut mai multi copii : 6 cu Hurrem(alte surse spun ca Bayazid este fiul lui Ibrahim deci 5 dintre care unul care a murit de mic , Abdullah ) , 4 cu Mahidevran(3 au murit de mici) si inca vreo 3(cu 2 cadane) .. Cosmin Lazar

      Ștergere
    3. Da, Cosmine, istoricii se cam contrazic in mai multe privinte. Am citit un document in care scrie ca s-a descoperit in ultimii ani o scrisoare in care se mentioneaza ca pe sotia lui Ibrahim n-a chemat-o Hatice, si nu era sora sultanului, dar pentru ca aceasta greseala s-a perpetuat de prin anii '60 de cand a fost publicat un articol pe aceasta tema... istoricii nu au mai putut corectat greseala pe motiv ca prea multa lume crede și e greu acum sa vii sa susții altceva, chiar daca ai dovezi in acest sens.

      Mare-i gradina! :)

      Ștergere
  3. Buna, Oana! Voiam sa te intreb: Cum pot sa adaug la blogul meu toate aceste lucruri? Adica, de exemplu, ce ai si tu: "Acasa", "Stele tv." si toate astea? Iti multumesc! Sa ai o seara buna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt pagini, se introduc din panoul de control al blogului. Parca ti-am mai spus asta odata si anul trecut? :) eu asa tin minte, Andreea.

      Ștergere
  4. Oana ... eu stiu ca Hurrem cu Suleyman au avut 6 copii, iar Suleyman cu Valeria 2 ... Suleyman pleaca in expeditie si Hurrem ii omoara pe toti :D ( Valeria si copii sai ) ... Iti multumesc pentru efortul pe care il depui pentru noi! O seara buna! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In film asa o fi, in realitate nu stiu daca aceasta Valeria a existat. Cand spun realitate nu ma refer la romane, ci la documentele istorice.

      Ștergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.